– Cel mare are treisprezece ani! Ar trebui să știe că nu e permis să iei ce nu-ți aparține!
Petru oftă. Nu dorea să se certe cu vecina din cauza fructelor.
Câteva zile mai târziu, au dispărut și coacăzele.
– Gata, nu mai pot tolera! spuse Antonina hotărâtă.
A mers din nou la vecină. Zinaida uda florile cu stropitoarea.
– Acum au mâncat și coacăzele!
– Ce coacăze?
– Ale mele! Nepoții tăi au trecut din nou gardul!
– Tonya, ce faci? te-ai dezlănțuit? Copiii doar au gustat puțin, nu e tragedie.
– Nu doar au gustat, au smuls tot! Toată recolta mea e pierdută!
– De ce te superi pe copii? Tu ești de vină!
Antonina nu-și putea crede urechilor:
– Cum așa eu să fiu de vină?
– Cine le-a permis să alerge prin grădina ta? S-au obișnuit că totul e permis.
– Am vrut doar binele lor! M-am gândit să se joace împreună!
– Ei bine, acesta e rezultatul bunelor intenții!
Vecina a pus stropitoarea și s-a îndreptat spre casă:
– Și dacă nu vrei să mai ia nimeni, fă gard mai înalt. Altminteri oricine va trece pe unde vede o gaură.
– Zina, trebuie să explici copiilor că nu e voie să ia ce nu le aparține!
– Trebuie? Oricum nu vor înțelege.
Antonina s-a întors acasă cu inima grea. S-a așezat pe bancă și a început să plângă. Ani de muncă în grădină, așteptarea recoltei, și acum totul pierdut.
– Tonya, de ce plângi? o mângâia Petru. Anul viitor vor fi fructe noi.
– Nu e vorba de fructe! Important e că vecina nici măcar nu vrea să-și ceară scuze! S-a îndrăcit complet!
– Ce să-i faci? Știi cum e ea.
Zina avea într-adevăr reputația unei persoane dificile în comunitatea de la țară. Până atunci, relațiile lor cu Antonina erau bune.
– Petru, hai să facem gard mai înalt!
– Putem. Dar va fi costisitor.
– Și dacă nu facem? Vor distruge întreaga grădină.
A doua zi, construcția noului gard a început. Petru aduse scânduri, plasă, stâlpi și munciră de dimineața până seara.
Zina privea de pe curte, comentând cu ironie:
– Ce zgârciți! S-au separat de copii cu un gard!
Antonina nu răspundea, doar strângea buzele mai tare.
Nepoții vecinei tot încercau să găsească găuri noi, dar Petru le astupase pe toate, lăsând ferestrele sigilate.
– Mătușă Tonya, de ce ați făcut gard? întrebă Katia.
– Ca să păstrăm fructele.
– Putem veni să ne jucăm la voi?
– Nu, nu mai este voie.
Gardul a ajutat, dar relațiile cu vecina s-au stricat definitiv. Zina se întorcea de fiecare dată cu spatele, iar copiii nu mai veneau.
– Zgârcita! strigau ei peste gard. Bătrână zgârcită!
Antonina încerca să ignore, dar sufletul îi era apăsat. Curtea era plină de râsul copiilor, acum domnea liniștea.
Între timp, Zinaida le povestea altor vecini propria versiune:
– Imaginați-vă, ce zgârciți! Nu lasă copiii să mănânce un fruct! Au făcut un gard înalt!
– Și cât au mâncat? întrebau vecinii.
– Doar câteva boabe! Și spune așa de parcă i-au furat milioane!
Versiunea Zinaidei părea mai favorabilă. Cine ar crede că niște copii pot mânca întreaga recoltă?
Treptat, în comunitate s-a format impresia că Antonina era zgârcită și răutăcioasă, iar Zina o bunică bună, crescând singură cinci nepoți.
Spre sfârșitul verii, situația s-a înrăutățit. Copiii vecinei, neputând ajunge în grădină, au început să se răzbune altfel.
Uneori mingea era aruncată peste gard, alteori gunoiul. Într-o dimineață, Antonina a descoperit resturi și chiștoace împrăștiate prin grădină.
– Zina, potolește-ți nepoții!
– Ce au făcut?
– Au aruncat gunoi peste grădină!
– Cum știi că sunt ai tăi? Poate vântul a adus.
Și copiii continuau să facă nazbatii. Uneori stropind cu apă peste gard, alteori aruncând pietricele.
Antonina înțelegea că bunica nu doar că nu-i oprește, dar chiar îi încurajează.
– Poate, Petru, ar trebui să chemăm poliția?
– Tonya, ce faci? De la poznele copiilor să deranjăm oamenii?
– Dar ei fac haos!
– Răbdare. Vara se va sfârși curând.
Și, într-adevăr, la sfârșitul lui august, gașca zgomotoasă s-a adunat pentru a se întoarce în oraș.
Antonina stătea seara pe bancă, gândindu-se la vara următoare. Probabil Zina va veni din nou cu cinci nepoți. Și atunci ce se va întâmpla?
Din nou tensiuni din cauza gardului, pietre în grădină și insulte? Copiii o vor considera o bunică răutăcioasă, iar bunica lor nu intenționează să-i înduplece.
Grădina nu mai era loc de bucurie și odihnă; devenise o fortăreață, unde trebuia să-și apere nu doar fructele, ci și liniștea.