Se gândea dacă n-ar fi mai bine să meargă chiar la oamenii străzii, să le ofere o recompensă, să-i roage să-i dea înapoi măcar pașaportul și lucrurile cele mai dragi inimii. Cu gândurile acestea a stat multă vreme la fereastră, privind cum se lasă seara. Când soneria a răsunat pe neașteptate, a tresărit și, fără să se uite măcar pe vizor, a deschis ușa.
În prag stătea băiatul vecinilor de la etajul trei, ținând în mâini exact geanta aceea.
— Bună seara, tanti Angelina! Vi s-a transmis! a anunțat el cu mândrie.
— Cine? a întrebat femeia cu glasul tremurat.
— Un boschetar, a ridicat el din umeri și a fugit pe scări.
Angelina a răsturnat imediat lucrurile pe podea. Totul era acolo! Nu lipsea nimic. Și pașaportul se afla între ele.
După ce și-a pus la loc, cu o ușurare aproape dureroasă, toate lucrurile de preț și a adunat din nou vechiturile bărbătești în geantă, și-a turnat un ceai fierbinte și s-a așezat lângă fereastră.
Simțea o nevoie uriașă să-i mulțumească omului care îi înapoiase totul fără să ceară nimic. A doua zi l-a întrebat pe băiat.
— Ionuț, știi unde l-aș putea găsi pe omul acela… ei bine, pe boschetar?
— Stă în spatele institutului, într-o gheretă părăsită, i-a răspuns băiatul, bucuros că poate ajuta.
Angelina n-a mai amânat. A stat mult timp în fața ușii, înainte să bată.
Ușa s-a deschis aproape imediat. În prag a apărut un bărbat îmbrăcat modest, în haine vechi, dar curate.
— Intră, a spus el răgușit.
Înăuntru era un pat îngust, o masă, iar într-un colț trosnea o sobă mică de fier.
— Vrei ceai? a întrebat el.
— Da, vreau, a răspuns Angelina, de teamă să nu-l jignească refuzând.
A luat cana în mâini și l-a privit cu atenție în față.
— Noi am învățat împreună, Angelina, la școală.
— Tu… ești Matei? a rostit ea cu voce tremurată, simțind cum i se strânge inima.
— Eu sunt, a dat el din cap, coborând privirea. Cel pe care l-ai așteptat. Cel care a dispărut.
Au stat mult timp în tăcere, ascultând ploaia care bătea în acoperiș. Apoi el a spus încet:
— M-am întors atunci… și am aflat că te căsătoriseși. Am crezut că nu am dreptul să mă amestec în viața ta.
Angelina a închis ochii. În fața ei s-au derulat, dintr-odată, toți anii goi, toată durerea și toată singurătatea.
— Nu te-ai fi amestecat, a șoptit ea. Doar că aveam nevoie de tine.
Dincolo de geam, amurgul se îngroșa încet. Iar în inima ei, pentru prima oară după multă vreme, se făcuse lumină.
„Am pe alta, mai tânără și mai plăcută”, îi aruncase soțul. „Și am depus deja actele de divorț…”