Chiar și comandamentul german a rămas uluit: povestea regimentului croat care a mers până la capăt și s-a frânt aproape până la ultimul soldat
Regimentul croat dispărut lângă Stalingrad: destinul voluntarilor pe care propria lor loialitate i-a împins spre pieire
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, de partea Germaniei naziste au luptat militari veniți din numeroase țări europene. Printre aliații celui de-Al Treilea Reich s-au aflat formațiuni românești, ungare, italiene, slovace, croate și altele. Totuși, între popoarele slave, a existat un caz aparte, atât de grăitor, încât continuă să fie analizat și astăzi de istorici.
Este vorba despre Regimentul 369 de infanterie croată întărită, o unitate care a pornit de la un val amplu de înscrieri voluntare și a ajuns aproape nimicită printre ruinele Stalingradului. În vreme ce o parte dintre aliații Berlinului își slăbeau, treptat, implicarea pe Frontul de Est, voluntarii croați au continuat să lupte aproape până la sfârșit.
Soarta acestei unități a devenit unul dintre cele mai întunecate exemple ale felului în care ideologia, propaganda militară și devotamentul orb pot duce mii de oameni spre o moarte care, în cele din urmă, nu a schimbat nimic și nu a avut niciun sens.
Apariția Statului Independent Croat și alianța cu Al Treilea Reich
După înfrângerea și împărțirea Iugoslaviei, în primăvara anului 1941, pe teritoriile croate a fost proclamat Statul Independent Croat, cunoscut prin abrevierea NDH. Pe hârtie, părea o entitate de sine stătătoare, însă în realitate depindea puternic de Germania și Italia.
În fruntea noului regim s-a aflat Ante Pavelić, conducătorul mișcării ustașe. Puterea sa încerca prin orice mijloace să demonstreze Berlinului că este sigură, utilă și loială politic.
De aceea, la scurt timp după atacul Germaniei asupra Uniunii Sovietice, conducerea croată a anunțat recrutarea de voluntari care urmau să fie trimiși în războiul împotriva URSS.
Pentru autoritățile NDH, participarea la campania din Est nu era doar o decizie militară. Era un gest demonstrativ de fidelitate față de Hitler și o încercare de a întări sprijinul primit din partea Germaniei.
Mii de cereri chiar din prima zi de recrutare
Chemarea voluntarilor a avut un rezultat neașteptat de puternic. Încă din prima zi de la anunțarea recrutării, au fost depuse mii de solicitări. Potrivit diferitelor date, aproximativ zece mii de oameni și-au exprimat dorința de a pleca pe Frontul de Est.
Entuziasmul acesta se explica prin mai multe cauze. Unii se aflau sincer sub influența propagandei anticomuniste. Alții sperau ca, prin serviciul militar, să obțină un statut mai înalt, o soldă stabilă sau decorații de luptă. Existau și oameni care vedeau participarea la război ca pe o cale de a-și dovedi credința față de noul stat croat.
Numărul doritorilor s-a dovedit atât de mare, încât comandamentul german a hotărât să formeze doar un regiment, deși voluntarii ar fi fost suficienți pentru alcătuirea unei divizii întregi.
Așa a luat naștere Regimentul 369 de infanterie croată întărită, cunoscut mai târziu sub numele neoficial de „Legiunea Croată”.
Unitatea a fost organizată după modelul Wehrmachtului. Soldații croați au primit armament german, uniforme germane și au trecut prin instruire sub supravegherea instructorilor germani.
În același timp, li s-a permis să păstreze însemne naționale. Pe uniforme au apărut elemente ale simbolisticii ustașe, iar pe unele căști și semne distinctive erau folosite embleme naționale croate.
Un loc aparte îl avea jurământul. Voluntarii jurau credință lui Adolf Hitler, în calitate de comandant suprem al forțelor armate germane. Pentru mulți, aceasta însemna, în fapt, intrarea lor în sistemul militar al celui de-Al Treilea Reich.
Astăzi este greu de imaginat cât de puternică era influența propagandei politice și militare din acea vreme, dacă mii de oameni erau gata să-și lege destinul de o putere străină și de liderul ei.
În toamna anului 1941, regimentul a fost trimis pe frontul sovieto-german și inclus în Divizia 100 vânători ușori a Wehrmachtului. Primele lupte mari ale subunităților croate au avut loc în zona Harkovului.
Războiul adevărat s-a dovedit mult mai dur decât se așteptaseră mulți. Încă din primele confruntări, unitatea a suferit pierderi serioase. Armata Roșie opunea o rezistență îndârjită, iar ofensiva Wehrmachtului cerea participare continuă la atacuri împotriva pozițiilor fortificate.
Formațiunile aliate străine erau trimise adesea în sectoarele cele mai primejdioase. Comandamentul german încerca să-și păstreze propriile unități de cadre, astfel că aliaților le reveneau frecvent sarcinile cele mai grele.
De ce croații erau considerați printre cei mai de încredere aliați ai Germaniei
În ciuda pierderilor mari, unitățile croate au primit aprecieri ridicate din partea comandamentului german. În documentele militare erau subliniate în repetate rânduri disciplina, rezistența și disponibilitatea lor de a executa ordine chiar și în împrejurări extrem de grele.