— Foarte rău.
⸻
Ioana fusese cea mai bună prietenă a mea încă din anii studenției. În ultimii ani, viața ei se schimbase mult. Ajunsese să conducă departamentul de securitate al unei bănci mari și cunoștea foarte bine fraudele financiare, escrocheriile și metodele de protejare a conturilor.
I-am povestit totul.
A rămas tăcută mult timp.
— Ești sigură că ai văzut biletele?
— Da.
— Ai făcut o fotografie?
— Nu.
— De ce?
— Am fost atât de șocată, încât nici nu m-am gândit.
Ioana a oftat greu.
— Bine. Cel mai important acum este să nu faci nimic ilegal. Dacă banii sunt comuni, trebuie să acționezi doar pe cale oficială.
— Vreau să se demascheze singur.
— Atunci nu-l avertiza.
M-am uitat la ceas.
— Pleacă mâine.
— Cu atât mai mult.
Am vorbit aproape o oră. Ioana m-a ajutat să înțeleg ce restricții bancare oficiale puteau fi aplicate contului comun, ce operațiuni necesitau confirmare suplimentară și ce documente era important să păstrez.
Dar cel mai mult m-a ajutat o singură frază:
— Nu încerca să te răzbuni. Doar nu-l lăsa să distrugă ceva ce îți aparține și ție.
În mod ciudat, cuvintele ei m-au liniștit.
Am înțeles că nu aveam nevoie de răzbunare.
Aveam nevoie de adevăr.
Și de protecție.
⸻
Dimineața, Radu s-a trezit devreme. Eu eram deja în bucătărie. Făcusem cafea și pregătisem micul dejun.
A intrat zâmbind.
— Bună dimineața.
— Bună dimineața.
— Nu ești supărată?
— Pentru ce să fiu?
S-a apropiat și m-a îmbrățișat. L-am lăsat. Înăuntrul meu, totul se strângea, dar la exterior am rămas calmă.
— Nu voi lipsi mult, a spus el. Cel mult câteva zile.
— Sigur.
— S-ar putea ca telefonul să nu aibă semnal bun acolo.
— Înțeleg.
— Și voi avea întâlniri una după alta.
— Bineînțeles.
M-a sărutat.
— Te iubesc.
L-am privit direct în ochi.
— Și eu te iubesc.
A fost prima minciună pe care i-am spus-o în șapte ani.
Radu și-a făcut bagajul. Înainte să plece, și-a verificat încă o dată documentele. Apoi s-a oprit brusc.
— Apropo, unde este cardul meu bancar?
— În sertar.
A deschis sertarul și a luat cardul.
— Mulțumesc.
Abia mi-am stăpânit reacția.
Ușa s-a închis în urma lui. M-am apropiat de fereastră și l-am văzut urcând într-un taxi. Doar după ce mașina a dispărut după colț mi-am permis să respir adânc.
⸻
După două ore a venit prima notificare.
O retragere importantă.
Am privit ecranul. Apoi a apărut o a doua operațiune. După aceea încă una. A urmat un transfer și apoi altul.
Radu începea să scoată banii.
Nu intenționa să plătească doar călătoria. Voia să ia aproape tot ce se afla în contul nostru comun.
Mâinile au început să-mi tremure.
Atunci am primit un mesaj de la el. Doar trei cuvinte:
„Noroc, târfo.”
Am recitit mesajul o dată. A doua oară. A treia oară.
Apoi m-am uitat la ceas.
Cu cinci minute înainte apăsasem deja un buton.
⸻
Butonul acela nu avea nimic magic. Nu fusese un truc de hacker. Nu îi spărsesem telefonul, nu oprisem avionul și nu sunasem la aeroport.
Activase doar o procedură bancară oficială de confirmare suplimentară pentru operațiunile mari din contul comun. O setasem din timp, la recomandarea Ioanei.
Din acel moment, tranzacțiile importante necesitau o verificare în plus. O parte din bani, cei pe care Radu nu apucase încă să-i transfere, fuseseră suspendați temporar până la clarificarea situației.
Mai important, fiecare operațiune nouă era înregistrată și verificată cu o atenție sporită.
Ioana aștepta deja să o sun. Am format numărul.
— A început să scoată banii.
— Vedem.
— A luat aproape jumătate.
— Restul nu-l va mai putea transfera dintr-o singură mișcare.
Am închis ochii.
— Mi-a trimis un mesaj.
— Ce mesaj?
I l-am citit.
Ioana a tăcut.
— Măcar acum nu va mai putea pretinde că nu s-a întâmplat nimic, a spus ea.
⸻
Între timp, Radu ajunsese deja la aeroport. Mi-am dat seama după următorul mesaj.
După un timp, a venit altul:
„Să nu încerci să mă suni.”
Nu i-am răspuns.
Apoi a scris:
„Oricum nu vei schimba nimic.”
Am rămas din nou tăcută.
După zece minute, a mai venit un mesaj:
„Merit și eu măcar puțină fericire.”
Am privit cuvintele acelea. Pentru prima dată în toată ziua, nu m-a mai durut.
Am simțit doar frig.
Atunci am înțeles că Radu nu intenționa să se întoarcă la viața noastră de dinainte. Hotărâse deja că totul se terminase. Pur și simplu nu considerase necesar să mă anunțe.
⸻
Câteva ore mai târziu, Ioana m-a sunat.
— Avem noutăți.
— Ce fel de noutăți?
— O parte dintre operațiuni au fost suspendate până la confirmare. Dar mai este ceva.
— Ce anume?
— Banii pe care a reușit să-i transfere nu au ajuns într-un card personal.
— Atunci unde?
— Într-un cont asociat rezervării călătoriei.
Am tăcut.
— În documente apare și un al doilea nume, a continuat Ioana.
— Diana?
— Da.
Am simțit cum toate piesele se așază în sfârșit la locul lor.
Nu mai aveam doar presupuneri. Nu mai erau simple bănuieli.
Aveam documente.
Bilete.
Operațiuni bancare.
Mesaje.
Și numele unei alte femei.
⸻
Radu m-a sunat seara. Am răspuns.
— Ce ai făcut?
— Despre ce vorbești?
— Banca mi-a blocat operațiunea.
— Poate pentru că tranzacția a părut neobișnuită.