— Iar te-ai afundat în maculatura ta? În loc să-ți întâmpini cum se cuvine soțul când vine de la serviciu și să-i pui o cină caldă pe masă? — vocea iritată a lui Cătălin răsună din hol și umplu întregul apartament.
Cizmele grele de iarnă, cu bucăți de zăpadă murdară și topită lipite de tălpile striate, căzură cu un zgomot sec direct pe parchetul laminat deschis la culoare, departe de covorașul de cauciuc așezat lângă ușă. La câteva clipe după el intră Mariana, mama lui, o femeie corpolentă, înfofolită într-o geacă voluminoasă, vișinie. Soacra privi nemulțumită holul gol și trase zgomotos aer pe nas.
— Cătălin, dragul mamei, de ce te mai miri? Pentru ea, mâzgălelile astea au fost întotdeauna mai importante decât orice altceva, — bombăni Mariana, fără măcar să-și scuture zăpada de pe cizme. — De câte ori să-ți spun? Din scrisul ei nu va ieși nimic bun. O soție adevărată își întâmpină soțul cu ciorbă fierbinte, îi aduce papucii și se ocupă de casă. Iar aici nici măcar lumina din hol nu s-au obosit să o aprindă pentru oamenii din propria familie.
Daniela întoarse fără grabă pagina groasă a romanului istoric. Din hârtie se mai simțea încă mirosul specific de tipografie. Stătea pe canapeaua mare de colț, cu picioarele strânse sub ea și încălțate în șosete groase, gri. Nu avea nici cea mai mică intenție să joace rolul soției încântate că soțul se întorsese acasă, mai ales că venise însoțit de mama lui, veșnic nemulțumită. Între timp, dinspre hol către sufragerie se întindea deja o dâră vizibilă de urme ude, amestecate cu nisip și substanța corozivă împrăștiată pe drumuri.
— Am spălat holul acum patruzeci de minute, Cătălin, spuse Daniela calm, fără să-și ridice ochii din carte. — Încălțămintea se lasă pe covoraș. Cina este pe aragaz. Dacă mâinile tale încă funcționează, te poți servi singur.
Cătălin își aruncă servieta grea pe taburet și își smulse geaca, lăsând-o peste ea. Cererea soției fu ignorată ostentativ. Fără să-și scoată cizmele, bărbatul păși direct în sufragerie. Sub tălpile lui se auzea un plescăit neplăcut, iar pe podeaua curată se lățiră pete întunecate. Se opri lângă canapea și își încrucișă provocator brațele la piept.
— Așadar, eu muncesc de dimineață până seara, mă întorc acasă flămând și epuizat, iar apoi trebuie să-mi pun singur mâncare în farfurie? — întrebă el printre dinți, înroșindu-se treptat de furie. — Tu ce ai făcut toată ziua? Ca de obicei, ai zăcut pe canapea și te-ai holbat la cărțile tale tâmpite? Înțelegi măcar că o femeie are îndatoriri în casă? Sau ai impresia că te-ai măritat și ai ajuns într-o stațiune unde toată lumea trebuie să te servească?
Mariana își desfăcu în sfârșit șireturile și intră greoi în cameră. Își plimbă privirea prin sufragerie de parcă ar fi făcut o inspecție, apoi se apropie de comoda de sub televizor. Își trecu lent degetul uscat și noduros peste suprafața de sticlă și clătină apăsat din cap.
— Este praf peste tot, Cătălin. Abia poți respira. Nu înțeleg cum poate cineva să trăiască într-un asemenea coteț, — spuse ea, ștergându-și demonstrativ degetul de marginea puloverului de lână. — În mintea ei există doar romanele astea. S-a rupt complet de viața adevărată. O soție trebuie să-i creeze soțului confort, să facă totul să strălucească, să nu rămână nici măcar un fir de praf. Ea, în schimb, stă și visează cine știe la ce, pierzându-și timpul cu plăceri inutile.
— Exact asta încerc să-i explic și eu! — Cătălin se întoarse brusc către mama lui, ca și cum tocmai primise sprijinul de care avea nevoie, apoi își aținti din nou privirea apăsătoare asupra soției. — Uită-te la ea! Stă tolănită pe canapea ca o regină pe tron! Eu aduc bani în casă, îi asigur un acoperiș deasupra capului, iar ea nu este în stare să miște un deget pentru soțul ei! Nu ți-e rușine înaintea mamei mele? Ai ajuns să te prostești de la atâtea cărți! Femeile normale se ocupă de casă după serviciu, fac ordine și au grijă de soții lor. Tu doar întorci pagini și faci pe deșteapta!
Daniela își ridică în cele din urmă privirea. Introduse cu grijă un semn de carte din carton între file și așeză volumul greu pe genunchi. Mai întâi privi urmele murdare care traversau parchetul, apoi geaca aruncată în hol, după aceea chipul acru al Marianei și abia la urmă se uită la Cătălin.
— Câștigi exact cât câștig și eu. Împărțim în mod egal banii pentru cumpărături, facturi și combustibil, spuse Daniela fără urmă de zâmbet. — Astăzi am ajuns acasă cu două ore mai devreme, am făcut curățenie în tot apartamentul și am pregătit cina. Este pe aragaz. Tot ce vreau acum este să citesc liniștită o oră. În schimb, tu intri aici împreună cu mama ta, calci în cizmele pline de noroi pe podeaua abia spălată și începi să pretinzi să alerg în jurul tău cu farfurii în mâini.
— Ai grijă cum vorbești cu mine! — urlă Cătălin și făcu un pas tăios înainte. — Munca ta nici măcar nu este muncă adevărată! Stai într-un birou și muți hârtii toată ziua! Eu chiar muncesc! Dacă spun să te ridici și să pui masa, atunci te ridici și o faci! Și îi faci și mamei mele un ceai! A venit special să vadă cum te ocupi de gospodărie. Iar după ce văd eu aici, te ocupi de ea jalnic!
— Cătălin are perfectă dreptate, Daniela. În ultima vreme te-ai sălbăticit de tot, interveni imediat Mariana, așezându-se în fotoliul din fața canapelei ca și cum ar fi fost stăpâna casei. — Cărțile tale sunt un moft fără rost, o pierdere inutilă de timp. O femeie trebuie să fie ocupată toată ziua, astfel încât în casă să fie ordine desăvârșită. Cititul doar îți face rău: îți umpli capul cu tot felul de prostii. Uite, ai început deja să-i răspunzi urât propriului soț. În loc să asculți liniștită observațiile și să-ți îndrepți greșelile, stai aici și te cerți.
— Nu m-am angajat să vă fiu servitoare, doamnă Mariana! Și nu am de gând să vă ascult obrăzniciile în propria mea casă! Dacă familia dumneavoastră are atât de mare nevoie de personal pentru servire, angajați-vă o menajeră!
Cătălin își strânse pumnii până când unghiile îi intrară în carne. Nările i se dilatară, iar ochii i se îngustară. Nu suporta ca Daniela să-și arate firea, cu atât mai puțin să-l contrazică în fața mamei sale. În concepția lui, soția ideală trebuia să fie comodă, tăcută și gata să îndeplinească fără întrebări orice poruncă. Orice încercare a Danielei de a-și păstra un colț al vieții personale, propriile preocupări și dreptul de a-și folosi timpul liber îl arunca într-o furie pe care abia și-o mai putea controla.
— Atunci ascultă bine, deșteapto, spuse Cătălin printre dinți, apropiindu-se de canapea și aplecându-se amenințător deasupra ei. Ori te ridici chiar acum, mergi în bucătărie, încălzești mâncarea și pui ceainicul, ori iau toată maculatura ta prețioasă și o arunc cu mâinile mele la gunoi. Nu voi accepta ca o femeie să-mi impună reguli în casa mea și să se ascundă după niște cărți idioate ca să nu-și îndeplinească îndatoririle.
— Mă auzi sau nu?! — răcni el după câteva secunde, pierzându-și complet controlul fiindcă Daniela nu răspundea poruncii lui.
Ea nu se mișcă. Nu clipi nici măcar atunci când chipul contorsionat de furie al soțului ajunse la câțiva centimetri de fața ei, iar în nări îi pătrunse mirosul amestecat de cafea ieftină, tutun și transpirație. Totuși, înăuntrul ei nu mai exista frică. Dispăruse și impulsul familiar de a explica, de a se apăra, de a calma cearta sau de a căuta cuvinte mai blânde.
Daniela își coborî liniștită privirea spre pagini, mai citi câteva rânduri și întoarse încet foaia. Foșnetul uscat al hârtiei se auzi în tăcerea încordată aproape ca o palmă dată în mod deliberat.
Cătălin izbucni pe loc. Se aplecă brusc, apucă volumul cu ambele mâini de coperta tare și îl smuci către el. Daniela încercă instinctiv să-l țină, dar puterea lor nu era aceeași. Hârtia se rupse cu un sunet neplăcut. Mai multe file ieșiră din legătură și se împrăștiară prin cameră asemenea unor păsări albe, coborând încet pe parchetul murdar. Cătălin aruncă romanul cu furie. Cartea grea lovi colțul măsuței, coperta se îndoi, iar cotorul se desfăcu pocnind.
— Am spus să mergi în bucătărie! — urlă Cătălin, arătând cu degetul spre ușă. — Vei citi prostiile astea când îți dau eu voie! Acum te ridici, încălzești mâncarea și îi aduci mamei mele ceai!
Mariana scoase un mormăit mulțumit și se lăsă mai comod în fotoliu, aranjându-și puloverul. Se bucura vizibil de scena la care asista, savurând aproape fizic faptul că fiul ei punea, în sfârșit, soția neascultătoare la locul pe care îl considera potrivit. Își aprobă fiul printr-o mișcare a capului și își încrucișă brațele, convinsă că Daniela avea să-și plece privirea și să pornească spre bucătărie.
Dar Daniela nu avea de gând să meargă nicăieri.
Înăuntrul ei se rupse, dintr-odată, ceva întins până la limită. Ani întregi de umilințe mărunte, observații fără sfârșit, dispreț față de lucrurile care îi făceau plăcere, pretenția ca locuința să fie mereu impecabilă și așteptarea ca ea să-i servească pe ceilalți zi și noapte se adunară într-un singur nod de furie rece.
Se ridică încet de pe canapea, fără o mișcare inutilă. Privi mai întâi romanul mutilat de pe podea, apoi își ridică ochii spre soț. Cătălin stătea în fața ei cu umerii largi, convins că ieșise învingător. La colțul buzelor îi apăruse chiar și un zâmbet plin de sine: era sigur că rezistența soției fusese, în sfârșit, zdrobită.
Daniela nu-i oferi nicio explicație. Își coborî brusc mâna către măsuță și strânse degetele în jurul telecomenzii masive, din plastic. Nu-l avertiză și nu făcu gesturi largi. Cu o singură mișcare scurtă și precisă, o aruncă direct spre Cătălin.
Telecomanda îl lovi pe bărbat în frunte, puțin deasupra rădăcinii nasului. Carcasa se desfăcu la impact, iar bateriile și butoanele mici, negre, se împrăștiară pe parchet.
— Au! Ai înnebunit de tot?! — urlă Cătălin, dându-se înapoi și apăsându-și palmele peste frunte.