— Lucrurile tale.
— Cum adică?
Ioana îi întinse o foaie. Pe ea erau scrise adresa, numărul garsonierei și codul de la intrare. Deasupra se afla o cheie cu un breloc simplu.
— Andrei, vineri ai spus că nu mai vrei să trăiești așa. M-am gândit și am decis că ai dreptate. Nu ești obligat să rămâi aici. Aceasta este adresa noii tale locuințe. Chiria este plătită pentru o lună. Lucrurile sunt împachetate. Le poți lua.
— Ioana, vorbești serios?
— Foarte serios.
— Stai puțin. Am fost nervos. Am spus lucruri în plus. Se întâmplă oricui.
— Se întâmplă, — încuviință Ioana. — O dată. Poate de două ori. Dar când același lucru se repetă în fiecare săptămână, nu mai este o greșeală. Este poziția ta.
— Ce poziție? Eram doar obosit!
— Iar eu nu obosesc? Numai că eu nu-mi fac bagajul și nu fug la o prietenă pentru un weekend de fiecare dată când viața devine grea. Eu rămân aici și continui să fac ce trebuie. Tu dispari, apoi te întorci și speri că totul s-a reparat singur în lipsa ta.
— Nu poți pur și simplu să mă dai afară.
— Nu te dau afară. Îți ofer exact ce ai cerut. Ai vrut curățenie, liniște și mâncare gustoasă. Garsoniera este curată, am verificat personal. E ordine perfectă. Liniște va fi, fiindcă nu locuiește nimeni acolo. Iar ciorba va trebui să ți-o gătești singur.
— Ioana, asta devine ridicol.
— Pentru mine nu este deloc ridicol. De patru luni nu-mi mai vine să râd. Ia-ți lucrurile.
— Și Mara?
— Mara rămâne aici, cu mine. Poți veni să o vezi și să petreci timp cu ea. Nu vă voi împiedica să aveți o relație. Dar tu vei locui separat.
Andrei tăcu mult timp. Apoi își scoase telefonul.
— O sun pe mama.
— Sun-o. Cutiile tot vor trebui duse la mașină.
Doamna Valeria sună după vreo douăzeci de minute. Ioana răspunse abia la al treilea apel.
— Ioana, ce ai făcut? — vocea soacrei era ascuțită și încordată.
— Bună seara, doamnă Valeria. Am îndeplinit dorința fiului dumneavoastră. A spus că nu mai vrea să locuiască în asemenea condiții. I-am găsit un loc unde va avea pace și confort.
— Îți alungi soțul din propria casă!
— Din apartamentul meu. Vă reamintesc că îmi aparține și că l-am primit de la bunicul meu. Andrei a locuit aici fiindcă l-am invitat. Acum îi propun să stea în altă parte.
— Nu ai dreptul să faci asta!
— Ba da. Și știți foarte bine că am.
— O sun acum pe Corina. Venim și…
— Și ce veți face? Veți ordona cărțile după înălțime? Veți întoarce fotoliul exact la cincizeci de grade? Doamnă Valeria, fiul dumneavoastră este un bărbat adult. A făcut o alegere. Eu doar l-am ajutat să ajungă mai repede la urmările ei.
— Ce alegere? N-a ales nimic!
— A ales. A hotărât că ciorba nu are gust, podeaua nu este suficient de curată, iar propriul copil plânge prea tare. A hotărât că îi este rău în familie. A hotărât să plece la odihnă în loc să rămână și să ajute. Toate acestea sunt alegeri. Eu am făcut doar pasul logic următor.
— Ești lipsită de inimă.
— Lipsit de inimă este să locuiești lângă cineva și să-i spui în fiecare zi că îți este rău în casa lui. Asta este cruzime. Eu doar am pus capăt situației.
Doamna Valeria închise brusc.
Peste aproape o oră sună Corina. Ioana nu răspunse. Apoi primi un mesaj: „Ioana, trebuie să ne întâlnim și să discutăm calm, ca niște oameni maturi”.
Ioana îi scrise: „Problema este deja hotărâtă. Nu mai avem ce discuta”.
Andrei își luă lucrurile în tăcere. Ducea valizele și cutiile până la mașină, le așeză în portbagaj și trânti capacul. Apoi se întoarse la ușă.
— Ioana, totul este din cauza mamei mele?
— Nu, Andrei. Totul este din cauza ta. Mama ta poate fi cum vrea; este dreptul ei. Dar tu puteai rămâne tu însuți. Puteai să-i spui: „Aceasta este casa mea, soția mea și copilul meu. Mie îmi este bine aici”. În schimb, ai ales să te plângi, să compari și să nu ne alegi niciodată pe noi.
— O să repar totul.
— Poate. Dar nu astăzi și nu aici.
— Atunci când?
— Când vei înțelege că o podea lustruită nu transformă o locuință într-o familie. Și că furculițele așezate în rând perfect nu garantează fericirea. Când vei pricepe cu adevărat, vom vorbi.
— Și dacă nu pricep?
— Atunci vei rămâne cu garsoniera ta impecabilă și cu foarte mult timp în care să te bucuri de liniștea absolută.
El plecă.
Ioana închise ușa și se întoarse în sufragerie. Mara stătea întinsă pe covorașul de joacă și mesteca hotărâtă un inel pentru dentiție. Diana era lângă ea și îi făcea „cucu-bau”. Fetița râdea tare, umed, fără vreun motiv și cu o fericire întreagă în glas.
Ioana se așeză pe podea, lângă ele.
— Știi ce este ciudat, Diana?
— Ce anume?
— Nu sunt tristă deloc. Nici măcar puțin. Dimpotrivă, parcă pot respira din nou.
— Este firesc. Înseamnă că ai luat decizia potrivită.
— Nici măcar nu m-a întrebat când a învățat Mara să se rostogolească. Ieri s-a întors singură pentru prima dată, dar el nu era aici. Se odihnea la Radu. Iar astăzi a stat în hol, s-a uitat la cutii și s-a gândit doar la el. Nici măcar nu a intrat să-și vadă copilul.
— Mâine sigur te va suna și te va ruga să-l primești înapoi.
— Poate. Dar mai întâi va trebui să se trezească în garsoniera aceea goală. Valiza va fi pe podea, cutiile lângă perete. Pereții sunt proaspăt vopsiți, parchetul strălucește și în jur este o liniște desăvârșită. Exact ce și-a dorit. Să vedem cât timp se va putea bucura de asta.
— Dacă doamna Valeria începe iar să te sune?
— Să sune. I-am explicat tot. Poate merge la fiul ei și îi poate așeza furculițele în rânduri perfecte. Numai că, înainte de asta, Andrei va trebui să-și cumpere furculițe.
Diana o luă pe Mara în brațe.
— Ioana, vei avea nevoie de ajutor? Pot veni dimineața, ca să te ocupi de muncă.
— Da, voi avea. Mulțumesc. Este timpul să încep să câștig bine și să nu mai aștept ca cineva să binevoiască să-mi laude ciorba.
— Atunci vin la opt. Știi doar că Mara este preferata mea.
Ioana zâmbi și își privi fiica. Fetița începea deja să adoarmă. Își lipise obrazul de umărul Dianei, ținea două degete în gură, iar genele lungi îi tremurau abia perceptibil.
În clipa aceea, telefonul Ioanei vibră.
Mesajul era de la Andrei:
„Aici nici măcar nu am pe ce să mă așez.”
Ioana îl citi, rămase o clipă pe gânduri și răspunse:
„Acum ai văzut cum arată curățenia perfectă. Noapte bună, Andrei.”
Apoi puse telefonul pe silențios.