Oana se apropie brusc de Ion și îl prinse de mână.
— Există un om… Ne poate ajuta.
— Cine?
— Un fost anchetator de la județ. Sergiu Neagu. Cândva a încercat să cerceteze disparițiile copiilor, dar dosarul a fost închis repede. După aceea l-au dat afară.
Ion își încruntă sprâncenele.
— Și unde e acum?
— Locuiește lângă gară. În casa veche a pădurarului.
Mariana se ridică.
— Atunci trebuie să plecăm acum.
În acel moment, ușa fu izbită din nou.
Scândurile trosniră.
— Nu mai avem timp, — șopti Oana.
Ion stinse ultimele lumini. Casa se cufundă în întuneric.
— Prin șură, — spuse el încet.
Ieșiră cu grijă pe ușa din spate. Ploaia rece îi lovi imediat peste față. Vântul urla atât de tare, încât aproape acoperea zgomotul pașilor.
Curtea era întunecată. Doar lângă poartă se mișcau umbrele bărbaților.
Ion le conduse pe femei prin grădină, încercând să nu facă zgomot. Noroiul li se lipea de încălțări, iar crengile ude le biciuiau obrajii. Mariana abia se ținea pe picioare.
Dar, pe neașteptate, copilul începu să plângă.
Tare.
Sfâșietor.
Din curte se auzi imediat un strigăt:
— Sunt în spate! Prindeți-i!
Urmărirea începu.
Ion o apucă pe Mariana de mână și alergară peste câmp, spre pădure. În urma lor se auzeau strigăte, lătrat de câini și huruit de motoare.
Deodată, Oana se opri.
— Nu… îi țin eu pe loc.
Mariana se întoarse îngrozită.
— Ce faci?!
— Altfel ne prind pe toți.
Ion o prinse de umăr.
— Nici să nu te gândești!
Dar Oana zâmbi. Pentru prima oară în toată noaptea aceea cumplită.
— Trei ani am trăit ca o moartă. El trebuie să trăiască altfel.
Își atinse tandru fiul pe față.
Apoi se desprinse brusc și alergă în direcția opusă, spre podul vechi de peste râu.
Se auziră țipetele bărbaților.
Câțiva porniră după ea.
După un minut, întunericul fu tăiat de un zgomot îngrozitor de metal lovit, apoi de un scârțâit de frâne.
Pe urmă se făcu liniște.
Mariana țipă de groază.
Dar Ion o trase mai departe.
Au ajuns la casa fostului anchetator abia spre dimineață. Sergiu Neagu i-a ascultat fără să-i întrerupă, apoi a luat legătura imediat cu vechi cunoscuți din județ.
După două zile au început arestările.
Adevărul s-a dovedit mai cumplit decât îndrăznise cineva să creadă: rețeaua de vânzare a copiilor existase cu adevărat ani la rând. În dosar erau amestecați medici, funcționari și foști polițiști.
Gelu a fost prins când încerca să fugă.
Trupul Oanei a fost găsit lângă pod.
Își salvase fiul cu prețul propriei vieți.
Au trecut cinci ani.
Micul Matei îi spunea Marianei mamă, iar lui Ion tată. Ei nu i-au povestit niciodată întregul adevăr.
Doar uneori, seara, Mariana scotea fotografia veche a surorii ei și șoptea încet:
— Nu te-ai întors degeaba atunci, Oana…
Iar dincolo de fereastră vântul foșnea, ca și cum cineva nevăzut continua să le păzească locuința.