Era o seară rece și gri de sâmbătă. Mă aflam pe canapeaua mea confortabilă, acoperită cu o pătură groasă, savurând ceaiul fierbinte cu cimbru și răsfoind aplicația de întâlniri din plictiseală. De obicei, făceam mișcări automate cu degetul pe ecranul telefonului, glisând stânga sau dreapta pe anunțurile fiecărei persoane. Unii se fotografiau lângă mașini scumpe, alții arătau pești mari sau își etalau abdomenul la bustul gol pe fundalul unui covor. Nimic nou.
Apoi, am dat de o poză care m-a făcut să mă opresc. Pe ecran apărea un bărbat. Așa zisul „Aurel, 40 de ani”. Stătea la volanul unei mașini ieftine, cu o privire serioasă pe față, de parcă tocmai luase o decizie importantă. Nimic special în înfățișarea lui. O față obișnuită, cu părul care începuse să se rărească și cu câteva kilograme în plus.
Dar ce mi-a atras atenția nu a fost fizicul său, ci textul din profilul său. Era un mesaj curat, fără dubii, de pur „patriarhat domestic”. Citind descrierea, înțelegeam exact ce „roluri” voia să impună unei femei.
„Am 40 de ani. Sunt un bărbat adevărat, un furnizor și cap al familiei. Căutăm o femeie tradițională, ascultătoare, care să își dedice viața pentru crearea unui cămin și pentru a naște urmași. Nu sunt interesat de feministe, cariere, sau femei materialiste. Femeia mea trebuie să fie gospodină și să aibă propria locuință. Nu mă deranjează să nu fiu găzduit, dar nici nu mă gândesc să închiriez ceva pentru mine.”
De ce își dorea o femeie cu propria locuință? Nu doar că închiria locuința unei femei care să îl „servească”, dar dorea și ca aceasta să aibă resursele necesare. Am fost pur și simplu uimită de gradul de nesimțire.
Într-o lume în care se discută despre drepturi egale, asta părea de neînțeles, dar l-am apreciat pe bărbatul din fotografie pentru sinceritatea lui. Știam ce așteptări are și aș putea să-l înfrunt.
Fără prea multe cuvinte, am decis să dau un „like”. La câteva secunde a venit și răspunsul. „Aurel și-a dat și el like-ul!”
Peste câteva momente a apărut un mesaj în chat, fără politețuri sau întrebări de tipul „Cum te simți?” Aurel, pas cu pas, își dădea jos masca și spunea exact ce voia.
„Salut! Arăți bine. Ai propriul tău apartament sau stai în chirie? Spune-mi, ce zici de borș și plăcinte? Eu nu sunt de acord cu mâncarea din comerț.”
În timp ce mă aflam pe canapeaua mea confortabilă, simțind liniștea apartamentului meu, am decis să răspund într-un mod civilizat, dar logic. Cu fiecare cuvânt, am vrut să-l ajut pe Aurel să înțeleagă câteva principii elementare despre logică și economie.
I-am răspuns calm. De data aceasta, nu mă grăbeam. L-am lăsat să-și construiască o opinie.
Răspunsul meu a fost simplu și direct: „Căutând o femeie care să fie gospodină, tradițională, și să se subordoneze, dar cerându-i să ofere tot ce are este destul de contradictoriu. Dacă vrei ca femeia să fie în totalitate dependentă de tine, să te asculte și să facă totul pentru tine, atunci în această ecuație tu trebuie să fii totul. Trebuie să fii și părintele și plătitorul.”
Un scurt răgaz. Am așteptat și apoi am adăugat: „Dacă vrei ca femeia să îți cedeze casa ei, atunci trebuie să înțelegi că femeia cu propria locuință a muncit mult pentru aceasta. Ea a muncit pentru fiecare bănuț, s-a dedicat carierei și a făcut sacrificii. Ea nu va fi o femeie care să te răsfețe, pentru că are ceva de oferit. Așadar, Aurel, poate că te-ai înșelat.”
Am apăsat „Trimite”. După câteva secunde, nu am primit un mesaj înapoi. Nici o insultă, nici o critică. În schimb, Aurel și-a șters contul complet.
Am lăsat telefonul deoparte și am răsuflat ușurată. Începusem să înțeleg că astfel de bărbați nu se lasă prea ușor de învățat, dar le poți arăta cu logică și calm că nu își cunosc cu adevărat propriile limite. De fapt, Aurel a renunțat la ideile sale prea repede.
Am râs mult. Dacă cineva credea că avea toate răspunsurile la viață, realitatea avea modul propriu de a-i arăta altceva.