Coborî ochii.
— Clara, ea e fiica mea.
— Și eu cine sunt? Tu ai ales. Cer divorț.
— Așteaptă!
Plecase. În apartament, liniște și calm.
Peste o săptămână, un apel.
— Doamna Clara? Sunt mama lui Artur. Vreau să-mi cer scuze.
Se descoperise că Alina mințise despre sarcină. Artur insistase să facă un test, iar minciuna ieșise la iveală. S-au despărțit.
Divorțul a decurs rapid. Sergiu nu a revendicat proprietatea, doar și-a cerut iertare. Ea l-a iertat, dar nu mai exista cale înapoi.
La serviciu apăru un nou programator, Andrei. Modest, inteligent, cu ochi blânzi. O ajută cu calculatorul, apoi o invită la cafea.
— Sunteți căsătorită? întrebă direct.
— Am fost. Recent divorțată.
— Dacă nu e secret, de ce?
Clara zâmbi.
— Ne-am dovedit a fi oameni diferiți.
— Înțeleg. Și eu am trecut prin asta acum cinci ani.
Au început să se întâlnească. Filme, plimbări, conversații.
Într-o zi, în parc, întâlniră pe Sergiu cu Alina. Fostul soț se înroși, fiica îl privi răutăcios.
— Bună, Clara.
— Salut. Eu sunt Andrei.
Alina îi trage tatălui mâneca:
— Hai, tată, plecăm!
Când plecară, Andrei întrebă:
— Fostul?
— Da.
— Și fiica aceea?
— De unde știi?
— Irina mi-a spus. Suntem în același departament.
Îi luă mâna:
— Mă bucur că te-ai despărțit.
— De ce?
— Altfel nu ne-am fi întâlnit.
Clara zâmbi. Viața e ciudată. Uneori, pierderea deschide ușa către ceva mai bun.
Seara, se uita la fotografiile vechi. Opt ani. Au fost și momente frumoase. Dar când a trebuit să aleagă, Sergiu a trădat-o. Iar ea a rezistat.
Telefonul vibra. Un mesaj de la Andrei: „Mulțumesc pentru azi. Ne vedem mâine?”
Ea răspunse: „Desigur”.
Viața continua.