— De ce te-ai agitat atât ieri? În frigider este totul plin, nu vei muri de foame, — a spus fratele soțului ei, cu un zâmbet ușor ironizant, deși o scânteie de iritare i-a traversat privirea.
A doua zi, în jurul prânzului, Mariana gătea o supă ușoară la aragaz, dorind să-și petreacă ziua în liniște, fără conversații inutile. Dar soneria a stricat calmul. Inițial a crezut că e vecina sau un curier, dar privirea prin vizor i-a arătat un chip cunoscut. Era Andrei.
Stătea acolo cu un zâmbet obraznic, ținând în mâini un recipient de plastic gol.
Mariana a deschis ușa, dar a rămas pe prag, fără să-l invite în casă.
— Salut! — a aruncat el neglijent, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. — Trec pe aici și m-am gândit, poate ai ceva pentru cei mici? Gătești atât de bine… Poate a mai rămas niște carne?
Ea nu a răspuns imediat, doar l-a privit, ținând ușa.
— Ce, e criză de generozitate? — a continuat el, strâmbându-se. — Sau ești zgârcită?
— Andrei, — a rostit Mariana în sfârșit — ți-a fost insuficient cina de ieri? Nu ți-e rușine să te ascunzi de copii? Eu nu sunt Sergiu, nu mă las impresionată de milă!
— Hai, ai destulă mâncare și bani cât cuprinde, — a repetat el aproape cuvintele ei, — nu vei rămâne flămând.
Cuvintele lui au aprins focul în Mariana. Nu mai putea să tacă.
— Greșești. Voi rămâne flămândă, dar nu din cauza mâncării, ci pentru că permit unor oameni ca tine să considere casa mea un cantină gratuită.
Zâmbetul obraznic a dispărut de pe fața lui.
— Ce, te-ai supărat? — a încercat să glumească, dar vocea îi era tensionată.
— Nu, Andrei. Pur și simplu nu mai sunt dispusă să fiu comodă.
Fără să mai spună vreun cuvânt, ea a închis ușa chiar sub nasul lui.
Sergiu, auzind zgomotul ușii, a ieșit din cameră.
— Cine a fost?
— Fratele tău, — a răspuns ea calm. — A venit după adaos.
Sergiu s-a încruntat.
— Și ce i-ai spus?
— Că nu mai avem mâncare pentru el.
El a tăcut mult, apoi s-a așezat la masă și și-a trecut mâinile peste față.
— Mariana, înțelegi că se va supăra?
— Să se supere. Mai bine să se supere el decât să mă simt eu menajeră în propria casă. Explică-i asta clar.
În acel moment, Mariana a simțit că nu se mai teme nici de Andrei, nici de nemulțumirea soțului. De acum înainte, în casa ei vor fi regulile ei.
Dimineața a început cu aroma cafelei și zgomotul linguriței lovind cana. Sergiu era deja la bucătărie, răsfoind telefonul și făcând că totul e în regulă. Mariana a salutat scurt și și-a turnat ceaiul în liniște.
În mintea ei reveneau scenele serii trecute, fiecare frază, fiecare privire. Cu cât se gândea mai mult, cu atât era mai convinsă: conversația începută trebuia continuată. Fără amânare.
— Ai sunat pe Andrei? I-ai explicat tot? — a întrebat privind fierbătorul.
— Da, — a răspuns el după o pauză. — A spus că totul e în regulă, să nu-ți faci griji.
Mariana și-a ridicat privirea.
— În regulă? Așa numești tu asta?
Sergiu s-a lăsat pe scaun și a oftat.
— Mariana, nu vreau certuri. E familie. A luat el niște carne, și ce dacă? Se vede că e greu pentru ei.
— Eu văd doar un singur lucru, — a tăiat ea brusc — lor le e comod să vină și să ia, iar ție să ți se pară că e în regulă.
Sergiu a tăcut. Era vizibil surprins de fermitatea ei.
Mariana s-a ridicat, a mers la chiuvetă și a pus cana jos.
— De azi înainte, — a spus ea calm, dar hotărât, — în casa noastră sunt alte reguli. Vrei să ajuți, ajută. Dar nu pe seama mea și fără să mă umilești.
Sergiu a privit-o câteva secunde, apoi și-a coborât privirea pe telefon. Părea că urmează să spună ceva, dar a ridicat doar umerii.
În acea dimineață, Mariana se simțea diferit. Pentru prima dată după mult timp nu simțea doar supărare, ci și siguranță. Nu mai era dispusă să se îndoaie în fața așteptărilor altora.
A luat geanta și cheile.
— Plec eu, — a spus în timp ce ieșea.
— Și cina? — a întrebat el.
— Te descurci, frigiderul e plin, — a răspuns ea și a închis ușa.
Afara era răcoros, un vânt ușor îi juca părul. Mergând pe stradă, simțea că făcuse primul pas către schimbare. Poate va durea. Poate Sergiu va opune rezistență. Dar știa un lucru: nu există cale înapoi către locul unde părerea ei putea fi ignorată.
Adânc în suflet, Mariana înțelegea că urmează discuții, decizii și poate chiar alegeri care le vor schimba viața. Dar acum, plimbându-se prin orașul de dimineață, se simțea mai puternică ca niciodată.
A intrat într-un magazin și și-a cumpărat ceva pentru ea. Nu pentru casă, nu „pentru toți”, ci pentru ea însăși. Alegând o geantă nouă, a realizat că nu-și mai permitea de mult astfel de mici plăceri. Tot timpul ei era dedicat grijii pentru casă, soț și familie.
La casa de marcat, geanta ei a vibrat: apel de la Sergiu.
— Da? — a răspuns ea, încercând să mențină vocea calmă.
— Mariana, Andrei este la telefon, se aude zgomot și râsete. Vrea să-și ceară scuze.
Inima i s-a strâns. Sună prea improbabil. Andrei și scuzele? Două lumi paralele.
— Revin imediat, — a spus scurt și a închis.
Drumul spre casă părea mai lung decât de obicei. În minte se derulau scenarii: venise să se împace sau cu o nouă „cerere”.