— Șeful de tură face scandal, trebuie să fug!
Pe la prânz, Sava începu să se plângă de durere de dinți. Obrazul i se umflase și băiatul scâncea din ce în ce mai jalnic.
— Alex, trebuie dus la dentist. E clar că are infecție.
— Sâmbătă e totul ocupat, dă-i o pastilă.
— Nu. Mergem la privat. Sun-o pe Tatiana, să întrebăm de poliță.
Telefonul Tatianei era, firește, în afara ariei de acoperire.
— Gata, plecăm la o clinică privată, hotărî Valeria.
Au mers în centrul Ekaterinburgului, la o clinică bună unde se tratase și ea cândva. Medicul a rezolvat repede totul: i-a scos un dinte de lapte, i-a pus drenaj și le-a dat recomandările de rigoare. Sava, după ce a primit o mașinuță de jucărie, a uitat imediat de lacrimi.
Ieșind de acolo, Valeria observă clădirea de alături: un centru imens de wellness, „Perla Albă”. Pe firmă scria: piscină, băi, spa. Și același parfum care venise de pe Tatiana cu o săptămână înainte.
— Alex, stai cu băieții cinci minute, vreau doar să întreb cât costă masajul. Mă doare spatele.
— Doar să nu stai mult.
Valeria intră în răcoarea parfumată a recepției. În aer plutea miros de uleiuri aromate. În spatele deskului, o recepționeră zâmbitoare o întâmpină:
— Bună ziua! Aveți programare?
— Nu, am intrat doar să mă uit la prețuri.
Dincolo de peretele de sticlă al cafenelei se auzi un râs vesel, sonor. Valeria întoarse capul într-acolo și îngheță. La o masă stăteau trei femei în halate albe; una avea prosop pe cap, în mână ținea un cocktail, iar toate râdeau și gesticulau cu chef.
Valeria făcu un pas mai aproape. Una dintre femei se întoarse.
Era Tatiana.
Tatiana cea „frântă de muncă”, „stoarsă de puteri”, strălucind după proceduri, cu un inel nou pe deget.
— …Și-i spun: „Vai, nu mai pot, mă doare spatele, cutiile sunt prea grele!” Și ele chiar mă cred. Atâta naivitate! Acum fiecare sâmbătă e pentru mine ca un mini-concediu. Și ce dacă? Sunt mamă singură, nu? Trebuie și eu să mă refac!
Valeriei i se întunecă privirea. Parcă i se prăbușise lumea. Atâtea luni de sacrificiu, milă, nopți fără liniște, weekenduri distruse pentru nepoți — totul degeaba. Iar Tatiana râdea cu prietenele ei de „naivitatea” ei.
— Vă simțiți bine? o întrebă recepționera.
Valeria îi aruncă o privire scurtă și răspunse:
— Minunat. Mă simt de minune.
Ieși afară. Alexandru o întrebă imediat:
— Ei? Sunt mari prețurile?
— Da. Nu ni le permitem. E prea scump tot ce e aici, Alex.
Au mers spre casă în tăcere. În capul ei nu se învârtea decât un singur gând: să-i spună tot Tatianei, să pună punct. Dar Valeria știa să aștepte. Răzbunarea are gust bun doar atunci când e rece.
Spre seară, când Tatiana veni iarăși „de la muncă”, plângându-se ca de obicei, Valeria era deja pregătită. Pe masă erau doar niște colțunași fierți cumpărați din magazin și o salată simplă; nu mai avea nici putere, nici chef pentru gesturi de gospodină.
Se auzi soneria. Tatiana apăru în prag cu un zâmbet obosit, ținându-se din nou de spate.
— Of, a fost o tură cumplită, nu-mi mai simt picioarele. Lera, dorm? Îi iau încet, să nu-i trezesc.
— Intră, hai să bem un ceai, o pofti Valeria cu o voce atât de rece, încât aproape tăia aerul.
— Dacă tot zici…
Alexandru apăru și el în bucătărie.
— Cum a fost schimbul? Ai cărat mult ciment azi?
— Groaznic, șeful ne-a omorât! făcu Tatiana un gest larg din mână. Să-ți imaginezi, eu și cu sacii…
— Serios? Dar la „Perla Albă” am văzut că azi aveau promoție la împachetări cu alge. N-ai auzit?
Tatiana se înecă cu ceaiul și ridică brusc ochii spre Valeria. În privire îi apărură, deodată, spaima și deruta.
— Ce Perlă? Eu am fost la depozit, Lera, ce-ți veni…
— Exact la aceea unde stăteai cu prietenele tale, beai smoothie și te distrai. Eram chiar lângă voi. Lui Sava i se trata dintele. Apropo, halatul ăla îți vine foarte bine. Mult mai bine decât rolul de victimă.
Tăcerea care se lăsă fu lungă și grea. Alexandru privea când la una, când la alta, complet pierdut.
— Lera, poate te-ai înșelat…
— Taci, Alex, spuse Valeria fără să-l privească. Las-o pe Tatiana să vorbească singură.
Tatiana se mai luptă o secundă cu rușinea, apoi i se schimbă brusc chipul. Dispariția prefăcătoriei lăsă locul obrăzniciei și disprețului.
— Și ce dacă?! Am și eu dreptul să mă odihnesc! Eu singură trag pentru toți! Muncesc, nu? N-am voie să mă relaxez? Ce, ți-e ciudă că mă odihnesc o dată pe lună?
— Pe spinarea mea? întrebă calm Valeria. Pe timpul meu, pe sănătatea mea, pe weekendurile mele? M-ai mințit, Tatiana. M-ai numit naivă. Ai râs de mine.
— E datoria voastră să ajutați! Sunteți familie! N-aveți copii, trăiți bine, iar mie îmi e greu!
— Greu la masaj? întrebă Valeria.
Alexandru se ridică încet de pe scaun și se uită la sora lui de parcă ar fi văzut-o pentru prima dată.
— Mi-ai luat bani pentru întreținere… Ți-am dat luna trecută patruzeci de mii de grivne. Ai zis că vă taie curentul. Tu ai cheltuit tot pe saloane?
— Nu te privește! izbucni Tatiana. Fratele trebuie să ajute! Iar Lera nu e nimeni! A stat două zile cu nepoții și nu a murit!