Oaspeții au început să se ridice tăcuți, formând un coridor viu al rușinii de la balcon până la ușa de intrare.
Vlad s-a uitat în jur. Sprijin nu era nicăieri. Chiar și mătușa lui s-a întors, prefăcându-se că aranjează marginea feței de masă.
Au mers spre ieșire, cocoșați, printre farfurii — Marina a aruncat cu toată puterea o vază în perete, pe care cândva o primise de la soacra. Cioburile s-au împrăștiat ca artificiile unei noi vieți.
Când ușa s-a trântit după ei, apartamentul a devenit brusc respirabil. Ca și cum cineva ar fi deschis toate ferestrele și ar fi eliberat mirosul mucegaiului vechi.
M-am întors la locul meu de la capul mesei. Mi-am aranjat coafura, care încă rezista impecabil. Mi-am turnat un pahar de vin — pentru prima dată seara, nu pentru toast sau oaspeți, ci pentru mine.
— Ei bine, — am spus, privind oamenii uimiți de la masă. — Gunoiul s-a dus singur. Aerul e mai curat, nu-i așa? Acum — dans! Dați muzica mai tare, prieteni.
Am sorbit din vin. Era acrișor, dar după gust a avut dulceață.
Încep o viață nouă, iar în ea nu mai este loc pentru răbdare.
Au trecut șase luni. Apartamentul s-a schimbat complet: am aruncat vechiul canapea, pe care Vlad o folosea să se întindă, și am lipit tapet luminos în dormitor.
Divorțul a fost rapid, Vlad aproape că nu s-a împotrivit — îi era prea rușine să apară la tribunal, unde interesele mele erau reprezentate de fiica mea. Am păstrat vila și am înregistrat-o pe numele nepotului.
Sergiu nu mai vorbește cu mama lui, doar o felicită rece cu mesaje de sărbători.
Iar eu… am învățat să dansez tango. Și am descoperit că în dans nu trebuie neapărat să conduci — cel mai important este să stai ferm pe picioare și să știi exact unde vrei să ajungi.