Prezența ei era o tradiție pe care ea și Greg o stabiliseră când ne-am mutat în casa noastră. Sharon prefera un schimb privat de cadouri în locul unei mari cine de Crăciun în casa ei mult mai spațioasă.
Am bănuit întotdeauna că asta ar putea avea legătură cu faptul că voia să-i dea lui Greg timp să-i găsească altceva, în cazul în care nu-i plăcea alegerea lui inițială. Dar n-am putut dovedi asta niciodată.
Oricum ar fi, de îndată ce s-au așezat pe canapea, el i-a întins o cutie mare cu un zâmbet mândru. „Poftim, mamă. Crăciun fericit!”
Sharon s-a apucat să desfacă ambalajul ca un copil care deschide cel mai mare cadou de sub brad. Dar când a scos din cutie vechile mele ghete uzate, fața i s-a strâmbat de groază.
„Ce naiba e asta?”, a țipat ea, ținându-le de parcă ar fi fost un animal mort.
Lui Greg i-a căzut falca pe podea. „Ce naiba, Lauren? Unde e cuptorul cu microunde?”
Sorbind din cafea, stând în fotoliu, nu mă deranja deloc. „Oh, m-am hotărât să-l vând și să cheltuiesc banii pe ceva mai practic.”
Greg s-a înroșit și s-a ridicat. „M-ai făcut de râs în fața mamei! La ce te-ai gândit?”
M-am ridicat și eu și l-am privit drept în ochi. „Mă gândeam la faptul că umblu cu degetele înghețate, în timp ce tu te joci de-a Moș Crăciun pentru cineva care nici măcar nu are nevoie de un cuptor cu microunde nou.” M-am întors spre Sharon, care încă strângea cizmele de parcă ar fi putut să o atace. „Poate ar trebui să încerci să mergi un kilometru în pantofii mei? La propriu.”
Sharon a șuierat. „Nu știu ce truc ai pus la cale, Lauren, dar este complet deplasat. Este cadoul meu de la fiul meu.”
„Păi, fiul dumneavoastră pune capriciile dumneavoastră mai presus de siguranța soției sale”, am răspuns eu și mi-am încrucișat brațele.
După afirmația mea, în cameră s-a așternut tăcerea. Eu și Greg ne-am privit fix, și niciunul dintre noi nu ceda. Totuși, se vedea pe fața lui că era furios.
Curând, Sharon a plecat, murmurând niște scuze slabe și spunând că ne vedem seara. Când ușa s-a închis, soțul meu, pufnind și oftând, a părăsit și el casa noastră.
Am suspinat, simțind cum îmi tremură mâinile. A fost grosolan și urât. De asemenea, mă simțeam puțin vinovată că le-am stricat schimbul de cadouri de Crăciun, dar asta trebuia să se întâmple.
Și nici nu i-am vândut cuptorul cu microunde. Pur și simplu l-am ascuns sub chiuveta din bucătărie. Plănuisem să-l aduc la întâlnire mai târziu. Pur și simplu nu știam cât de bucuroși vor fi.
Vă puteți imagina cât de șocată am fost când am ajuns cu copiii la Sharon și l-am văzut pe Greg stând pe canapeaua ei cu o expresie vinovată. Mi-am dat seama imediat că zvonurile despre incidentul cu pantofii se răspândiseră, când Dorin, sora lui Greg, s-a repezit să mă îmbrățișeze.
„Bravo, fetițo!”, mi-a șoptit ea la ureche. „Nu mi-a venit să cred când mama mi-a povestit despre asta, dar am certat-o pe ea, și apoi și pe el, mai ales când a venit aici singur.”
Am îmbrățișat-o în semn de răspuns. „Și restul familiei știe?”
Ea s-a îndepărtat puțin și mi-a zâmbit radiant. „Mama a luat în serios cuvintele mele și le-a spus tuturor imediat ce au sosit. Toți i-au spus fratelui meu tot ce gândesc. Niciodată în viața mea nu am râs atât de tare!”, a adăugat ea.
Am chicotit nervos și i-am salutat pe toți cu bucurie.
Restul cinei a decurs minunat, dar Greg s-a comportat tăcut și mi-a evitat privirea. Mai ales când unchiul lui a făcut o glumă despre pantofi, care a stârnit chicoteli la toată masa.
Spre sfârșitul serii, i-am înmânat lui Sharon cadoul adevărat de la Greg. Îmbrățișându-mă, ea și-a cerut scuze în numele fiului ei. Speră că nu voi fi supărată pe ea pentru acest incident, pentru că lucrează la tendințele ei materialiste.
Am iertat-o, iar ea ne-a trimis pe mine și pe copii acasă cu cea mai mare parte a resturilor delicioase.
Greg m-a evitat și a plecat singur acasă. Am fost dezamăgită că nu a învățat lecția la fel de repede ca mama lui.
După câteva zile, am vândut pe internet câteva lucruri pe care nu le mai foloseam și am pus acești bani la cei primiți din felicitările de Crăciun. A doua zi, am intrat într-un magazin și mi-am cumpărat o pereche de cizme de iarnă frumoase și călduroase. Ar trebui să-mi țină cel puțin trei ani.
Când m-am întors acasă câteva ore mai târziu, Greg stătea în mijlocul sufrageriei. Fața i s-a întunecat când mi-a văzut cizmele noi.
„De unde ai luat bani pentru ele?”
Am zâmbit și mi-am scos cizmele, fără să mă grăbesc intenționat. „Oh, eu decid cum să-mi cheltuiesc banii. Ai vreo problemă cu asta?”
Fața lui Greg s-a strâmbat, înainte să suspine. „Da… ei bine, nu. Doar că…”, s-a bâlbâit el.
S-a aplecat și a scos de sub brad o cutie cu un cadou. Dimineața nu era acolo. „M-am dus și am cumpărat asta”, a ridicat el din umeri. „Mi-a luat ceva timp, iar mândria mea m-a împiedicat, dar am greșit, iubito. Mă poți ierta?”
Soțul meu mi-a întins cutia cu cadoul, iar eu am luat-o, încercând să-mi ascund emoția. Știam ce se află înăuntru: o pereche de cizme noi de iarnă, care erau mult mai scumpe decât cele pe care le cumpărasem eu.
Am chicotit și l-am îmbrățișat pe Greg. Da, l-am iertat. Și cred că în acea iarnă l-am iubit și mai mult. Pentru că a început să se poarte cu mine la fel ca atunci când ne-am îndrăgostit.
Și totuși, am insistat să-mi deschid propriul cont bancar și să încep o mică afacere de acasă, pentru a câștiga bani pe cont propriu. Nu aveam de gând să renunț la rolul de mamă sau de gospodină, dar puțin mai multă independență era exact ceea ce-mi trebuia.
Iar soțul meu m-a susținut. Era exact ce-mi doream!