— Pentru bani distrugi o familie!
— Ce nerecunoscătoare ești! Radu te-a iubit și a avut întotdeauna grijă de tine!
— În ce anume consta grija lui? — a întrebat Ioana fără să-și piardă calmul.
— Te ajuta prin casă! Era lângă tine! Îți ținea companie!
— Nu mă ajuta prin casă. Făcea doar mai multă dezordine. Iar eu nu aveam nevoie de cineva care doar să-mi țină companie. Aveam nevoie de un partener adult care să muncească.
— Acum este foarte greu să găsești un loc de muncă!
— În doi ani putea să accepte măcar un serviciu temporar.
— Nu poate să facă orice! Radu are studii!
— Atunci să-i plătească diploma mâncarea.
Ioana continua să stea în prag, fără să le întrerupă și fără să încerce să se justifice. Nu și-a ridicat vocea nici măcar o dată. A așteptat pur și simplu ca femeile să termine tot ce veniseră să spună și să-și epuizeze toate reproșurile.
Când, în cele din urmă, s-a făcut liniște, Ioana a rostit rar și limpede:
— Peste trei zile divorțul va fi înregistrat. Nu mai există nimic de discutat.
Conversația s-a încheiat la scurt timp după aceea. Cele două femei și-au dat seama că nu o vor putea obliga pe fosta noră să cedeze. S-au întors și au pornit către lift.
Ioana le-a urmărit doar până când s-au îndepărtat, apoi a închis ușa. Fără să o trântească, fără să spună ceva în urma lor. Simplu, calm și definitiv.
După câteva zile, a venit momentul să primească documentul care confirma desfacerea căsătoriei. Ioana s-a prezentat singură la serviciul de stare civilă, fiindcă Radu nu venise să-și ridice actul. Funcționara i-a întins documentul oficial, cu ștampilă, și a întrebat-o politicos dacă totul era în regulă.
Ioana s-a uitat la hârtie și i-a răspuns că acum, într-adevăr, totul era foarte bine.
Nici Elena și nici sora ei nu au mai apărut la ușa apartamentului. Radu a încetat și el să-i mai amintească de existența sa. Poate își găsise o altă femeie dispusă să-l întrețină. Poate că, până la urmă, își găsise un serviciu. Ioana nu mai simțea nici cea mai mică nevoie să afle.
Apartamentul era din nou numai al ei. Podelele rămâneau curate și nimeni nu mai aducea murdărie de afară pe încălțăminte. Deasupra mesei din bucătărie lumina lampa aceea familiară, iar Ioana putea să ia cina în liniște, fără să fie obligată să asculte nemulțumirile și plângerile altcuiva.
În casa aceea devenise din nou ușor să respire.
Dar cel mai important era altceva: lângă Ioana nu mai rămăsese nimeni căruia să trebuiască să-i demonstreze că o femeie are dreptul deplin să aleagă o viață liniștită și fericită.