Nu era pregătit pentru ani de procese, cheltuieli cu avocații și o discuție dureroasă cu propria fiică.
— Elena, de ce complici totul în halul ăsta? a murmurat el, pierzându-și definitiv siguranța de mai devreme. Am fi putut rezolva totul liniștit, cu bine.
— Cu bine pentru voi, Mihai, l-a corectat ea. Voi numiți bună numai soluția care vă avantajează.
Cristina l-a prins hotărâtă de braț.
— Nu mai avem ce discuta aici, dragule. Vom proceda oficial. Femeia aceasta este orbită de gelozie și de resentimente vechi. Nu ne vom coborî la nivelul ei.
S-au întors și au pornit spre ieșire.
Cristina mergea hotărâtă, calculând deja în minte alte variante juridice și riscurile fiecăreia.
Nici măcar pentru o clipă nu s-a îndoit că ea avea dreptate.
În ochii ei, Elena rămânea doar un obstacol între ea, Mihai și fericirea pe care o considerau meritată.
Mihai pășea alături, simțindu-se profund jignit.
Din punctul lui de vedere, propusese un schimb cinstit.
El lua casa de vacanță, iar apartamentul îi rămânea Elenei.
Ce putea fi nedrept în asta?
Iar acum era prezentat ca un tată dispus să-i ia locuința propriei fiice.
Mihai credea sincer că fosta soție o întorcea pe Irina împotriva lui și folosea apartamentul ca instrument de presiune.
Elena a rămas pe terasă.
I-a urmărit cum se îndepărtează și a înțeles că o aștepta, într-adevăr, o perioadă grea.
Probabil aveau să urmeze termene de judecată, acuzații reciproce și încercările lui Mihai de a o atrage pe Irina de partea lui, prezentându-se drept un tată neînțeles și respins pe nedrept.
Dar Elena nu mai simțea teamă.
Nici regret.
Dintr-odată, cu o limpezime dureroasă, și-a dat seama că trăise ani întregi alături de un om pentru care familia fusese doar un sistem comod, menit să-i deservească dorințele.
Fiecare obligație a lui devenea, în povestea pe care și-o spunea singur, un act de eroism, în timp ce grija ei zilnică era tratată ca ceva firesc, invizibil și fără valoare.
Acum divorțul nu i se mai părea o catastrofă.
Dimpotrivă, începea să semene cu o eliberare dintr-o minciună fără sfârșit.
Vizita lui Mihai și a Cristinei, veniți să-i ia casa sub pretextul că îi protejau sănătatea, îi arătase definitiv cât de egoiști erau amândoi.
Ei chiar credeau că pot împacheta lăcomia într-un ambalaj strălucitor de milă și apoi să i-o întindă Elenei ca pe un dar.
Numai că regulile se schimbaseră.
Elena nu mai avea de gând să fie soția comodă, înțelegătoare și infinit de răbdătoare.
Avea o fiică pe care trebuia s-o apere.
Avea propria demnitate, cu care nu mai era dispusă să plătească pentru confortul altora.
Știa că se află pe pământul ei și că își apără casa.
Iar această certitudine îi dădea destulă putere ca să treacă prin orice încercare i-ar fi pregătit acei oameni cândva atât de apropiați, care hotărâseră că pot lua totul și lăsa în schimb doar discursuri frumoase despre cinste, dreptate și noblețe.