— Mamă, hai să-l sunăm pe tata pe video! Să-i urăm „La mulți ani”! — propuse fiica cea mare, privind-o cu speranță pe Ioana.
— Da, mami! Eu și surioara mea am învățat și o poezie… Iar tata sigur ne-a adus cadouri din delegație! — aplaudă fetița cea mică, cu obrajii aprinși de bucurie.
Amândouă își adorau tatăl și fuseseră foarte supărate când acesta plecase pe neașteptate. Nu doar că lipsea în weekend, dar alesese să fie plecat chiar de ziua lui.
— Bine, dragile mele. Îl sunăm puțin mai târziu și îl felicităm împreună. Acum probabil e ocupat cu serviciul…
Ioana încercase deja de câteva ori să-l contacteze pe Radu. Telefonul lui suna, însă bărbatul nu răspundea. Nu înțelegea de ce, dar își spunea că poate era prins într-o ședință.
Apoi, dintr-odată, telefonul începu să vibreze. Radu o suna chiar el prin apel video, lucru pe care îl făcea foarte rar.
— Fetelor, tata ne sună! Poate și-a dat seama că vrem să-i urăm „La mulți ani”…
Fiica cea mare apucă telefonul înaintea mamei și apăsă imediat butonul de acceptare. În clipa următoare, pe ecran apăru ceva la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Fetița îi întinse telefonul Ioanei fără să spună un cuvânt.
Cu trei zile mai devreme, Ioana pregătise în detaliu aniversarea soțului ei.
În fiecare an îi organiza o mică surpriză. Știa foarte bine că Radu iubea întâlnirile cu prietenii, serile lungi care se terminau spre dimineață și paharele de vin băute unul după altul. Iar la desert voia întotdeauna plăcintă cu căpșuni proaspete, nu un tort obișnuit cu multă cremă.
De data aceasta, Ioana nu intenționa să schimbe nimic. Rezervase o masă la un restaurant deschis de curând și îi invitase pe cei mai apropiați prieteni ai lui. Vorbise și cu mama ei, rugând-o să ia fetele la ea, astfel încât seara să poată continua în liniște.
După șapte ani de căsnicie, pasiunea dintre ei se mai domolise, iar Ioana înțelegea că iubirea trebuia întreținută, nu lăsată să ardă singură. De aceea pregătise și o a doua surpriză. După cină, când urmau să rămână doar ei doi, avea să aducă plăcinta și să-i danseze un dans seducător pe care îl exersase o lună întreagă. Era hotărâtă să-l impresioneze.
Totul era pregătit, însă cu trei zile înainte de aniversare, Radu se întoarse acasă întunecat la față.
— S-a întâmplat ceva? — îl întrebă Ioana, neliniștită.
— Da… — răspunse el, așezându-se lângă ea. Părea că își caută cuvintele. — Știu că în fiecare an faci ceva special de ziua mea, dar de data asta va trebui să amânăm. Dacă ai pus deja ceva la cale…
Ioana îl privi cu ochii mari.
— Bineînțeles că am pus! Aproape totul este gata! — spuse ea, dezamăgită și nedumerită.
— Iartă-mă, dar în ziua aceea nu voi fi acasă. Șefii sunt disperați. Trebuie să plec urgent la Brașov. A apărut un proiect nou, neplanificat, dar foarte profitabil. Dacă nu merg eu, s-ar putea să se strice totul. Sunt cel mai experimentat om din departament, știi doar… Am încercat să găsesc pe cineva care să mă înlocuiască, chiar am încercat, dar e perioada concediilor și totul a apărut brusc. Nu se poate. Singura variantă ar fi să veniți și voi cu mine.
— Cum să venim? — întrebă Ioana încet. — Cea mică abia s-a însănătoșit. Să o plimbăm prin trenuri? Nu se poate. Iar mama încă nu și-a revenit după moartea tatei. Mi-e teamă să las fetele prea mult cu ea. Dacă i se face rău?
— Înțeleg perfect.
Radu oftă apăsat. Părea atât de afectat, încât Ioana ajunse să creadă că îi era într-adevăr greu să-și strice propria aniversare.
— Am aranjat ca delegația să fie cât mai scurtă. Doar trei zile. Mă întorc și sărbătorim atunci, îți promit. Fără invitați, doar noi și fetele. O zi liniștită, în familie.
— Bineînțeles că vom sărbători mai târziu. O să sun la restaurant și anulez rezervarea.
Ioana încerca să pară calmă, dar era profund mâhnită. Plătise deja un avans care nu mai putea fi recuperat. În plus, trebuia să-și sune prietenii și să le explice că petrecerea nu mai avea loc. Totul era stânjenitor, dar ce rost avea să organizeze o aniversare în lipsa sărbătoritului?
— Mulțumesc… — spuse Radu, îmbrățișând-o.
Au rămas o vreme tăcuți. Apoi el își aminti ceva.
— Ioana, dacă poți, ia-o și pe mama ta și mergeți să depuneți actele pentru mașină. Încă ai procura mea. În curând expiră, iar eu nu am niciodată timp. Și mama ta… după tot ce s-a întâmplat, nu mi se pare în stare să se ocupe singură de toate.
Ioana încuviință fără să răspundă.
Tatăl ei murise cu șase luni în urmă, iar mama suferise cumplit. Problemele cardiace o trimiseseră chiar și la spital. De curând, femeia primise moștenirea: apartamentul, casa de la țară și un autoturism străin scump, un SUV nou-nouț pe care soțul ei nu apucase nici măcar să-l conducă.
Cum numai Radu avea permis, trebuiau să hotărască ce vor face cu mașina.
Vânzarea ar fi însemnat un impozit consistent. Păstrarea ei era la fel de dificilă, pentru că întreținerea și taxele deveniseră prea mari pentru mama Ioanei, mai ales după ce rămăsese fără sprijinul financiar al soțului.
Atunci Radu venise cu o soluție care păruse rezonabilă.
— Treci mașina tatălui tău pe numele meu. Eu o voi folosi pentru familie și voi vinde autoturismul meu vechi. Banii obținuți, împreună cu economiile noastre pentru o mașină nouă, îi dăm mamei tale. La final va primi o sumă frumoasă.
La început, soacra refuzase categoric să primească bani de la ginere. După ce se gândise mai bine, hotărâse să accepte doar o parte. Restul urma să fie darul ei pentru Radu, de ziua lui. Numai că, înainte să existe banii, trebuia rezolvată trecerea mașinii.
La asta urmau să se ocupe luni, după aniversare.
Ioana anulă rezervarea și își ceru scuze față de invitați. Sâmbăta se transformă într-o zi obișnuită. Fetele rămăseseră acasă, se jucau și o rugau din câteva minute în câteva minute să-l sune pe tata.
Tatăl despre care toți credeau că muncește din greu.
Ioana își păstra însă dorința de a-l felicita. Formă iar numărul lui Radu și așteptă.
„Abonatul nu răspunde.”
Probabil era ocupat. Lucra. Asta își repeta, ca să nu se lase pradă îndoielilor.
În același timp, într-un oraș frumos din țară, Radu era convins că planul îi ieșise perfect. Cânta fals, dar cu multă plăcere, în timp ce se săpunea sub duș. Își lăsase telefonul în dormitor și nu auzea cum soția îl suna pentru a-i ura „La mulți ani”.
Bărbatul era încântat că reușise să scape de Ioana și de copii pentru tot weekendul.
Mara, iubita lui, trecu pe lângă telefon tocmai când acesta începu să sune din nou. Se încruntă. Apelurile repetate de la contactul salvat cu numele „Sora” o făceau să se simtă neliniștită.
— Radu? — strigă ea, deschizând puțin ușa băii. — Te sună „Sora”. Probabil vrea să te felicite.
— Lasă, nu răspunde, iubito! — se auzi vocea lui prin zgomotul apei. — O sun eu mai târziu. Nu pot vorbi cu rudele din duș. Mai bine vino să-mi freci spatele.
— Bine, dragule, vin imediat…
Mara zâmbi, apoi închise ușa și atinse ecranul. În loc să lase apelul să treacă, apăsă pe opțiunea de reapelare video.
La celălalt capăt apăru o fetiță de aproximativ șase ani.
— Mami… de ce este pe ecran o femeie pe care nu o cunosc? — întrebă micuța, privind-o nedumerită pe Mara.
Copila semăna izbitor cu Radu.
„Probabil nepoata lui”, își spuse Mara. Îi zâmbi și îi făcu vesel cu mâna.
— Bună! Cum te cheamă?
Fetița nu răspunse. Îi întinse imediat telefonul mamei sale.
Pe ecran apăru o femeie adultă, cu părul șaten prins cu o agrafă. Avea un chip obișnuit, însă între sprâncene i se adâncise o cută de tensiune. Mara își dădu seama că trebuia să spună ceva pentru a risipi stânjeneala. Nu îi întâlnise niciodată rudele iubitului și își dorea să facă o impresie bună.
— Bună ziua! — rosti ea prima. — De mult timp îmi doream să vă cunosc!
— Îmi pare rău… dumneavoastră cine sunteți? — întrebă Ioana cu prudență.
— Sunt Mara. Iubita lui Radu. Ei bine… a fratelui dumneavoastră. Acum face un duș și se pregătește pentru seară. Știți, desigur, că astăzi este ziua lui și că mergem la restaurant. Îmi pare rău că nu puteți fi acolo. M-am gândit că poate îl felicităm împreună. Este o zi atât de importantă! Putem face asta chiar acum, prin apel video. Cu siguranță se va bucura.
Ioana ascultă fără să clipească. Doar cuta de pe frunte i se adânci.
— Deci dumneavoastră sunteți Mara… iubita lui Radu? — repetă ea aproape în șoaptă.
— Da. Suntem împreună de aproape un an. De atâtea ori am vrut să vă cunosc, dar Răducu nu reușește niciodată să organizeze întâlnirea. Pot veni eu la București sau puteți veni dumneavoastră aici. Este un oraș minunat, o să vă arăt totul! Mă bucur atât de mult că m-ați sunat astăzi. Altfel, cine știe cât timp ar mai fi trecut fără să știm una de alta. Radu este foarte secretos, dar este un om bun. Cred că în curând relația noastră va deveni și mai serioasă…
Ioana își impuse să zâmbească. Acum înțelegea absolut totul.
Nu îi spuse Marei că nu era sora lui Radu, ci soția lui legală. Din fericire, fetele tăceau și ele.
— Bine, haideți să-i facem o surpriză adevărată — răspunse Ioana cu o liniște care o făcu pe Mara să se lumineze la față. — Mă bucur că ne-am cunoscut în sfârșit. Doar să nu închideți apelul. Eu îmi pun o pălărie festivă, aduc plăcinta, iar fetele vor sufla în lumânări. Apoi îi cântăm împreună „La mulți ani”. Sunteți de acord?
— Da! — exclamă Mara, fericită. În acel moment părea mai încântată decât oricine altcineva.
— Radu, ieși curând? — strigă ea către baie. — Trebuie să plecăm în curând.
— Da… N-am mai avut răbdare să te aștept, iubita mea. Cred că va trebui să lăsăm desertul pentru noapte…
După câteva minute, Radu ieși din baie înfășurat într-un prosop. Mara stătea pe marginea patului cu telefonul în mână și zâmbea de parcă tocmai câștigase un premiu uriaș.
— Cu cine vorbești? — întrebă el imediat, devenind suspicios.
— Am vorbit cu sora ta. Este foarte drăguță. Iar fetițele sunt adorabile… Ne-am gândit să te felicităm împreună. Avem chiar o transmisie în direct.
Mara întoarse telefonul spre el.
— Surpriză! — spuseră în același timp ea și Ioana.
Radu încremeni.
Pe ecran, Ioana purta o pălărie colorată de sărbătoare. Lângă ea stăteau cele două fetițe, și ele cu accesorii festive pe cap.
— Tăticule, la mulți ani! — strigară copilele una peste alta.
Radu nu găsea nicio ieșire. Ar fi vrut să dispară, să se deschidă podeaua sub el și să-l înghită.
În mâinile Ioanei se afla certificatul lor de căsătorie.
— Fetelor, acum să aruncăm confetti pentru tata!
Apoi Ioana îl privi direct prin cameră.
— Dragul meu soț, îți doresc la mulți ani.
Ridică documentul în dreptul camerei și îl rupse încet, în bucăți mici, sub privirile uluite ale Marei. Femeia încă nu reușea să înțeleagă ce se întâmpla.
— Mașina nu ți-o mai dăm. Rămâne la mama. În schimb, mașina ta va trebui vândută. La fel și apartamentul. Toate bunurile au fost dobândite în timpul căsătoriei noastre.
Ioana făcu o scurtă pauză.
— Sper că Mara are o locuință a ei, fiindcă de acum înainte vei sta la ea. Iar eu voi cere, desigur, pensie alimentară pentru fete. Copiii sunt pe primul loc.
Imaginea Ioanei dispăru de pe ecran. Rămase doar întunericul și o tăcere apăsătoare. Radu avea impresia că își aude inima bătând.
— Așadar ești căsătorit — spuse Mara în cele din urmă. — Iar pe soția ta ai trecut-o în telefon drept „Sora”, ca să nu bănuiesc nimic. Ingenios…
Radu nu răspunse.
— Dar nici măcar asta nu este partea cea mai rea… Ai și copii! Două fetițe minunate! Ce îți lipsea? Soția ta este frumoasă, iar copilele te iubesc și îți spun „tati”…
În ochii Marei se amestecau uimirea, durerea și o dezamăgire greu de ascuns.
— Mara, ascultă-mă, lucrurile nu sunt așa cum par. Eu doar n-am vrut…
— …să-mi spui adevărul?
Se ridică brusc și începu să-și strângă hainele. Weekendul fusese distrus pentru toți cei implicați, iar Mara nu mai suporta ideea de a rămâne sub același acoperiș cu Radu.
— Mara, nu pleca… Măcar tu încearcă să fii înțelegătoare!
— Mi-ai spus că nu ai pe nimeni! Că ești singur, complet singur! Mi-ai povestit cât de trist este să-ți petreci ziua de naștere fără nimeni, mai ales când toți prietenii tăi au deja familii!
Radu încercă să protesteze, dar Mara nu mai voia să-l audă. Înțelesese totul și hotărâse să plece.
Pentru prima dată, aniversarea lui chiar urma să fie petrecută fără nimeni.
Ioana nu știa cum să le explice fetelor ce se întâmplase. Nu era pregătită pentru o discuție serioasă, așa că își sună mama. Bătrâna pricepu aproape imediat, fără să fie nevoie de prea multe cuvinte.
— Da, draga mea… Eu rămân cu nepoatele. Tu du-te, ieși puțin, respiră și încearcă să te odihnești.
Ioana îmbrăcă rochia cea nouă, îi sună pe prietenii lui Radu și îi invită să sărbătorească împreună începutul unei noi etape din viața ei. Câțiva refuzară, însă cei mai mulți veniră.
În seara aceea, Ioana se distră atât de bine, încât nici la optsprezece ani nu petrecuse cu atâta libertate. Spre final, mâncă pofticioasă chiar plăcinta cu căpșuni pregătită inițial pentru Radu.
Prietenii o susținură fără ezitare, condamnară comportamentul sărbătoritului și își traseră propriile concluzii.
Luni, în loc să meargă la serviciul de înmatriculări, Ioana se duse la avocat și depuse actele pentru divorț.
Radu rămase fără mașină, fără apartamentul pe care îl considera deja al lui și cu obligația de a plăti pensie alimentară pentru cele două fiice.
A meritat totul? Probabil că nu.
Dar, după ce adevărul ieșise la iveală, nu mai exista nicio cale de întoarcere.