Fosta mea colegă de facultate. Prietena mea. Femeia care îmi cunoștea fiecare poveste și fiecare rană. Cea care ridicase paharul la logodna noastră, strigase „În sfârșit!” și mă îmbrățișase ca pe o soră.
Acum venea spre ring. Tocurile îi loveau podeaua cu sunete ascuțite, iar chipul îi devenea tot mai palid cu fiecare pas.
Am întâmpinat-o în mijlocul sălii.
— Pentru tine nu există premiu, i-am spus încet, ținând microfonul în mână. Dar poate vrei să le explici tuturor de ce l-ai sărutat pe soțul meu. Spune-le de ce ai lăsat ruj pe mâneca lui Andrei.
În sală s-a așternut o tăcere deplină.
Gura Roxanei s-a deschis, apoi s-a închis. Părea că niciun cuvânt nu voia să-i iasă.
În cele din urmă a încercat să vorbească, dar vocea i s-a frânt.
— Eu nu… Ioana, eu doar…
Am făcut un pas într-o parte.
Roxana s-a albit și mai tare, apoi s-a întors și a fugit prin cea mai apropiată ușă.
Nimeni nu a râs. Nimeni nu a aplaudat. Toți au rămas nemișcați, privind în tăcere.
M-am întors, m-am dus la fiica mea, am luat-o de mână și am plecat de la propria mea petrecere de nuntă.
Andrei m-a sunat de șase ori în noaptea aceea.
Nu i-am răspuns.
În acel moment nu exista nimic ce ar fi putut spune ca să repare situația. Nu voiam explicații rostite în grabă. Aveam nevoie să mă liniștesc și să înțeleg greutatea celor întâmplate fără ca el să încerce să le micșoreze sau să le îmbrace în cuvinte potrivite.
Mai târziu, în aceeași noapte, m-a sunat Roxana.
Vocea îi tremura din prima clipă. Plângea atât de tare, încât cu greu îi înțelegeam cuvintele.
Printre suspine, mi-a mărturisit că îl iubea pe Andrei de ani întregi. Sentimentele ei începuseră pe vremea când noi doi eram doar prieteni, dar nu crezuse niciodată că el avea să ajungă cu mine.
— Nu vreau să spun ceva rău, dar… tu fuseseși deja căsătorită, Ioana. Avuseseși prima ta iubire și o aveai pe Mara. După moartea lui Sorin, toți ți-am simțit durerea. Numai că eu nu mi-am imaginat că Andrei o să te aleagă pe tine.
Am rămas o clipă tăcută.
— Îți pare rău că sună îngrozitor pentru că este îngrozitor, i-am spus.
— S-a întâmplat imediat după ceremonie, a continuat, de parcă nu mă auzise. I-am spus tot. I-am mărturisit ce simt și m-am aplecat să-l sărut, dar el s-a retras. Așa a ajuns rujul meu pe mâneca lui.
Am expirat încet.
— Îți jur că nu a însemnat nimic, a spus ea. Nu mi-a răspuns la sărut, Ioana. Putea să o facă, dar nu a făcut-o. Eu doar… mi-am pierdut controlul.
— Nu știu ce vrei să-ți spun.
— Putem vorbi despre asta mai târziu? m-a întrebat.
— Nu. Nu cred că noi două vom mai vorbi despre asta, Roxana. La revedere.
A doua zi, Andrei mi-a trimis un mesaj lung. Nu și-a căutat scuze și nu a încercat să schimbe povestea. Și-a cerut iertare.
Mi-a spus că nu știuse cum să-mi explice ce se întâmplase fără să distrugă ziua nunții, așa că alesese să tacă. A recunoscut că aceea fusese greșeala lui. Nu sărutul, pentru că el nu îl primise, ci tăcerea și minciuna spusă de frică.
Nu mi-am anulat căsătoria.
Dar prietenia mea cu Roxana?
Aceea s-a încheiat în liniște.
Mai târziu, în aceeași zi, am stat cu Mara pe treptele verandei și i-am spus adevărul. Nu tot adevărul. Doar atât cât putea duce un copil de șapte ani.
— Cineva a făcut o alegere foarte urâtă, iubita mea, i-am spus, întinzându-i farfuria cu tăiței pe care îi pregătiserăm împreună. Tanti Roxana a făcut ceva greșit. Dar tata nu m-a înșelat, îți promit. Doar s-a speriat și nu a știut ce să facă. Uneori, când lucrurile devin prea mari, oamenii rămân blocați.
Mara m-a privit cu atenție.
— Atunci… nu avem nevoie de un tată nou?
— Nu, puiule.
Am tras-o la piept.
— Tata nu pleacă nicăieri.
În seara aceea am stat pe canapea și am mâncat înghețată între doi biscuiți. Andrei pregătise desertul, iar Mara îl urmărise de pe scaunul înalt din bucătărie.
Venise puțin mai devreme și ținea în mână iepurașul ei moale preferat, pe care îl uitase cu o zi înainte în camera mirilor.
— Cred că cineva a uitat asta, a spus el cu blândețe.
Mara a zâmbit, apoi s-a lipit de mine, încă nesigură.
Andrei s-a așezat în fața ei.
— Îmi pare foarte rău, puiule, a spus cu o voce joasă, dar limpede. La nuntă am făcut o greșeală. Nu una care să rupă o familie, dar una care poate să-i sperie și să-i încurce pe cei pe care îi iubești. Nu am vrut nicio clipă să te fac să te îndoiești de dragostea mea pentru tine și pentru mama ta.
Mara și-a strâns iepurașul la piept.
— Bine. Pentru că eu nu vreau un tată nou, a șoptit.
Mi-am șters o lacrimă din colțul ochiului și am întins brațele spre amândoi.
— Mulțumesc, i-am spus lui Andrei. Mulțumesc că ai rămas omul despre care am știut că ești.
Andrei mi-a zâmbit peste umărul Marei.
Și astfel, familia noastră mică a rămas întreagă. Nu perfectă. Nu fără fisuri. Dar încă împreună și încă în picioare.