A plecat înainte de sfârșitul înmormântării, iar la poarta cimitirului o fetiță cerșetoare i-a șoptit: „Soția dumneavoastră trăiește. Dar adevărul nu vă va aduce nicio bucurie. Veniți cu mine…”

Râpa îi scoase lângă un pârâu. Au alergat până când picioarele nu i-au mai ascultat. S-au oprit abia lângă un microbuz vechi, staționat la marginea podului.

Șoferul, un bărbat nebărbierit îmbrăcat într-o haină matlasată, coborî și îi privi bănuitor.

— Voi cine sunteți?

— Ajută-ne să ajungem în oraș, gâfâi Andrei și îi întinse banii mototoliți. E urgent.

Bărbatul îi măsură din priviri: un om cu sacoul scump, murdar și speriat, o femeie istovită și o fetiță cu fața plină de funingine.

— Bine. Urcați repede.

Ajuns în oraș, Andrei merse direct la poliție.

— Au încercat să-mi ucidă soția, îi spuse el agentului de serviciu. Și știu cine a făcut-o.

După numai o oră, Mihaela și Sorin erau aduși la secție.

Asupra lor fuseseră găsite actele pentru vânzarea bunurilor Elenei, dovezi ale unor datorii și documente care arătau că totul fusese pregătit din timp. Anche­tatorul, obosit și nedormit, clătină lung din cap.

— Au crezut că soțul nu va cerceta prea atent. Iar dacă va avea îndoieli, oricum trupul ars nu mai putea fi identificat. În acel accident murise într-adevăr o femeie tânără, fără acte. De asta s-au folosit. Pe soția dumneavoastră au adormit-o cu medicamente și au ascuns-o, iar verigheta ei au pus-o pe degetul victimei.

— Verigheta… repetă Andrei cu glas stins.

— Da. Planul a fost făcut în grabă, dar nu fără grijă.

O lună mai târziu, Elena ieși din spital. Se refacea încet: vânătăile se retrăgeau, pofta de mâncare îi revenea, iar privirea îi redevenea treptat vie.

Mara rămase la ei.

Andrei insistase.

— După tot ce a făcut pentru noi, n-o voi lăsa singură.

Elena nu spusese nimic. Doar încuviințase.

Într-o seară, stăteau toți trei în bucătărie și beau ceai. Mara ronțăia un turtă dulce și își legăna picioarele, de parcă abia atunci își îngăduise să fie din nou copil.

— Cum ai știut că voi avea încredere în tine? o întrebă Andrei.

Fata ridică din umeri.

— Vă uitați la ea de parcă ar fi fost întreaga dumneavoastră lume. Iar când un om iubește cu adevărat, poate ajunge să creadă chiar și în ceea ce pare imposibil.

Afară se lăsa seara. Elena își așeză palma peste mâna soțului. Andrei o acoperi cu mâna lui și o strânse cu putere.

Era vie.

Era caldă.

Și se afla lângă el.