— Știți ceva? Cred că mi-am dat seama la ce se referă Matei. Am trecut într-adevăr pe aici o dată. Dar numai pentru câteva minute.
Andreea și-a întors brusc capul spre el.
— Îți amintești, Andreea? a continuat Radu. Aveam nevoie să semnezi niște documente înainte de ședința de dimineață.
Soția mea a încuviințat imediat.
— Da… exact. Uitasem complet.
M-am uitat la ea.
Îmi doream din tot sufletul să fie adevărat.
Să fie explicația care închidea totul.
Dar Matei a clătinat cu putere din cap.
— Nu!
A bătut supărat din picior.
— Domnul mi-a dat omizile. După aceea, mami mi-a spus să mă duc să mă joc, pentru că vrea să vorbească singură cu el. Dar eu tot am văzut ce făceau.
Inima a început să-mi bată atât de tare, încât îmi simțeam pulsul în urechi.
Mai întâi bomboanele.
Apoi vizita secretă, noaptea.
Dintr-odată nu mai eram deloc sigur că voiam să aud ce urma.
Fiecare propoziție a lui Matei sfărâma minciuna spusă înainte.
Andreea și-a dus palma la gură.
Băiatul s-a uitat la ea și a continuat fără să ezite.
— V-ați pupat lângă frigider.
Un murmur a străbătut încăperea.
— Dumnezeule… a șoptit cineva.
Câțiva invitați au tras aer în piept.
Alții și-au întors privirea.
Stomacul mi s-a strâns atât de violent, încât am avut impresia că se prăbușește într-un gol fără fund.
Înainte să apuc să spun ceva, Matei m-a tras încet de mânecă.
M-am uitat la el.
— Domnul cu omizile a făcut-o pe mami să plângă.
Am clipit.
— După ce a plecat, mami a plâns singură în bucătărie.
Tăcerea s-a lăsat din nou peste noi.
De data aceasta era și mai grea.
În clipa aceea am crezut că înțeleg totul.
Avuseseră o aventură.
Căsnicia mea se terminase.
Totuși, infidelitatea avea măcar o logică, oricât de dureroasă ar fi fost.
Numai că oamenii care trăiesc o simplă aventură nu rămân de obicei singuri în bucătărie, plângând pe ascuns după ce celălalt pleacă.
Nu.
Acolo mai era ceva.
Ceva mult mai adânc.
Și, pentru prima dată, mi-a fost cu adevărat teamă să aflu ce anume.
Vinovăție?
Regret?
Frică?
Orice ar fi văzut Matei în noaptea aceea, povestea nu se încheiase când Radu ieșise pe ușă.
Dimpotrivă.
Părea că totul continuase mult timp după aceea.
Iar gândul acesta mă îngrozea mai mult decât orice.
Am privit-o pe Andreea drept în ochi.
— De ce ai plâns atunci?
A ezitat o secundă.
— Iubire… are doar patru ani… S-a oprit și s-a corectat repede. Cinci. Copiii încurcă adesea amintirile. Te rog… nu aici. Nu în fața tuturor.
— Deocamdată nu am făcut nimic.
Între timp, Radu întinsese mâna după sacoul lăsat pe spătarul unui scaun.
— Știi ceva? Cred că ar fi mai bine să plec. Mâine am o ședință devreme. Andreea, mulțumesc pentru seara frumoasă.
— Stai jos, Radu.
Vocea mea era mult mai rece decât mă așteptasem.
El a rămas pe jumătate ridicat.
— Poftim?
— Am spus să te așezi.
Am făcut o pauză scurtă.
— Încă nu am terminat.
În sufragerie s-ar fi auzit și un ac căzând.
Mama strângea șervetul între degete.
Cristina, colega Andreei, privea fix în farfurie, ca și cum acolo s-ar fi aflat răspunsurile la toate întrebările lumii.
Eu nu-mi luam ochii de la soția mea.
— Ai plâns pentru că te mustra conștiința? Pentru că regretai că m-ai înșelat?
Andreea s-a uitat la mine.
Am văzut limpede momentul în care ceva s-a frânt în ea.
A clătinat încet din cap.
— Am plâns pentru că… nu mai vedeam nicio ieșire.
Radu și-a găsit în sfârșit curajul să intervină.
— Cred că ar trebui să discutăm despre asta în privat.
M-am întors spre el.
— Nu.
Vocea mea era calmă.
Tocmai de aceea suna și mai amenințător.
— Ați pierdut dreptul la intimitate din clipa în care ați început să mințiți.
Lângă mine, Matei își freca neliniștit mâinile.
Apoi a spus încet:
— Mami tot repeta că nu vrea.
Andreea a izbucnit în plâns.
De data aceasta nu și-a mai putut opri lacrimile.
Radu a făcut un pas spre mine.
— Ajunge.
— Nu, l-am întrerupt. Nici pe departe nu ajunge.
Mi-am mutat privirea de la el la Andreea și înapoi.
— Vreau să aflu totul.
Vocea nu mi-a tremurat deloc.
— Ori ați distrus împreună căsnicia noastră pentru că asta v-ați dorit…
Am tăcut o clipă.
— …ori încă îmi ascundeți ceva mult mai grav.
Nimeni nu a răspuns.
Tăcerea devenise insuportabilă.
— Care este adevărul? am întrebat din nou.
Andreea m-a apucat brusc de antebraț.
I-am simțit unghiile apăsând prin materialul cămășii până în piele.
Vocea îi tremura.
— Hai sus. Numai tu și eu. Îți explic totul. Îți jur că o să-ți spun absolut tot.
Am rămas pe loc.
— Atunci explică aici.
Tonul meu era înghețat.
— N-ai avut nicio problemă să-l lași noaptea în casa noastră.
— N-ai avut nicio problemă să-l faci pe fiul nostru să tacă și să-i cumperi tăcerea cu dulciuri.
— Așa că acum să nu ai nicio problemă să spui adevărul în fața tuturor.
Andreea și-a acoperit chipul cu ambele mâini.
Umerii au început să-i tremure.
După câteva secunde nesfârșite, a șoptit atât de încet, încât abia am auzit-o:
— N-am vrut niciodată să te trădez.
A tras adânc aer în piept.
— Dar… nu am avut de ales.
Radu a întrerupt-o tăios.
— Andreea.
Ea și-a întors încet capul spre el.