— Nu știam că îi spune asemenea lucruri. Îți jur că nu știam. Nu este… nu este ceea ce pare…
Am ridicat mâna și am oprit-o.
— Niciun cuvânt.
Glasul îmi rămăsese rece.
— Nu-mi insulta inteligența cu scuza asta obosită. Este exact ceea ce pare. Mă înșeli cu propriul tău asistent și o folosești pe fiica noastră drept acoperire.
Ioana a început să vorbească din ce în ce mai repede.
Cuvintele ieșeau din ea fără oprire.
Mi-a spus că totul îi scăpase de sub control. Că nu plănuise nimic. Că fusese supusă unei presiuni enorme. Că se simțise singură. Că eu eram aproape mereu ocupat cu serviciul. Că relația dintre ei se dezvoltase treptat, fără ca ea să-și dea seama unde avea să ajungă.
O scuză era înlocuită imediat de alta.
Radu rămânea lângă ea și nu spunea nimic.
Părea că privește o scenă dintr-un film care nu avea nicio legătură cu el.
L-am privit direct în ochi.
— Știi ce este cel mai dezgustător în toată povestea asta? l-am întrebat calm.
De data aceea și-a ridicat privirea.
— Ați atras-o pe fiica mea în mizeria voastră.
Pentru o clipă, și-a ținut respirația.
— Te-ai folosit de un copil de cinci ani. Ai făcut-o să creadă că poți ocupa locul tatălui ei și ai așezat-o între mine și mama ei. Ce fel de om face așa ceva?
Nu mi-a răspuns.
Nici măcar un cuvânt.
Ioana s-a apropiat cu un pas și m-a apucat cu grijă de antebraț.
— Andrei, te rog, a spus printre suspine. Putem repara asta. Putem merge la terapie. Putem discuta. Nu arunca tot ce am construit împreună.
I-am desprins încet mâna de pe braț.
Nu mai eram furios.
Nu mai simțeam nevoia să țip.
Aveam doar certitudinea rece a unui om care luase deja o decizie.
— Nu.
Am privit-o în ochi.
— Asta nu mai poate fi reparat.
În încăpere s-a lăsat o liniște grea.
— Între noi s-a terminat.
Ioana a clătinat din cap, ca și cum mintea ei refuza să accepte cuvintele.
— Nu vorbești serios… a șoptit.
I-am răspuns fără să ridic vocea:
— Nu am fost niciodată mai sigur de ceva în viața mea.
În clipa aceea am știut că viața noastră comună se încheiase definitiv.
Nu mai voiam să aud nicio explicație și nicio scuză.
— Și să nu credeți că totul se oprește aici, am spus. Povestea adevărată abia acum începe.
M-am întors, am închis ușa hotărât în urma mea, apoi am luat-o pe Daria de mână și am scos-o din clădire.
Pe drum, m-a privit de câteva ori cu îngrijorare.
— Tati, de ce ești trist?
M-am forțat să zâmbesc.
— Nu s-a întâmplat nimic, puiule. În seara aceasta vom face ceva special, doar noi doi. Tu și eu.
Adevărul era cu totul altul.
Nu eram bine.
Nici pe departe.
În dimineața următoare am intrat într-un cabinet de avocatură. Am angajat un avocat și am depus cererea de divorț, solicitând totodată custodia exclusivă a Dariei.
Lunile care au urmat au fost cele mai grele din viața mea.
Ancheta a scos la iveală mult mai multe lucruri decât îmi imaginasem.
Înregistrările camerelor de supraveghere de la grădiniță și din clădirea de birouri au arătat clar că Radu nu venise după Daria doar o dată sau de două ori.
O luase în mod regulat, săptămâni întregi.
Nimeni de la grădiniță nu bănuise că ar putea exista o problemă. Radu știa numele copilului, cunoștea informațiile necesare și se purta cu atâta siguranță, încât personalul presupusese că avea acordul părinților.
Nici imaginile din clădirea de birouri nu lăsau loc de îndoială.
Camerele îi surprinseseră de mai multe ori pe Ioana și Radu intrând împreună în aceeași sală de ședințe și rămânând acolo mult mai mult decât ar fi fost necesar pentru o întâlnire profesională obișnuită.
În instanță, faptele nu puteau fi contestate.
După ce a analizat toate dovezile, judecătorul a decis în favoarea mea.
Ioana a pierdut custodia principală a Dariei. Dincolo de relația extraconjugală, instanța a insistat asupra comportamentului ei iresponsabil și asupra faptului că își implicase copilul într-o situație pe care acesta nu ar fi trebuit să o trăiască niciodată.
Judecătorul nu și-a îndulcit cuvintele.
A spus clar că folosirea propriului copil pentru a ascunde o aventură este complet inacceptabilă și demonstrează o gravă lipsă de discernământ.
Ioana a primit dreptul doar la vizite supravegheate, o dată la două weekenduri.
La scurt timp după aceea, întreaga poveste a ajuns și în compania unde lucrau ea și Radu.
Asemenea lucruri se răspândesc repede.
În mai puțin de o săptămână, amândoi au rămas fără locuri de muncă.
Compania avea reguli stricte cu privire la relațiile nepotrivite dintre persoanele aflate în funcții de conducere și subordonații lor. Încălcarea regulamentului însemna concediere imediată.
Nu am cerut ca ei să fie dați afară.
Dar nici nu am pierdut vreo noapte de somn din cauza asta.
Fiecare faptă are consecințe.
Trădarea, cu atât mai mult.
Recunosc că am plâns de multe ori.
O făceam întotdeauna după ce Daria adormea și casa devenea complet tăcută.
O iubisem pe Ioana din toată inima ani întregi.
Fusesem convins că ea era femeia alături de care aveam să îmbătrânesc.
Dar aruncase la gunoi tot ceea ce construiserăm în zece ani pentru un bărbat mai tânăr, căruia i se păruse firesc să joace rolul de tată pentru copilul altcuiva.