A doua zi la birou, totul curgea ca de obicei: rapoarte, tabele, telefoane, discuții banale. Întâlnirea aproape că dispăruse din mintea mea — munca m-a absorbit rapid.
La prânz, telefonul intern a sunat. O colegă de la recepție spuse voioasă:
— Elena, cobori, te rog? Curierul spune că trebuie să dea personal.
M-am grăbit, așteptând să primesc un pachet de documente de la furnizori. Dar în hol, Alexandru stătea în persoană. Se pare că își amintise numele companiei pe care îl menționasem discret seara trecută.
Arăta impecabil: costum perfect, față proaspăt bărbierită, postura calmă. Dar expresia sa arăta jenă și hotărâre — parcă venise să se scuze și să demonstreze că incidentul de ieri fusese doar o întâmplare. Ținea în mâini un buchet uriaș și un pachet cadou.
— Banca a blocat cardul pentru că încercasem să cumpăr ceva pe un site chinezesc suspect! — a exclamat, oferindu-mi florile.
Nu m-am putut abține și am râs în mijlocul holului.
— Elena, mulțumesc pentru seara trecută — a zâmbit normal, fără reținere. — Pentru că nu ai făcut spectacol și m-ai ajutat ca om.
În pachet erau eclere de la o cofetărie scumpă și un voucher la un spa. Suma depășea cu mult nota de la restaurant.
— Pentru nervii pe care ți i-am provocat ieri lângă terminal — spuse el, făcând cu ochiul.
De atunci, de două luni, ne întâlnim la cafea și nu am regretat niciodată că nu am jucat regina ofensată, ci am plătit simplu. Uneori, nu trebuie să zdrobești omul în cel mai vulnerabil moment ca să primești recunoștință sinceră, respect și atenție autentică.