Nu aveam nevoie să cumpăr nimic. Darul Ralucăi ne așteptase răbdător încă din noaptea nunții.
În seara petrecerii am luat cu mine același plic vișiniu. Înăuntru am pus felicitarea pe care ea ne-o oferise. Am adăugat și un bilețel scris de mine:
„Îți înapoiem contribuția ta la viitorul nostru. Sperăm să-ți aducă la fel de multă bucurie cât ne-a adus și nouă.”
Bineînțeles, în plic nu se afla niciun ban.
Când ne-a venit rândul să o felicităm, m-am ridicat și am vorbit suficient de tare încât să mă audă toți cei aflați la masă.
— Raluca, la nunta noastră ne-ai oferit un cadou pe care nu l-am putut uita. A fost atât de simbolic, încât ne-am gândit că ar fi corect să ți-l înapoiem. Așa rămânem chit.
A recunoscut imediat plicul. Pentru o clipă, expresia feței ei s-a schimbat, dar curiozitatea și dorința de a vedea câți bani primise au fost mai puternice decât neliniștea. L-a desfăcut pe loc, în fața tuturor invitaților.
A citit mesajul.
Apoi a pălit și a început să scuture plicul.
— Dar banii unde sunt? i-a scăpat înainte să se poată controla.
— Înăuntru se află exact suma pe care ne-ai oferit-o tu la nuntă, am răspuns fără să ridic vocea. Nici mai mult, nici mai puțin.
Câteva persoane de la masă au tăcut brusc. Raluca se uita când la mine, când la fratele ei, de parcă aștepta ca cineva să spună că totul fusese doar o glumă.
— Ați venit aici ca să mă faceți de rușine? a izbucnit ea.
Andrei s-a ridicat și s-a așezat lângă mine.
— Nu, Raluca. Pur și simplu ți-am returnat darul. Tu nu ai uitat ce ai făcut, iar noi nu am uitat ce am primit.
Ne-am luat lucrurile și am plecat. În urma noastră se auzeau strigătele ei, reproșurile și acuzațiile furioase, însă de data aceasta nu ne-au mai afectat. Nu făcuserăm decât să-i înapoiem, fără să adăugăm nimic, exact ceea ce ne oferise ea.