Oaspeții, fără niciun cuvânt, au început să se ridice, mutând scaunele. Au creat un coridor viu de rușine de la balcon până la ușa de la intrare.
Valentin s-a uitat în jur. Nu mai avea sprijin. Nici mătușa lui nu-l privea, prefăcându-se că aranjează marginea feței de masă.
Au ieșit gârboviți, sub sunetul vesel al veseliei — Marina a aruncat cu toată puterea o vază în perete, dăruită cândva de cumnata. Cioburile au zburat în toate părțile, ca artificii pentru o viață nouă.
Când ușa de la intrare s-a închis, aerul din apartament s-a schimbat brusc, parcă toate ferestrele s-ar fi deschis și s-a eliberat mirosul mucegaiului vechi.
M-am întors la locul meu la capul mesei, mi-am aranjat părul impecabil. Mi-am turnat un pahar de vin — pentru prima dată seara, nu pentru toast, nu pentru oaspeți, ci pentru mine.
— Ei bine, — am spus, privind oamenii uluiți de la masă. — Gunoiul s-a dus singur. Aerul e mai curat, nu-i așa? Acum — dans! Dați muzica mai tare, prieteni.
Am sorbit vinul. Era aspru, dar post-gustul s-a dovedit dulce.
Încep o viață nouă, unde răbdarea nu va mai avea loc.
Șase luni mai târziu. Apartamentul era complet transformat: am aruncat vechiul canapea, pe care Valentin o iubea, și am lipit tapet luminos în dormitor, vesel.
Divorțul s-a încheiat repede, Valentin aproape că nu a opus rezistență — îi era prea rușine să apară în instanță, unde fiica mea îmi reprezenta interesele. Casa de vacanță a rămas și a fost trecută pe numele nepotului.
Sergiu nu mai vorbește cu mama lui, doar îi trimite urări seci la sărbători.
Iar eu… am învățat să dansez tango. Și știți ce? În dans nu e obligatoriu să conduci — important este să stai ferm pe picioare și să știi precis unde vrei să ajungi.