Ivan și Marina s-au despărțit când fiica lor Sasha avea doar doi ani. Ivan nu mai putea suporta atmosfera tensionată din casă: Marina era mereu nemulțumită, furioasă, criticându-l că nu câștigă suficient, că nu petrece destul timp acasă și că nu-l ajută cu copilul.
El încerca să facă totul bine, dar orice efort părea insuficient. Mulți prieteni sugerau că Marina suferea de depresie postnatală și că ar trebui să meargă la un medic, poate să ia ceva medicamente. Ivan însă era sceptic: Marina nu fusese niciodată ușor de gestionat, iar după naștere părea complet dezechilibrată.
Ivan abia își amintea ultima dată când a văzut-o pe Marina zâmbind. Chiar și cu Sasha, fețele lor erau mereu încruntate, iar Ivan avea mereu impulsul să o ia pe fetiță și să o ascundă de acea tensiune constantă.
Într-un final, el a propus să meargă împreună la un psiholog. Răspunsul Marinei a fost un torent de reproșuri: „Crezi că sunt nebună? O isterică? Oricine s-ar înnebuni cu tine!”
După acest schimb dur, Ivan a decis să depună actele de divorț. Marina, ca gest de răzbunare, a luat fiica și a plecat în alt oraș, fără să dezvăluie adresa și fără să ceară pensie alimentară.
Ivan a căutat-o o perioadă, dar în cele din urmă a renunțat, acceptând situația. Își iubea fiica și și-ar fi dorit să fie tatăl ei, dar gândul la confruntările cu fosta soție îl împiedica să intervină.
Marina rămânea cu furie mocnită. Toată ura și resentimentele ei au început să se răspândească asupra Sashăi. Fetița nu era abuzată fizic, dar crescuse într-un mediu plin de negativitate. În casa lor, sărbătorile nu existau. Sasha a aflat despre zilele de naștere doar când a mers la grădiniță.
„Mamă, azi la Vovka a fost ziua lui, toată lumea l-a felicitat și a primit cadou! O să fie și la mine la fel?”
„Nu. Nu are rost. Eu am născut-o, nu tu. Ziua ta? Bani aruncați pe fereastră!”
Nici Revelionul nu era sărbătorit; singurul moment festiv era atunci când Moș Crăciun venea la grădiniță cu dulciuri. În noaptea de Revelion, ele mâncau simplu și se culcau ca de obicei.
Marina nu suporta râsul. Sasha, când se distra uitându-se la desene animate, era imediat mustrată: „De ce râzi ca o cal? Nu e nimic amuzant aici!” Așa Sasha a învățat că zâmbetul și bucuria erau interzise – trebuia să fie serioasă și tristă, ca mama.
Nu se știe dacă Marina avea probleme psihice diagnosticate; ea refuza să meargă la psiholog, considerând-o risipă de bani. În viziunea ei, oamenii nu trăiesc pentru distracție, iar cei care se bucură constant sunt superficiali și proști.
Prima bomboană a Sashăi a gustat-o la grădiniță, la o zi de naștere a unui coleg. A fost o experiență dulce și memorabilă. Noaptea, visa că va crește și își va cumpăra un sac întreg de bomboane. Îi era cald la suflet, iar un zâmbet timid îi apare pe față.
Soarta Sashăi ar fi fost diferită dacă ar fi rămas cu mama. Marina devenea tot mai acră cu fiecare an, iar vecinii evitau casa, iar bunicile se încrucișau când trecea pe lângă ei. „Are diavolul în ea, nimeni nu poate fi atât de rău”, spuneau ei.
În cele din urmă, ura și stresul au afectat sănătatea Marinei. A fost diagnosticată cu cancer și, neîncrezătoare în medici, a ajuns la spital abia când era prea târziu.
O vecină a luat-o pe Sasha când Marina a fost internată, notând orașul și adresa tatălui. Marina a avut grijă, totuși, ca fiica ei să nu fie complet pierdută.
Marina nu s-a mai întors acasă. Sasha nu a aflat imediat că mama ei nu mai trăia, fiind prea speriată să primească vești suplimentare.
Copilul a fost predat autorităților și tatăl găsit rapid. Până atunci, Ivan se recăsătorise de șase luni. Când a primit veștile de la autorități, a asigurat-o pe soția lui că nu va abandona fiica.
Sasha nu-și amintea de tată; îi era frică că viața cu el va fi mai grea decât cu mama. La întâlnirea inițială, a fost lăsată la vecină pentru a evita stresul.
Pe drum, Ivan i-a cumpărat o vulpe de pluș și o varietate de bomboane. Când a intrat, Sasha s-a lipit de perete, speriată, dar jucăria și dulciurile au câștigat imediat încrederea ei. Cine aduce dulciuri nu poate fi rău.
În timp ce Sasha se juca cu vulpea, vecina i-a povestit lui Ivan despre Marina: un caracter dificil, neprietenos cu aproape toți, dar totuși atentă cu fiica sa.
Inima lui Ivan era strânsă de durerea fiicei. Se învinovățea că nu a intervenit mai devreme. Frica de fosta soție l-a ținut pe loc, iar Sasha a suferit din cauza acestei frici.
După finalizarea actelor și înmormântarea Marinei, Sasha s-a mutat cu tatăl în noua lor casă.
„Curând e ziua ta. Ce vrei să primești cadou?” a întrebat Ivan, zâmbind și încercând să câștige încrederea fetiței.
Sasha, surprinsă: „Nu știu… Mama niciodată nu mi-a făcut cadouri. Nici zilele de naștere nu le-am sărbătorit.”
„Cum așa?” Ivan a rămas uimit.
„Spunea că nu are rost, că nu e pentru ce să fiu felicitată.”
Vocea lui Ivan s-a răscolit: „Nu e adevărat! De ziua ta toată lumea trebuie să se bucure!”
„Atunci pot să am un sac de bomboane? Îmi plac mult bomboanele.”
Ivan doar a dat din cap, emoționat până la lacrimi.
Mai târziu, soția lui Ivan a ajutat la culcarea Sashăi. Ivan s-a retras în bucătărie, a băut un pahar de vin și a plâns în tăcere, simțind frigul care încă persista din casa fostei soții. Dimineața, a cumpărat o cutie mare de bomboane, lumânări și o coroniță mică. Ziua următoare, Sasha a sărbătorit pentru prima dată ziua de naștere cu cadouri și tort, descoperind că fericirea poate exista și în realitate, nu doar în vise.