— Tată, am vești. Vecina, Lidia, este însărcinată… de mine, a spus Ionuț, abia trecând pragul casei.
Victor, tatăl său, a rămas încremenit o clipă, apoi a răspuns calm:
— Atunci căsătorește-te cu ea.
— Ești nebun? Sunt încă tânăr. Nu e vremea pentru familie, și nici nu ne-am întâlnit serios.
— Serios? a râs Victor cu un zâmbet rece. Când alergai după fete, erai bărbat, dar când apare responsabilitatea, ai devenit doar un băiat. Bine… Nu mai spun nimic și îl strigă tare pe soția lui: Galina! Vino aici!
Galina intră în bucătărie, ștergându-și mâinile pe șorț:
— Ce s-a întâmplat?
— Ascultă. Fiul nostru a adus o fată în această situație și acum fuge de căsătorie. Lidia, fata vecinilor. Iar el, ca un laș, vrea să se ascundă.
Galina nu părea surprinsă. Chipul ei s-a întărit:
— Și bine face. De ce să aduci în casă pe oricine? Fetele de azi sunt viclene: vor găsi pe cineva mai bogat, se vor îmbogăți, apoi vor impune căsătoria. Și dacă se dovedește că nu e copilul lui? Să facă teste. Și nu-l presați pe Ionuț, încă e tânăr. E greu să reziste, dar nu suntem obligați să creștem copii străini.
Victor oftează adânc și murmură:
— Dar dacă e totuși copilul lui?
— Și ce dacă? Trebuie să ne facem datoria? Să facă analize, atunci vedem.
Galina s-a întors și a plecat înapoi la bucătărie, lăsându-l pe Victor singur cu fiul său.
— Știi, și eu am fost tânăr… a început el. Iubeam o fată, dar m-am căsătorit cu alta. Nu din dragoste, ci din datorie. A fi bărbat nu înseamnă doar pasiune, ci și decizii și consecințe. Mama ta era însărcinată. Nu știam dacă pot să fiu cu ea, dar știam un lucru: copilul nu e vinovat. Sângele meu, conștiința mea. Și știi ceva, Ionuț? Nu m-am căit niciodată că am rămas.
Trei luni mai târziu, testul ADN a oferit un răspuns clar: cu o probabilitate de 99,9%, Ionuț era tatăl copilului Lidiei.
— Și ce dacă? a oftat Galina, când Victor a pus hârtia în fața ei. Da, e tatăl. Dar asta nu înseamnă că Lidia va trăi în casa noastră. Aici nu va călca. Eu am spus asta!
Ionuț stătea, evitând privirea tatălui său. Chipul lui trăda clar alegerea făcută: de partea mamei. Strângea pumnii, dar nu a scos niciun cuvânt.
Victor se ridică încet de la masă:
— Dacă voi doi ați luat deja o decizie, atunci ascultați-mă acum.
Vocea lui era joasă, dar fermă:
— Cât voi trăi, nepotul meu nu va duce lipsă de nimic. Voi cumpăra pământ, voi construi o casă, și el, sângele meu, va primi tot ce am câștigat. Iar voi doi nu mai aveți dreptul la ajutorul meu. Refuz să fac parte din această rușine. Ionuț, de astăzi nu mai ești fiul meu. Tot ce am va merge către acel copil. Nu veți primi niciun leu de la mine.
Galina izbucni:
— Ești nebun?! Vrei să-l dezmoștenești pe fiul tău?!
Victor nu a răspuns. S-a întors și a plecat, ignorând țipetele și înjurăturile. Ionuț a rămas nemișcat, incapabil să creadă ceea ce tocmai a spus tatăl său. Dar știa: dacă Victor a spus ceva, așa va fi.