Ultima dată veniseră aici împreună cu Radu toamna. Fripseseră carne și se bucuraseră de câteva zile departe de agitația orașului.
Anca conduse mașina în curte. Cheia garajului se afla în casă.
Descui ușa și intră. Înăuntru era liniște. Pe masa din bucătărie zăceau farfurii și căni murdare. De ce nu apucase să le spele la ultima vizită?
Nu. Anca era sigură că lăsase totul curat!
Asta însemna că, după plecarea ei, cineva mai fusese acolo.
Pe masă se aflau două căni, două farfurii, cutii goale de suc și sticle din vinul spumant preferat al lui Radu. Nimic din toate acestea nu putea fi rămas din toamnă.
Radu venise acolo. Dar cu cine?
Deși întrebarea o rănea, acum nu mai schimba nimic…
Cheia casei o avusese doar Anca. Prin urmare, soțul ei își făcuse pe ascuns o copie. Trebuia să schimbe cât mai repede încuietoarea.
Noua ei viață începu cu o curățenie generală. După ce termină, Anca își umplu cada cu apă fierbinte.
Voia să spele de pe trup și din suflet toată durerea strânsă în ultimele zile și să lase trecutul în urmă.
Când se pregătea să iasă, cineva bătu mai întâi în ușă, apoi în geam.
— Cine este?
— Sunteți bine?
— Da… — răspunse ea, tulburată.
— Iertați-mă.
Anca ieși pe verandă și văzu lângă casă un bărbat pe care nu-l mai întâlnise niciodată.
— Îmi pare rău, probabil v-am speriat. Locuiesc în apropiere și v-am văzut de câteva ori astăzi în curte. Apoi ați dispărut mult timp, iar din horn a început să iasă fum. M-am gândit că vi s-ar fi putut întâmpla ceva.
— Vă mulțumesc că v-ați făcut griji. Sunt bine.
— Sunteți rudă cu Radu? A venit aici de curând împreună cu soția lui… Poate sunteți sora lui?
— Nu. Sunt soția lui. Sau, mai exact, aproape fosta lui soție. Divorțul încă nu este finalizat.
— Și casa cui îi aparține?
— Mie.
— Înțeleg. Eu stau aici doar temporar. Un prieten mi-a permis să locuiesc în casa lui din cauza unor probleme de familie. Și eu divorțez, dar mâine voi fi, oficial, un om liber. Dacă sunteți bine, nu vă mai rețin. Dacă aveți nevoie de ceva, mă puteți chema. Mă numesc Andrei.
— Eu sunt Anca. Așteptați puțin… Știți cumva să schimbați o încuietoare?
— Da. Spuneți-mi când aveți nevoie și mă ocup.
— Cât mai repede, dacă se poate. Mâine voi cumpăra una nouă.
— Mai bine mă uit întâi ce model vă trebuie, apoi o cumpăr eu. Ați putea lua una nepotrivită, iar mâine oricum trebuie să ajung în oraș.
— Bine, ne-am înțeles.
Au trecut două săptămâni. Până la sfârșitul concediului mai erau șapte zile, apoi Anca trebuia să se întoarcă în oraș. Între timp se obișnuise cu liniștea casei de la țară și nu mai voia deloc să-și caute o altă locuință.
Radu nu o sunase și nu-i trimisese niciun mesaj. Primise doar înștiințarea oficială cu data divorțului. Poate că era mai bine așa. Nu voia să-și mai vadă fostul soț.
A venit sâmbăta. De obicei, Anca se trezea devreme, iar în acea dimineață Andrei îi propuse să meargă împreună la lac.
Nu se gândea câtuși de puțin la o nouă relație, însă o plimbare nu o obliga la nimic. Petrecură câteva ore plăcute și se întoarseră înainte de prânz.
În fața casei Ancăi era parcată mașina lui Radu. Probabil sosise de curând. Portiera se deschise, el coborî, ocoli autoturismul și o ajută să iasă pe o femeie însărcinată.
În clipa aceea, Anca și Andrei ajunseră la poartă.
Radu încercă să deschidă ușa cu cheia veche, dar noua încuietoare, bineînțeles, nu cedă.
— Ce înseamnă asta? — întrebă el furios.
— Și eu aș vrea să știu ce căutați aici. De ce încercați să intrați într-o casă care nu vă aparține?
Radu rămase nemișcat, luat prin surprindere.
— Casa aceasta este a noastră! — declară femeia însărcinată.
— Serios? Și cine v-a spus asta?
— Radu? Casa îmi aparține mie, așa că vă rog să părăsiți imediat curtea.
— Radule, ce tot spune? Cine este femeia asta? Fosta ta soție?! Dă-o afară de aici! — țipă femeia.
Anca și Andrei nu se putură abține și izbucniră în râs.
Radu nu răspunse. O conduse în tăcere pe femeie înapoi în mașină, se urcă la volan și plecă.
— Se pare că îl așteaptă o viață de familie foarte interesantă — observă Andrei.
— Cel puțin ea îi va naște un copil. Eu n-am reușit. De trei ori… Iartă-mă, nu trebuia să-ți spun toate acestea.
— Căsnicia mea s-a destrămat pentru că fosta mea soție nici nu voia să audă de copii…
Au trecut patru ani de la divorț.
Într-o zi, Anca se întâlni întâmplător cu fosta soacră într-un supermarket.
— Anca, parcă nici nu mai ești tu! Te privesc de câteva minute și nu-mi vine să cred. Ești însărcinată?
— Da, răspunse Anca și își mângâie burta mare.
— Lui Radu îi merge foarte rău. Băiețelul s-a născut extrem de slăbit. Medicii spun că problema ar putea fi moștenită pe linie paternă. Soția lui a fugit și ne-a lăsat copilul. Iar tu ai hotărât să naști singură?
— Nu sunt singură. Am o familie. Îmi pare rău, trebuie să plec — sunt așteptată.
— Așa deci… Iartă-mă pentru tot.
— Vă doresc multă răbdare.
Fosta soacră rămase privind-o în tăcere cum se îndepărtează.
Lângă Anca mergea Andrei, sprijinind-o cu grijă cu o mână. În cealaltă ținea mâna unei fetițe care semăna uimitor de mult cu mama ei…
Spuneți-ne în comentarii ce părere aveți despre această poveste și nu uitați să o distribuiți.