În clipa următoare, Luca se ridică brusc și se repezi spre fereastra deschisă. Unul dintre polițiști reuși să-l prindă exact în ultima secundă. Copilul se zbătea cu disperare, încercând să scape, și nu părea să înțeleagă cine îl ținea.
— Doarme, spuse Margareta printre lacrimi. Vă rog, închideți fereastra!
După câteva minute, Luca începu treptat să se liniștească. Când auzi vocea familiară a bunicii, își sprijini capul de umărul ei și adormi din nou, cufundându-se într-un somn adânc.
Margareta se ridică, merse până la dulap și scoase de acolo un dosar gros, plin cu documente medicale. Îl așeză pe masă, cu mâinile tremurând.
După accidentul în care muriseră părinții lui Luca, băiatul dezvoltase o tulburare severă de somn, însoțită de episoade frecvente de somnambulism. Aproape în fiecare noapte se ridica din pat fără să se trezească, deschidea singur uși și ferestre și încerca să plece din casă.
Prima dată, Margareta îl găsise desculț în mijlocul curții. Cu altă ocazie, Luca ajunsese la scara care ducea spre acoperiș. Iar cu numai două săptămâni înainte, copilul deschisese fereastra de la etaj și își scosese deja un picior în afară, când bunica îl observase la timp și îl trăsese de lângă gol.
Medicii îi recomandaseră un pat special, conceput pentru siguranța lui, precum și un sistem de monitorizare pe timpul nopții. Margareta nu își permitea însă echipamentele costisitoare. Până când urma să primească un răspuns în legătură cu programul de sprijin și tratamentul nepotului, femeia folosise, la recomandarea unui specialist, dispozitive moi de protecție. În fiecare noapte rămânea lângă Luca și abia dacă închidea ochii.
Urmele roșii de pe încheieturile lui apăruseră după un episod deosebit de violent. În noaptea precedentă, băiatul intrase în panică în timp ce dormea și încercase cu toată puterea să se elibereze, vrând să ajungă din nou la fereastră.
— Dar de ce nu ne-ați spus nimic până acum? întrebă doamna Popescu, încă șocată.
Margareta privi spre nepotul care dormea liniștit.
— Mi-a fost teamă că mi-l vor lua. Și-a pierdut deja mama și tatăl. Dacă m-ar pierde și pe mine, nu i-ar mai rămâne nimeni.
Învățătoarea își mută tăcut privirea spre fereastra larg deschisă. Veniseră acolo convinși că trebuiau să salveze un copil de cruzimea bunicii sale.
În schimb, găsiseră o femeie epuizată, care de luni întregi dormea doar câteva clipe pe noapte, încercând să-l împiedice pe nepotul ei să-și facă rău fără să-și dea seama.
Margareta nu a fost arestată. Dimpotrivă, școala a hotărât să sprijine familia și a organizat o strângere de fonduri. În doar câteva zile s-a adunat suma necesară. În casă au fost instalate senzori și alarme, ferestrele au primit sisteme de protecție, iar pentru Luca a fost cumpărat un pat sigur.
În plus, copilul a început, în sfârșit, să beneficieze de tratament corespunzător și de supravegherea constantă a specialiștilor.
Trei luni mai târziu, doamna Popescu observă din nou încheieturile lui Luca. De această dată, pielea era curată. Nu mai exista nicio urmă roșie.
— Bunica încă îți leagă mâinile noaptea? întrebă ea cu grijă.
Luca zâmbi larg.
— Nu. Acum, dacă mă ridic din pat în timpul nopții, aparatul o trezește imediat pe bunica. Dar ea tot doarme lângă mine.
În acea zi, Margareta veni, ca întotdeauna, să-și ia nepotul de la școală. Numai că, pentru prima dată, nu mai purta paltonul întunecat cu care toată lumea se obișnuise. Femeia nu-și mai ascundea privirea și nici nu se grăbea să plece, evitând oamenii din jur.
Când o zări, Luca alergă spre ea și o îmbrățișă strâns. Apoi spuse cu mândrie, astfel încât să-l audă toți:
— Ea este bunica mea. În fiecare noapte m-a salvat. Doar că înainte nu înțelegeam asta.