Pato Secu este pseudonimul lui Roku Jose Florenso, bine cunoscut multor brazilieni. S-a născut sclav și a cunoscut toate greutățile vieții de sclav încă din copilărie. Pato se remarca printre ceilalți sclavi prin forța fizică ieșită din comun și frumusețea masculină, așa că, după o nouă revânzare, noul stăpân i-a atribuit lui Pato o sarcină neobișnuită – să fecundeze sclavele. Pato Secu era obligat să facă acest lucru în mod mecanic, fără niciun fel de sentimente sau emoții față de sclave. Pentru a-l menține în formă, Pato era bine hrănit și nu era obosit cu alte munci, în afară de fertilizare, el se ocupa doar de plimbarea și îngrijirea cailor.
Abia la vârsta de patruzeci de ani sclavul a obținut libertatea. Despre biografia sa uimitoare vrem să povestim în acest articol.
Pato s-a născut în 1828, în Soracobe, în sudul Braziliei. La vârsta de zece ani, a fost trimis la piața de sclavi, unde a fost remarcat de unul dintre marii proprietari de pământuri.
Având calități fizice remarcabile, Pato a devenit, după câțiva ani, inseminatorul sclavelor stăpânului său. Sclavul nu avea dreptul să-și întemeieze o familie, principala lui responsabilitate era să întrețină relații sexuale regulate cu sclavele.
Datorită acestui fapt, stăpânul calculat avea garanția că va avea descendenți puternici și sănătoși de la sclave și putea să-și mențină fără efort numărul de sclavi la nivelul dorit. Băieții născuți din Pato puteau efectua cele mai grele munci fizice.
Conform unei estimări aproximative, Pato Seku a avut aproximativ două sute cincizeci de copii, care au devenit și ei sclavi. Cei care nu se potriveau „standardelor” erau vânduți de stăpân pe piața de sclavi.
Roku era ținut în condiții destul de confortabile, în comparație cu alți sclavi, iar pentru îndeplinirea fără cusur a sarcinilor sale, stăpânul îi permitea ceea ce pentru alții era interzis – sclavul mergea singur în oraș, livra și primea corespondența acolo și, în plus, locuia într-o cameră separată în grajd, unde îngrijea caii.
Câteva încercări de a fugi de o astfel de viață „fericită” nu au avut succes. Roku era bine cunoscut în zonă, iar din cauza înălțimii sale de doi metri era pur și simplu imposibil să se ascundă, sclavul era prins și obligat din nou să facă ceea ce făcea înainte.
Pe lângă propriile evadări, Roku organiza evadări și pentru alți sclavi. În mediul său, era o persoană foarte respectată, la care se apela constant pentru ajutor și pentru rezolvarea disputelor și conflictelor care apăreau.
Roku a ajutat un număr destul de mare de sclavi să evadeze. Fugarii se uneau în sate libere numite „silimbo”, care erau adevărate fortărețe ale libertății și ale puterii spiritului.
După abolirea sclaviei în Brazilia, la sfârșitul anilor 1880, Pato a devenit liber, iar fostul său stăpân i-a alocat chiar o bucată destul de mare de pământ din proprietatea sa. Acolo, Pato a creat o fermă pentru producția de zahăr din trestie. Munca era grea și aducea venituri foarte mici, dar era independentă și liberă.
După mulți ani de abuzuri asupra sa, Pato a început să lucreze pe cont propriu și să-și gestioneze singur timpul. S-a căsătorit cu o fată pe care o cunoștea de mult timp, pe care o întâlnise în timpul uneia dintre călătoriile sale la poștă. Soția lui Pato i-a născut nouă copii, era foarte respectat în împrejurimi, iar la aniversarea de 130 de ani s-au adunat atât de mulți oaspeți, încât masa pentru ospăț a trebuit să fie așezată direct pe pământ.
Din păcate, la șase luni după aniversare, Pato a avut un accident, s-a infectat cu tetanos după ce a călcat pe un cui ruginit, după care a murit.
Pato a trăit o viață lungă și dificilă, a reușit să reziste sclaviei, și-a pus pe picioare propria afacere și a lăsat în urmă numeroși descendenți. Mii de oameni care îl cunoșteau și îl respectau și-au luat rămas bun de la el.
