— Doamnă Elena, a spus el încet, dacă veți avea nevoie de ajutor… de informații, de copii de rezervă din cloud sau de orice altceva… știți unde mă puteți găsi.
I-am zâmbit recunoscătoare și am încuviințat. Era primul om care îndrăznea să i se opună deschis.
Acasă mă așteptau soțul meu și fiul nostru, student la Facultatea de Drept. Când m-au văzut cu cutia în mâini, au înțeles imediat ce se întâmplase.
— Ei? A funcționat? m-a întrebat soțul, luându-mi lucrurile.
— Primul pas este făcut, am răspuns în timp ce-mi scoteam pantofii. Acum trebuie doar să așteptăm.
Fiul meu, viitor jurist, m-a strâns puternic în brațe.
— Mamă, ești extraordinară. Am verificat încă o dată tot dosarul pe care l-ai strâns. Nu există nimic de care să se poată lega. Fiecare document va rezista unui control.
El mă ajutase să pun în ordine dovezile privind dubla contabilitate, pe care le adunasem discret de-a lungul ultimului an.
Toată seara am așteptat să sune telefonul, dar acesta a rămas mut. Mi-l imaginam pe Gheorghe în biroul său, întorcând pagină după pagină, în timp ce chipul lui îngrijit devenea tot mai cenușiu cu fiecare document citit.
Telefonul a sunat la ora unsprezece noaptea. Am pornit imediat difuzorul.
— Elena? Vocea lui nu mai avea nimic din moliciunea prefăcută de mai devreme. În locul ei se auzea panica abia ascunsă. M-am uitat peste materialele tale. Este o glumă? Sau ai hotărât să mă șantajezi?
— De ce folosești cuvinte atât de dure, Gheorghe? am întrebat calm. Nu este niciun șantaj. Doar un audit și un dar de despărțire.
— Îți dai seama că te pot distruge? Te acuz de calomnie și de însușirea ilegală a unor documente!
— Îți dai seama că originalele nu se mai află la mine? Dacă mie sau unuia dintre apropiații mei i se întâmplă ceva, întregul dosar va ajunge automat la mai multe persoane interesate. De exemplu, la autoritățile fiscale.
Și, bineînțeles, la cei mai importanți investitori ai tăi.
Din telefon s-a auzit respirația lui grea și sacadată.
— Ce vrei, Elena? Bani? Vrei să-ți recapeți funcția?
— Vreau dreptate, Gheorghe. Vei înapoia companiei fiecare bănuț pe care l-ai însușit. Apoi îți vei da demisia de bunăvoie. Fără scandal și fără spectacol.
— Ai înnebunit de tot! a țipat el. Firma asta este a mea!
— Cândva a fost firma noastră, am replicat hotărât. Până în clipa în care ai decis că umplerea propriului buzunar este mai importantă decât orice altceva. Ai timp până dimineață.
La ora nouă vreau să primesc vestea demisiei tale. Dacă nu se întâmplă, dosarul pleacă spre destinatarii lui. Noapte bună.
Am închis înainte să-i mai aud înjurăturile înăbușite.
Dimineața nu am primit niciun mesaj despre demisie. La nouă și un sfert însă, în căsuța mea de e-mail a sosit o scrisoare de la Gheorghe.
Anunța o ședință urgentă cu întregul colectiv, la ora zece. Pentru mine adăugase o notă scurtă: „Vino. Vom vedea cine câștigă.” Gheorghe hotărâse să riște totul.
— Și acum ce ai de gând să faci? m-a întrebat soțul meu.
— Voi merge, evident. Nu poți lipsi de la premiera filmului pe care l-ai regizat chiar tu.
Mi-am ales cel mai bun costum de serviciu și, cu cinci minute înainte de ora zece, am intrat în birou. Toți angajații se aflau deja în sala de ședințe.
Gheorghe stătea lângă ecranul mare. Când m-a văzut, și-a întins buzele într-un zâmbet de prădător.
— Iată și eroina principală. Ia loc, Elena. Abia așteptăm să auzim cum directoarea financiară concediată pentru incompetență încearcă să șantajeze conducerea companiei.
Și-a început discursul pregătit dinainte. Cu o emoție teatrală, a vorbit despre încrederea pe care, chipurile, o trădasem și a ridicat dosarul negru ca pe un steag de război.
— Priviți! O colecție de invenții alcătuită de un om incapabil să accepte că timpul său s-a încheiat demult!
În încăpere se lăsase o tăcere grea. Colegii evitau să mă privească. Se simțeau stânjeniți, dar teama de director era mai puternică. Am așteptat clipa în care Gheorghe s-a oprit ca să bea apă și i-am trimis lui Sorin un singur cuvânt: „Pornește.”
În secunda următoare, imaginea din spatele directorului a dispărut. Pe ecran a apărut o chitanță scanată.
Compania transferase bani pentru niște „servicii de consultanță” inexistente către o firmă-fantomă înregistrată pe numele soacrei lui Gheorghe.
El a rămas nemișcat. Între timp, documentele au început să se schimbe: facturi pentru călătorii personale, devize pentru renovarea casei de la țară, fragmente de conversații în care erau discutate în detaliu procentele comisioanelor ilegale.
— Ce… ce înseamnă toate acestea? a întrebat el abia auzit.
— Se numește prezentare vizuală a informațiilor, Gheorghe, am spus clar, ridicându-mă de pe scaun. Nu tu voiai un salt?
Iată-l. Saltul către eliberarea firmei de hoție. Spuneai că viziunea mea este învechită? Poate ai dreptate. Sunt într-adevăr demodată și încă mai cred că este inadmisibil să iei ceea ce nu-ți aparține.
M-am întors către angajați.
— Nu am de gând să vă conving să țineți partea cuiva. Ați văzut faptele. Fiecare dintre voi este capabil să tragă singur concluziile.