La celălalt capăt al firului s-a lăsat tăcerea.
— Eu nu am tată, domnule Petrescu, a răspuns ea. Toate chestiunile de afaceri le-am discutat deja. Avocații mei așteaptă decizia dumneavoastră.
— Nu este doar afacere. Este familie. Familia noastră.
Ea a acceptat.
S-au întâlnit într-un restaurant scump, aproape gol. El a ajuns primul și comandase florile ei preferate, frezii albe, acelea care credea că îi plăceau mamei ei. Își amintea. Memoria îi servise blând această amănuntă.
Mara a intrat fără să privească buchetul și s-a așezat în fața lui.
— Vă ascult, a spus ea.
— Am greșit, a început el. Am făcut o greșeală cumplită, distrugătoare, acum douăzeci și cinci de ani. Eram tânăr, ambițios, prost. Credeam că ridic o dinastie, dar de fapt distrugeam singurul lucru care avea valoare adevărată.
Vorbea frumos, despre tristețe, despre anii pierduți, ca și cum i-ar fi urmărit mereu reușitele de la distanță. Minciuna lui curgea neted, la fel de bine călcată ca haina pe care o purta.
— Vreau să repar totul. Retrage oferta. Te voi face moștenitoare deplină. Nu doar director general, ci proprietară. Tot ce am construit va fi al tău. Oficial, legal. Fiii mei nu sunt pregătiți. Dar tu ești sângele meu. Tu ești o adevărată Petrescu.
A întins mâna peste masă, încercând să îi cuprindă palma.
Mara și-a retras mâna.
— Moștenitor este cel pe care îl crești, în care crezi, pe care îl iubești, a spus încet, dar fiecare cuvânt lovea ca un bici. Nu cel despre care îți amintești când afacerea se scufundă.
L-a privit drept în ochi.
— Dumneavoastră nu îmi oferiți o moștenire. Căutați un colac de salvare. Nu vedeți în mine o fiică, ci un activ capabil să vă tragă activele din apă. Nu v-ați schimbat. Doar v-ați schimbat tactica.
Chipul lui s-a întărit. Masca blândeții s-a crăpat.
— Nerecunoscătoareo, a șuierat el. Îți ofer un imperiu!
— Imperiul dumneavoastră este o coloană cu picioare de lut. L-ați ridicat pe orgoliu, nu pe temelie solidă. Acum se prăbușește sub propria greutate. Nu mi-l dăruiți. Îl voi cumpăra la prețul lui real.
S-a ridicat.
— Cât despre mama… mama mea iubea margaretele de câmp. Nu ați fost niciodată suficient de atent ca să observați asta.
Ultima lui încercare a fost un gest de disperare. A venit la Elena fără să anunțe. Limuzina neagră părea un animal străin în curtea verde și liniștită a blocului ei.
Elena a deschis ușa și a încremenit. Nu îl mai văzuse atât de aproape de douăzeci și cinci de ani. Îmbătrânise: riduri la colțurile ochilor, fire albe în păr. Dar privirea rămăsese aceeași, măsurând totul ca pe o valoare de piață.
— Eleno, a început el.
— Plecați, Radu, a spus ea calm, fără ură, ca și cum ar fi rostit un lucru evident.
— Ascultă-mă, fiica noastră greșește! Distruge tot! Vorbește cu ea! Ești mama ei, trebuie să o oprești!
Elena a zâmbit amar.
— Eu sunt mama ei. Eu am purtat-o sub inimă patruzeci de săptămâni. Eu nu am dormit nopțile când îi ieșeau dinții. Eu am dus-o de mână în prima zi de școală și am plâns la absolvirea ei. Eu am vândut tot ce aveam ca să îi dau cea mai bună educație. Dumneavoastră unde ați fost în toți acești ani, Radu?
El a tăcut.
— Nu aveți dreptul să o numiți „fiica noastră”. Ea este doar a mea. Și sunt mândră de femeia care a devenit. Acum plecați.
I-a închis ușa în față.
Radu Petrescu a intrat în fostul lui birou. Era gol. Mobilierul greu, tablourile, obiectele personale dispăruseră. Rămăsese doar masa.
Mara stătea la acea masă. În fața ei se aflau documentele.
El și-a ridicat privirea spre ea. Nu mai avea în ochi nici furie, nici putere. Doar un gol imens și o singură întrebare.
— De ce?
Mara l-a privit mult timp, atent, cu acea privire cu care el se uitase cândva la nou-născuta din salonul maternității, fără să vadă nimic.
Atunci Radu a înțeles, prea târziu, că adevărata moștenire nu fusese niciodată compania, nici numele de pe clădiri, nici imperiul pe care îl apăra cu disperare. Adevărata moștenire era capacitatea de a iubi, de a rămâne, de a crește un om și, uneori, de a ierta. Și a lăsat-o să plece, privind cum trecutul se dizolva încet în umbra pe care singur o aruncase peste viața lor.