— Un fost anchetator de la județ. Victor Ionescu. Cândva a încercat să cerceteze disparițiile copiilor, dar dosarul a fost închis repede. După aceea l-au dat afară.
Mihai se încruntă.
— Și unde este acum?
— Locuiește lângă gară. În casa veche a pădurarului.
Elena se ridică.
— Atunci trebuie să plecăm chiar acum.
În aceeași clipă, ușa fu izbită iar.
Scândurile trosniră.
— Nu mai avem timp, — șopti Irina.
Mihai stinse ultimele lumini. Casa se cufundă în beznă.
— Prin șură, — spuse el încet.
Ieșiră cu grijă pe ușa din spate. Ploaia rece le lovi imediat fețele. Vântul urla atât de tare, încât aproape acoperea zgomotul pașilor.
Curtea era întunecată. Doar lângă poartă se zăreau umbrele bărbaților.
Mihai le conduse pe femei prin grădină, încercând să nu facă niciun zgomot. Noroiul li se lipea de încălțări, crengile ude îi loveau peste față. Elena abia se mai ținea pe picioare.
Dar deodată copilul începu să plângă.
Tare.
Ascuțit.
În curte se auziră imediat strigăte:
— Sunt în spate! Prindeți-i!
Goana începu.
Mihai o apucă pe Elena de mână și alergară peste câmp, spre pădure. În urma lor se auzeau urlete, lătrat de câini și motoare turate.
Pe neașteptate, Irina se opri.
— Nu… eu îi țin pe loc.
Elena se întoarse îngrozită.
— Ce faci?!
— Altfel ne ajung pe toți.
Mihai o prinse de umăr.
— Nici să nu te gândești!
Dar Irina zâmbi. Pentru prima dată în toată noaptea aceea cumplită.
— Trei ani am trăit ca o moartă. El trebuie să trăiască altfel.
Își atinse cu blândețe fiul pe obraz.
Apoi se smulse și o luă la fugă în direcția opusă, spre podul vechi de peste râu.
Se auziră strigătele bărbaților.
Câțiva se repeziră după ea.
După un minut, întunericul fu spintecat de un zgomot cumplit de metal lovit, urmat de scrâșnetul frânelor.
Apoi totul amuți.
Elena țipă de groază.
Dar Mihai o trase mai departe.
Au ajuns la casa fostului anchetator abia în zori. Victor Ionescu îi ascultă fără să-i întrerupă, apoi luă imediat legătura cu vechi cunoscuți de-ai lui din județ.
După două zile au început arestările.
Adevărul s-a dovedit mai înfiorător decât îndrăzniseră să creadă: rețeaua de vânzare a copiilor existase ani la rând. În ea erau implicați medici, funcționari și foști polițiști.
Radu a fost prins în timp ce încerca să fugă.
Trupul Irinei a fost găsit lângă pod.
Își salvase fiul cu prețul propriei vieți.
Au trecut cinci ani.
Micul Rareș îi spunea Elenei mamă, iar lui Mihai tată. Ei nu i-au spus niciodată întregul adevăr.
Doar uneori, seara, Elena scotea fotografia veche a surorii ei și șoptea încet:
— Nu te-ai întors degeaba atunci, Iri…
Iar dincolo de fereastră vântul foșnea, ca și cum cineva nevăzut le păzea încă locuința.