— A plecat… A spus că nu mai vrea să trăiască cu mine și că nu m-a iubit niciodată. L-am mințit. I-am spus că aștept un copil fiindcă mi-era teamă că mă va părăsi… Dar adevărul n-a putut fi ascuns prea mult. Astăzi a aflat tot și a spus că pleacă. Se pare că de ceva vreme are pe altcineva. Voia să se mute la ea încă de acum o lună…
Pentru câteva clipe, în cameră s-a lăsat o tăcere grea. Mihai a închis ochii și și-a încleștat maxilarul. Apoi a expirat brusc, s-a ridicat și a ieșit fără un cuvânt în hol. Peste un minut s-a întors cu o valiză în mână și a pus-o în fața surorii lui.
— Ești adultă, Ioana. Și asta nu mai este problema noastră. Mi-a ajuns. Poți merge la mama, poți să te muți în apartamentul pe care l-am găsit, dar în casa noastră nu mai rămâi.
— Mihai… — a încercat ea să spună ceva, dar fratele a oprit-o imediat.
— Nu mai e nevoie să-mi explici nimic. În două zile am îmbătrânit zece ani. Mereu inventezi câte un joc, iar pe mine mă tragi în toate problemele tale. Eu mă consum, îți rezolv necazurile și apoi trebuie să mă justific în fața propriei soții. Gata. Pleacă și trăiește mai departe cum crezi de cuviință.
Mihai s-a întors și a mers spre dormitor, lăsând-o pe sora lui pe canapea, complet șocată. Andreea s-a apropiat de ușa de la intrare, a deschis-o larg și a spus cu o liniște desăvârșită:
— Îți chem eu o mașină. Ai douăzeci de minute să-ți strângi lucrurile.
Ioana continua să plângă, dar a început să-și adune hainele. Andreea știa foarte bine că, dacă în acel moment s-ar fi lăsat înduplecată și ar fi acceptat s-o mai țină în casă, povestea s-ar fi prelungit încă săptămâni sau chiar luni. Și oricât ar fi vorbit cumnata ei despre familie, iubire și obligațiile dintre rude, Andreea nu mai simțea nici vinovăție, nici dorința de a o salva. Un om adult trebuie să răspundă singur pentru propriile alegeri.