Am locuit cu el două luni și totul părea perfect, până în ziua în care m-a întrebat: „Nu vrei să mă însoțești să o cunosc pe mama mea?” La doar jumătate de oră de la începutul cinei am realizat că nu doar gândacii părăseau casa în acea seară – și eu eram pe punctul de a o face, confruntându-mă cu familia ca și cum ar fi fost un spectacol al secolului.
Totul a început firesc, așa cum se întâmplă între adulți în București: după câteva luni de la prima întâlnire, m-am mutat la el. Bărbatul se numea Radu, lucra ca programator, iar singurele sale obiceiuri ciudate erau ordinea obsesivă și ceaiul fără zahăr. Apartamentul său de pe Calea Floreasca era clasic: totul la locul lui, fără niciun fir de praf.
Două luni petrecute cot la cot, până într-o zi când Radu, cu aer dramatic, a întrebat:
— Andreea, ce-ai zice de o cină? Să o cunoști pe mama mea. Atenție: are un caracter puternic, a lucrat ca director adjunct la școală. Dar sunt sigur că o să-i placi.
Am acceptat fără să stau pe gânduri. Ce altceva puteam face? Am cumpărat turtă dulce cu miere și am ales o rochie discretă, genul „nu vreau să impresionez pe nimeni”. Am petrecut toată ziua încordată, ca o elevă de clasa a cincea înaintea festivității.
La ora șapte fix, ca un ceas elvețian, a apărut la ușă Tamara. Nu doar că a intrat, ci s-a impus, uitându-se ca și cum ar fi venit să facă un sondaj, nu să viziteze. În hol a observat imediat adidașii mei „fără feng shui”, aruncându-mi o privire severă și îndreptându-se spre bucătărie.
S-a așezat la masă, cu mâinile pe masă și ochii neclintiți:
— Ei bine, să ne cunoaștem. Andreea, povestește-ne despre tine.
— Lucrez de cinci ani într-o companie de transport, am răspuns eu.
— Venitul e legal sau, cum se poartă acum, „în plic”? Poți să aduci adeverința? — m-a întrerupt categoric.
Mi-am calculat mental cât costă „adeverințele gri” prin prietenii mei, dar am răspuns sincer:
— Totul e oficial, venitul stabil, ne ajunge pentru viața de tineri.
Radu între timp aranja cu grijă cartofii în farfurii, făcând pe decorul.
— Și locuința există sau stai pe spinarea fiului? — a continuat ea.
— Am un apartament, îl dau în chirie acum, am răspuns mândră.
Tamara a dat din cap, cu superioritate:
— Știi, femeile uneori sunt independente la început, dar apoi: „Radu, cumpără-mi dușul, du-mă în Maldive, te rog!” Noi apreciem onestitatea.
A urmat tot scenariul clasic: dacă am fost căsătorită, părinții, boli ereditare în familie, cum mă raportez la alcool — un adevărat examen.
Radu, de parcă ar fi fost o statuie din „Revizorul”, părea mut.
După jumătate de oră, când ceaiul meu se răcise, Tamara a spus fraza care a încheiat cina noastră „romantică”:
— Să trecem la subiect: aveți copii?
— Nu, am răspuns, și sincer consider asta personal.
— Personal? Când stai la tine acasă! — a tăiat ea. Avem nevoie de nepoți, nu ne interesează ai altora. Și adu o adeverință de la clinică că poți naște, iar analizele pe banii tăi!
M-am uitat la Radu, sperând că el mă va apăra. Dar el a oftat:
— Mama doar se îngrijorează, dacă ai merge, s-ar liniști toată lumea.
Atunci am înțeles că misiunea mea în acest circ s-a terminat. M-am ridicat:
— Cam atât, am spus, a fost… instructiv să ne cunoaștem.
Am ieșit în hol, Radu strigându-mă:
— Andreea, dar mama se străduiește pentru mine!
În timp ce-mi încheiam geaca și mă pregăteam să plec, am murmurat:
— Doar că, se pare, mama va alege și soția. Eu renunț.
Am adunat pungile, nu apucasem să pun prea multe lucruri la loc, am chemat un taxi și am plecat în apartamentul meu, unde ceaiul era cald și nimeni nu punea astfel de întrebări.
Radu a continuat să scrie și să sune, asigurând:
— Nu e nimic, toate femeile normale se adaptează familiei!
Nu am mai comentat. Doar m-am bucurat că acest spectacol s-a întâmplat înainte de căsătorie și înainte de un credit comun, nu după.
Am locuit cu el două luni, totul era minunat, până când m-a invitat să o cunosc pe mama lui — și atunci a început adevărata aventură.