Deznodământul a venit mai repede decât mă așteptasem. După zece zile, șantierul din Tineretului Sud a fost împrejmuit de poliție și de comisia de control tehnic. Jurnaliștii, cărora le șoptisem „întâmplător” subiectul, filmau deja materiale despre „locuințele periculoase destinate familiilor tinere”.
În seara aceea, Radu a năvălit în garsoniera mea. Arăta îngrozitor: sacoul scump era șifonat, fața îi devenise vișinie, iar cravata îi atârna strâmb într-o parte.
— Ce-ai făcut, nebuno?! — a răcnit din prag. — Înțelegi că m-ai adus la sapă de lemn? Conturile sunt blocate! Banca cere rambursarea anticipată a creditului!
Eu stăteam liniștită în fotoliu, cu o carte în mână. Maria era în spatele meu, cu brațele încrucișate la piept.
— Bună seara, Radu, — am spus fără să ridic vocea. — Mi se pare că ai uitat să bați. Asta e casa mea. Cea cumpărată din firimiturile pe care mi le-ai lăsat cândva.
— Te distrug! — a făcut un gest brusc, de parcă ar fi vrut să mă lovească, dar eu nici măcar nu m-am mișcat.
— Nu mai apuci. Mâine apare materialul despre fraudele tale cu subvenții publice. Îți amintești povestea cu stația de epurare de acum cinci ani? Am păstrat copiile, Radu. Ai crezut că le-am distrus pe toate? Nu. Doar am așteptat momentul potrivit.
Radu s-a prăbușit pe taburetul din hol. Siguranța lui s-a spart ca un balon ieftin. Dintr-odată, în fața mea nu mai era stăpânul amenințător al unei mici împărății din construcții, ci un omuleț speriat.
— Irina… Irinuța… De ce faci asta? Suntem familie. Da, am greșit, am divorțat… Ia jumătate, îți trec tot ce vrei. Numai oprește nebunia asta.
— Jumătate? — am zâmbit amar. — Radu, mâine firma ta nu va mai valora nimic. Acțiunile se vor prăbuși, utilajele vor pleca pentru datorii. Tu m-ai dat afară când eram slabă. Eu te scot la lumină când ai devenit infractor.
În clipa aceea, ușa s-a deschis și în apartament a intrat Andrei. L-a văzut pe tatăl lui pe taburet, cu umerii căzuți, apoi m-a văzut pe mine — calmă, dreaptă, întreagă, de parcă nu mai puteam fi frântă.
— Tată, ce se întâmplă? M-au sunat de la reprezentanța auto. Au spus că vin să ridice mașina. Creditul nu e plătit…
Radu nu i-a răspuns. Și-a acoperit doar fața cu mâinile.
M-am ridicat și m-am apropiat de fiul meu.
— Nu va mai fi nicio mașină, Andrei. Și nici viață ușoară pe banii altora. Tatăl tău e falit.
— Dar cum… de ce?
— Pentru că nu poți construi pe minciună. Mai devreme sau mai târziu, o asemenea fundație crapă.
M-am întors spre Maria.
— Hai în bucătărie, draga mea. Mâine avem mult de lucru. Domnul Dumitru Ionescu mi-a propus să conduc noul departament de proiectare al fabricii lui. Iar pentru tine, dacă vrei, se va găsi un loc la juridic. Vom construi din nou. Numai că de data asta — cinstit.
Andrei a rămas în hol, uitându-se la tatăl lui. Pentru prima dată după foarte multă vreme, în ochii lui se vedea rătăcire.
— Începe să-ți scrii singur viața, fiule, — i-am spus. — De la capăt. Și, înainte de orice, stai de vorbă cu propria conștiință.