— De când suntem noi o familie? l-am întrebat, privindu-l fix. Acum o lună ți-am explicat foarte clar că între noi nu există nicio relație. Nu ești soțul meu, nu-mi ești rudă și nu ești partenerul meu de viață. Ești un om care închiriază o cameră de la mine. Prin urmare, alegerea este simplă: ori plătești imediat, ori îți strângi lucrurile și pleci.
Atunci parcă s-a transformat într-o altă persoană.
Zâmbetul îngâmfat i-a dispărut pe loc, iar fața i s-a schimonosit de furie. Din omul timid și aparent nenorocit, rănit de fosta lui parteneră, nu mai rămăsese nimic.
— Ești doar o bătrână zgârcită! a șuierat Gheorghe cu răutate. Eu m-am purtat omenește cu tine. Am crezut că am întâlnit o femeie cumsecade, dar tu nu te gândești decât la bani! Ai petrecut o noapte cu mine, iar acum îmi ceri chirie! Cine te mai vrea pe tine la vârsta asta, cu un asemenea caracter?
L-am privit fără să-mi pierd calmul.
— Ori plătești camera, ori pleci. Nu există o a treia variantă.
Nici măcar nu simțeam nevoia să ridic vocea.
Era limpede că Gheorghe nu avea banii necesari. Cel mai probabil își făcuse dinainte un plan: să se prezinte drept noul meu partener de viață și, în felul acesta, să scape de cheltuiala chiriei.
Numai că planul lui eșuase.
Chiriașul, furios și frustrat, s-a întors brusc, a deschis dulapul și a început să-și arunce hainele în geanta sport. Smulgea lucrurile cu nervozitate, trântea ușile dulapului și bombănea întruna, ca să-mi arate cât de nedreaptă i se părea situația.
Eu am rămas pe hol și am urmărit atent fiecare mișcare. Nu pentru că voiam să continui cearta, ci pentru a mă asigura că nu va lua din greșeală și vreun lucru care-mi aparținea.
Și-a strâns lucrurile destul de repede, în aproximativ douăzeci de minute.
În cele din urmă și-a pus geaca, și-a luat geanta și a ieșit grăbit din apartament. La plecare a trântit ușa cu atâta putere, încât am avut impresia că au vibrat pereții.
Bineînțeles, cheia nu mi-a restituit-o.
A doua zi a trebuit să chem un lăcătuș și să schimb butucul ușii de la intrare. După un asemenea scandal, nu aveam de unde să știu ce i-ar fi putut trece prin minte.
Acum am rămas din nou singură în apartamentul meu mare.
Va trebui iar să public un anunț, să răspund la telefoane, să invit necunoscuți să vadă camera și să aleg un alt chiriaș.
De atunci mă gândesc mereu la discuția din dimineața de după acea noapte neașteptată. Nu-i promisesem nimic lui Gheorghe. Nu-i spusesem că vreau să trăim ca soț și soție, nu-l invitasem să facă parte din familia mea și nu afirmasem nicăieri că nu mai trebuie să plătească chirie.
Dimpotrivă, îi explicasem totul deschis și fără echivoc. Spusesem clar că ceea ce se întâmplase fusese o greșeală și stabilisem limite pe care nu aveam să le permit încălcate.
El însă pare să fi ales în mod deliberat să nu audă niciun cuvânt.
Nu mă condamn pentru slăbiciunea de o clipă. Este viața mea și am dreptul să iau propriile decizii, chiar dacă uneori ajung să regret urmările lor.
Cel mai important este că nu am lăsat un om străin să profite de bunătatea mea și să se instaleze pe cheltuiala mea.
Totuși, după această întâmplare mi-a rămas în suflet un gust amar.
Stau acum în liniște, derulez totul în minte și nu reușesc să înțeleg un singur lucru.
Cum a ajuns un bărbat trecut de șaizeci de ani să creadă că, după o singură noapte petrecută împreună, s-a transformat automat în partenerul meu legitim, căruia i se cuvin locuință gratuită, mâncare și întreținere completă?
Oare chiar există bărbați care cred că apropierea unei femei înseamnă, în mod automat, că ea acceptă să-i întrețină până la sfârșitul vieții?