„Irina, cât de naivă ești. Bunicii tăi au fost oameni bogați. Tablourile valorează o avere. Mama ta avea un cont bancar important. Iar noi, neavând copii, tot pe tine te avem moștenitoare.”
Irina a anulat nunta. Nu se gândise niciodată la bani, dar acum înțelegea de ce Andrei se grăbise.
„Mătușă Doina, Mihai Dumitrescu știe de mine?”
„Nu. Mama lui i-a aranjat o căsătorie și l-a despărțit de Elena. Mama ta a aflat că era însărcinată abia după ce se rupseseră. Mihai s-a însurat cu altcineva, crezând că Elena își văzuse de viață. Ea nu i-a spus nimic.”
În seara aceea, Andrei a avut parte de o surpriză. Irina îi strânsese lucrurile. Cu Doina și soțul ei de față, a plecat fără să protesteze, înțelegând că fusese demascat.
„Mă simt ușurată”, a recunoscut Irina. „Ceva la Andrei nu mi s-a părut niciodată în regulă.”
A doua zi, Doina a venit cu o veste.
„Avem un musafir diseară.”
„Cine mai vine acum?”
„O să vezi.”
Când soneria a sunat, Doina s-a întors cu Mihai Dumitrescu.
„Dumnezeule, semeni leit cu mine”, a spus profesorul de muzică, întinzând brațele. „Iartă-mă, Irina. Eu n-am știut nimic.”
Au vorbit până târziu în noapte. Irina a aflat că avea un frate vitreg, militar, aflat peste hotare.
„Numai tu ai moștenit dragostea mea pentru muzică”, i-a spus Mihai cu căldură. „Sunt atât de mândru de tine.”
„Acum știu de unde o am”, a râs Irina.
Cu timpul, s-a apropiat de tatăl ei, de soția lui și chiar de fratele vitreg, când acesta venea în țară.
Un an mai târziu, Irina s-a căsătorit cu Radu, fiul unui vechi prieten al lui Mihai. Preda economie la universitate și se îndrăgostise de ea din prima clipă.
Doina și soțul ei au venit la nuntă, mulțumiți că Radu era un bărbat așezat și de încredere.
În cele din urmă, Irina a înțeles că adevărul, oricât de dureros, este mai blând decât înșelăciunea. Iar familia, fie regăsită, fie primită prin iubire, era adevărata avere.