— Auzi? — Elena făcu un semn spre camera copiilor. — El nici nu știe să ceară altfel. În mare parte datorită ție. A învățat că primește totul dacă țipă suficient. Îți imaginezi ce se întâmplă dacă își vede tatăl dispărând brusc cu un geamantan, fără nicio explicație?
Andrei îi dădu dreptate.
Împinse bagajul sub pat, iar după aceea întreaga familie luă micul dejun împreună, jucând cât putea de convingător rolul unor oameni apropiați și fericiți.
Mai târziu, Andrei îi luă pe băieți și plecă împreună cu ei pentru câteva ore la un centru de distracții.
Când se întoarseră seara, apartamentul strălucea de curățenie, masa era pregătită cu trei feluri de mâncare, iar Elena îi întâmpină zâmbitoare, îmbrăcată într-o rochie care îi venea minunat.
„Clar încearcă să mă facă să mă răzgândesc”, se gândi Andrei cu un soi de milă. „Crede că o rochie frumoasă, casa impecabilă și o cină bună o să-mi schimbe decizia. De asta mi-a cerut timp până mâine. Cât de naive pot fi femeile uneori.”
În clipa aceea, privirile lor se întâlniră.
Și Andrei înțelese imediat că Elena ghicise ce-i trecea prin minte.
Pentru o fracțiune de secundă, pe chipul ei apăru dezgustul.
Dispăru aproape instantaneu, dar acea secundă îi fusese suficientă.
Soția lui nu pusese la cale nicio încercare de seducție.
Nu voia să-l convingă să rămână.
Un om care se teme să nu te piardă nu se uită la tine în felul acela.
În noaptea aceea, Andrei dormi pe canapeaua din camera liberă.
Dimineața îl trezi Matei.
— Am strigat-o pe mama și nu vine, — se plânse băiatul. — Hai, tu îmi faci vafe!
— Cum adică nu vine? — mormăi Andrei adormit, fără să se străduiască să înțeleagă situația, apoi se înveli mai bine. — Strig-o mai tare și te aude. Mama e animal de casă, nu fuge prea departe…
Spusese gluma aproape mecanic și era deja gata să adoarmă din nou când lângă el izbucni un urlet asurzitor.
Matei nu era obișnuit cu refuzurile.
Așa că apelă fără ezitare la metoda care îi adusese succes de fiecare dată.
Andrei se ridică brusc în șezut.
— Bine, gata, numai nu mai urla! — șuieră el iritat. — Vine mama și-ți face vafele! Te aude probabil și vecinul de la parter!
Numai că Elena nu apărea.
Iar Matei continua să țipe.
În cele din urmă, Andrei se târî fără chef din pat, îl luă pe băiat în brațe și porni prin apartament în căutarea soției.
Patul matrimonial era perfect aranjat.
Baia era goală.
Bucătăria părea aproape sterilă de cât era de curată.
Fără să știe de ce, Andrei simți cum inima începe să-i bată mai repede.
— Probabil că mama vrea să ne jucăm de-a v-ați ascunselea, — spuse el cu o veselie evident forțată. — Hai s-o găsim. Tu uită-te prin dulapuri și prin debara, iar eu verific din nou dormitorul.
Continuând să se prefacă de parcă ar fi crezut el însuși povestea inventată, Andrei reveni în dormitor și deschise șifonierul.
Părea mult mai gol decât de obicei.
Se aplecă și privi sub pat.
Apoi se ridică, rămase nemișcat câteva secunde și abia atunci înțelese ce îl neliniștea.
Geamantanul dispăruse.
Același geamantan pe care îl împinsese cu mâna lui sub pat cu o zi înainte, plin cu lucrurile pe care voia să le ia la Ioana.
Cămășile și puloverele lui erau din nou la locul lor, unele atârnate frumos pe umerașe, celelalte împăturite pe rafturi.
Se uită și în debara.
Nimic.
Bagajul nu era nici acolo.
Și abia atunci pricepu de ce șifonierul păruse atât de liber.
Cu mâinile tremurând, formă numărul Elenei.
Telefonul rămase mut o vreme, apoi o voce automată îl informă că abonatul nu putea fi contactat momentan.
Mesajul soției veni abia trei ore mai târziu, aproape de prânz.
Până atunci, Andrei reușise să ardă cinci vafe, să o sune pe Elena de șapte ori și să treacă prin încă două crize spectaculoase ale lui Matei.
Fiecare rând din mesaj era îmbibat într-un sarcasm rece.
„Andrei, îți mulțumesc pentru comparația cu vagonul de clasa a doua. Exact ea mi-a dat curajul să fac ceea ce n-am îndrăznit acum șase luni.
M-am hotărât să-ți ușurez alegerea și, în același timp, să te scap de eventualele remușcări.
Jumătate din apartament îți aparține, așa că rămâi acolo. Poți locui liniștit cu Ioana. Eu am unde să mă mut.
Dacă te iubește cu adevărat, sunt convinsă că va fi încântată să aibă grijă și de copiii tăi.
Din moment ce tu ești cel care a ales să părăsească familia, mi se pare corect ca băieții să rămână cu tine. Nu sunt obligată să-i cresc singură doar fiindcă ție viața noastră ți s-a părut prea monotonă și lipsită de gust.
Bineînțeles, toate weekendurile le vor petrece cu mine. Cel puțin până când voi găsi un tată vitreg potrivit pentru ei. Doi băieți care cresc au nevoie de un bărbat alături, nu-i așa?
După aceea putem trece fără probleme la custodie comună.
Am încredere în talentul tău diplomatic și sunt sigură că vei ști să le explici copiilor de ce, în locul mamei lor, va locui de acum înainte cu ei o femeie pe care nu o cunosc.
Vineri seara vin să-i iau pe băieți.
Până atunci, îți doresc o călătorie plăcută și cât mai confortabilă în minunata ta cabină de lux.
Cu drag,
vagonul tău de clasa a doua.”
Aproape în același timp, telefonul lui Andrei semnală un alt mesaj.
Era de la Ioana.
„Ei? Cum a mers? La ce oră vii azi cu lucrurile? Abia mai am răbdare!”
— Tată, mama când se întoarce? — Vlad își strecură capul pe ușa camerei. — Trebuie să-mi fac temele. Mâine am iar algebră și eu nu înțeleg nimic.
— Tată! Tată, vino aici! Repede! — urlă Matei poruncitor din bucătărie.
Andrei rămase nemișcat, cu telefonul în mână.
Pentru prima dată după mult timp, nu se mai gândi la monotonie, rutină, lipsă de aventură sau la senzația că viața lui devenise prea previzibilă.
În acea clipă înțelese cu o claritate aproape dureroasă un singur lucru.
Viața lui nu avea să mai fie nici plictisitoare, nici lipsită de gust pentru foarte, foarte multă vreme.