La 53 de ani, Valentina nu-și putea imagina că va vedea două linii pe testul de sarcină. A clipit, a scuturat testul, chiar l-a dus la lumină, sperând că era o greșeală. Dar totul era evident — era însărcinată.
„Nu se poate…”, șopti ea, punând mâna tremurândă pe burtă. Credea că schimbările bruște de dispoziție și creșterea în greutate erau doar semne ale vârstei. Dar acum totul capătă sens.
La consultația medicală, Valentina stătea cu sufletul la gură, așteptând confirmarea diagnosticului. Doctorul Smirnov, medicul ei de familie de multă vreme, a studiat cu atenție ecranul ecografului și apoi s-a întors spre ea cu un zâmbet blând.
„Auzi bătăile inimii, Valentina?”, a întrebat el.
Valentina s-a încruntat. „Bătăile inimii?”, a repetat ea, simțind cum îi tremură vocea.
„Da, Valentina. Ești însărcinată cu gemeni.”
Parcă i se tăiase respirația. Gemeni?! Nu era doar o surpriză, ci îi schimba întreaga viață. Era deja mamă, era deja bunică. Cum putea să treacă din nou prin toate astea la vârsta asta?
„Doctore”, spuse ea timid, „se poate… întrerupe sarcina?”
Fața doctorului Smirnov se întunecă. „Valentina, mă tem că este prea târziu. Analizele dumneavoastră arată unele abateri și veți avea nevoie de o monitorizare atentă. În plus, cel mai probabil veți naște prematur.”
Inima Valentinei se strânse. „Vă rog, trebuie să existe o altă soluție”, spuse ea implorător.
Doctorul clătină din cap. „Întreruperea sarcinii în acest stadiu poate pune în pericol viața dumneavoastră. Nu vă recomand să faceți acest lucru”.
Lacrimile i-au umplut ochii Valentinei. Era speriată – nu numai din cauza sarcinii, ci și din cauza reacției fiicei sale, Marina. A respirat adânc și a luat telefonul.
Când Marina a răspuns, părea veselă.
— Bună, mamă! Ce s-a întâmplat?
Valentina ezită, apoi spuse:
— Trebuie să-ți spun ceva important.
Marina râse.
— Mamă, ești atât de serioasă. Ce s-a întâmplat?
— Sunt… însărcinată.
Se lăsă o tăcere. Apoi Marina izbucni în râs.
— Mamă, ce glumești! Excelentă glumă, ești hilară!
— Nu glumesc, Marina. Uită-te la telefon — tocmai ți-am trimis rezultatele ecografiei.
Au trecut câteva secunde, iar Valentina a auzit o inspirație bruscă la celălalt capăt al firului.
— Doamne, mamă… E adevărat? Cum… adică… ce ai de gând să faci?
Valentina oftă greu.
— Am vrut să opresc asta, dar doctorii spun că e prea târziu. Nu am de ales — va trebui să nasc.
Vocea Marinei se înmui.
— Mamă, nu-ți face griji. Dacă Dumnezeu te-a pus în această situație, El te va scoate din ea. Iar eu voi fi alături de tine.
Lacrimile au început să curgă pe obrajii Valentinei.
— Dragă, voiam să-ți mai spun ceva atunci… dar m-ai întrerupt.
— Mamă, acum nimic altceva nu mai contează. Ai grijă de tine. Vom trece împreună peste asta.
Cu sprijinul fiicei sale, Valentina a găsit puterea să meargă mai departe. Și ginerele ei, Alexei, o susținea, vizitând-o regulat și ajutând-o cu treburile casnice. Dar totul s-a schimbat în ziua în care s-au născut gemenii.
Copiii erau mici, fragili, dar sănătoși. Când asistenta medicală le-a dat bebelușii Marinei și lui Alexei, amândoi au înghețat.
Pe umerii fiecăruia dintre gemeni era o aluniță – absolut identică cu cea a lui Alexei.
Marina a pălit.
„Cum este posibil?”, șopti ea, simțind cum îi bate nebunește inima.
Alexei privea uimit copiii.
„Nu știu… dar, Marina, nu este ceea ce crezi tu.”
Marina se întoarse brusc spre el, ochii ei strălucind de supărare.
— Tu… m-ai înșelat cu mama mea?!
Alexei rămase cu gura căscată.
— Ce?! Cum ai putut să te gândești la așa ceva?!
Marina arătă spre alunițe.
— Atunci explică-mi! Aceeași aluniță ca a ta! Cum e posibil?!
Alexei încerca disperat să găsească cuvintele potrivite.
— Marina, te rog, hai să vorbim mai întâi cu mama ta, înainte de a trage concluzii.
Dar Marina deja intrase în camera Valentinei, cu lacrimi curgând pe obraji.
— Mamă! — strigă ea, vocea tremurându-i de furie. — Cum ai putut să-mi faci asta?! De cât timp se întâmplă asta?!
Valentina, încă slăbită după naștere, clipi nedumerită.
— Dragă, despre ce vorbești?
— Gemeni! Au alunița lui Alexei! Asta înseamnă… — vocea Marinei se întrerupse — asta înseamnă că tu și Alexei…
Valentina rămase cu ochii mari de uimire.
— Marina, nu! Ai înțeles greșit!
Alexei intră în cameră, încercând să-și liniștească soția.
— Marina, hai să o ascultăm pe mama ta. Las-o să se explice.
Valentina a inspirat adânc și a întins mâna către fiica ei.
— Dragă, este ceva ce ar fi trebuit să-ți spun mai devreme. Dar mi-a fost teamă.
Marina s-a îndepărtat, dar Valentina a continuat.
— Tatăl gemenilor… nu este Alexei. Este tatăl lui.
S-a așternut o liniște de mormânt.
Fața lui Alexei deveni cenușie ca cenușa.
— Tatăl meu? Te referi la… tatăl meu? Petru?
Valentina dădu din cap, fără să-și poată stăpâni lacrimile.
— Ne-am întâlnit la vila lui acum câteva luni. Am băut… și lucrurile au mers prea departe. Nu am vrut să se întâmple așa și mi-a fost frică să recunosc.
Alexei înghiți în sec.
— Tatăl meu are aceeași aluniță. Se transmite din generație în generație.
Marina își acoperi fața cu mâinile.
— Doamne… v-am acuzat de ceva îngrozitor… Îmi pare atât de rău. Și ție, Alexei, și ție, mamă.
Alexei a respirat adânc.
— Mamă, trebuie să-i spui asta tatălui meu. Trebuie să știe.
Valentina a ezitat, dar apoi a fost de acord. Când l-a sunat pe Petru și i-a spus adevărul, acesta a fost șocat.
După o lungă pauză, a spus:
— Trebuie să te văd. Imediat.
Câteva ore mai târziu, Petru a venit la spital cu un buchet de flori. S-a apropiat de patul Valentinei și… a îngenuncheat.
„Valentina”, a spus el cu un zâmbet blând, „nu aș fi crezut niciodată că viața ne va aduce aici, dar iată-ne. Și acum avem două minuni mici. Nu vreau să fug de responsabilitate. Vrei să te măriți cu mine?”
Ochii Valentinei se măriră de uimire, apoi ea izbucni într-un râs sincer și vesel.
„Da”, șopti ea, dând din cap. „Da, desigur”.
Câteva luni mai târziu, Valentina și Petru s-au căsătorit într-o ceremonie mică și intimă, înconjurați de copii și nepoți. Familia lor, deși neobișnuită, era plină de iubire.
Ce putem învăța din această poveste?
Nu vă grăbiți să trageți concluzii.
Marina a presupus imediat ce era mai rău despre mama și soțul ei, fără să afle toate faptele. Dacă i-ar fi ascultat mai întâi, ar fi evitat multe lacrimi și durere.
Asumați-vă responsabilitatea pentru acțiunile voastre.
Petru ar fi putut să se ascundă sau să se întoarcă cu spatele la situație, dar s-a comportat ca un adult și a acceptat cu dragoste noua realitate.
Sprijinul celor dragi are o importanță enormă.
Cuvintele Marinei i-au dat Valentinei puterea de a merge mai departe și de a crește copiii, dovedind că grija și sprijinul pot ajuta să treci chiar și peste cele mai grele încercări.
Viața este plină de surprize.
Uneori, ceea ce pare a fi o catastrofă poate deveni începutul unui nou capitol minunat.
Valentina, Marina, Alexei și Petru au creat o familie neobișnuită, dar fericită. Pentru că, în cele din urmă, familia nu înseamnă circumstanțe ideale, ci oameni care se iubesc și se susțin reciproc indiferent de circumstanțe.
