La ora zece și trei minute, Radu i-a spus fiului nostru să dispară din fața lui.
La zece și șaptesprezece, toți cei aflați în sala de judecată au înțeles de ce nu plânsesem nici măcar o dată.
— Ia-ți tocilarul și ieși, Ana, a șuierat Radu peste masa dintre noi, suficient de încet încât să pretindă că vorbește doar pentru mine, dar destul de tăios ca fiecare om din încăpere să audă. — Divorțul se încheie astăzi. Eu păstrez totul.
Fiul meu, Matei, stătea lângă mine într-o jachetă bleumarin. Degetele lui mici strângeau mâneca paltonului meu.
Chipul nu i s-a schimbat, însă respirația i-a devenit brusc superficială, atentă, ca și cum fiecare gură de aer trebuia măsurată. Așa respiră copiii când adulții din jur devin periculoși.
I-am acoperit mâna cu palma mea.
Avocatul lui Radu, Victor Preda, s-a ridicat cu calmul exersat al unui om obișnuit să câștige înainte ca procesul să înceapă.
— Doamnă judecător, clientul meu a prezentat integral situația financiară. Bunurile contestate au fost constituite prin grupul său de investiții medicale, înaintea și în timpul căsătoriei. Doamna Popescu nu a avut o contribuție semnificativă.
Radu a zâmbit.
În spatele lui, Ioana și-a încrucișat picioarele.
Ioana — fosta mea cea mai bună prietenă.
Ioana, care altădată stătea pe podeaua bucătăriei mele, cu un pahar de vin în mână, și îi spunea lui Matei „nepotul meu”. Ioana, care acum își ținea palma pe umărul lui Radu ca pe un trofeu.
Judecătoarea Dobre părea epuizată. Procesele de divorț secătuiesc aerul din orice încăpere.
— Doamnă Popescu, avocatul dumneavoastră s-a retras săptămâna trecută. Înțelegeți că puteți cere amânarea audierii?
— Nu, doamnă judecător.
Radu a râs scurt.
— Încă mai încerci să pari puternică?
Preda s-a întors din nou spre instanță.
— Doamna Popescu a întârziat în repetate rânduri procedura prin acuzații neîntemeiate: conturi ascunse, fraudă, constrângere. Nimic nu a fost dovedit.
Pentru că Radu plătise oamenii potriviți.
Pentru că Ioana îmi luase laptopul în timp ce dormeam.
Pentru că Preda ascunsese citațiile printre întâmpinări și teancuri de documente costisitoare.
Pentru că toți crezuseră că mama tăcută, îmbrăcată într-o rochie neagră cumpărată la reducere, era deja învinsă.
Cu șase luni în urmă, Radu mă scosese din casă în timpul unei furtuni. Înainte să trântească ușa, îi strigase lui Matei:
— Întreab-o pe mama ta de ce a pierdut totul!
Apoi plecase cu un autoturism înregistrat pe numele unei firme-fantomă, firmă a cărei apariție i-o semnalasem cu mult timp înainte.
Aceea fusese greșeala lui.
Crezuse că eram furioasă.
Eu muncisem.
Înainte de căsătorie și de maternitate, lucrasem ani întregi ca expert contabil în anchete federale privind fraude financiare. Știam cum își ascund banii oameni ca Radu. Mai important, știam ce greșeli fac bărbații prea siguri pe ei atunci când sunt convinși că nimeni nu îi urmărește.
Judecătoarea Dobre și-a ridicat stiloul.
— Dacă nu mai aveți nimic de adăugat…
— Ba da, am spus.
Radu și-a întors capul spre mine atât de repede, încât aproape că și-a lovit umărul de spătar.
Am scos din geantă un dosar negru, sigilat.
Preda s-a încordat.
— Doamnă judecător, materialul este inadmisibil.
M-am apropiat de masa instanței.
— Inadmisibil este să furi bunuri dobândite în timpul căsătoriei, să falsifici declarații, să cumperi un expert, să ameninți un martor și să speli veniturile clinicilor printr-o fundație controlată de logodnica dumneavoastră.
Zâmbetul Ioanei a dispărut.
Fața lui Radu s-a împietrit.
— Ana…
Pentru prima dată în acea dimineață, l-am privit direct în ochi.
— Ai ales femeia greșită.
Preda a reacționat imediat.
— Ne opunem tuturor documentelor nedivulgate.
Judecătoarea Dobre a luat dosarul, dar nu l-a deschis.
— Explicați, doamnă Popescu.
Am simțit privirea lui Radu asupra mea. Era aceeași privire cu care încercase să mă reducă la tăcere acasă, în lifturi, la recepțiile caritabile și lângă paturile de spital unde donatorii zâmbeau pentru fotografii.
Nu mi-am ferit ochii.
— Documentele au fost transmise în regim de urgență azi-noapte, la ordinul Băncii Dunărea. Au fost reținute până acum deoarece soțul meu a prezentat acestei instanțe numere false de cont.
— Este o minciună! a izbucnit Radu.
— Nu, am răspuns. Este pagina a treia.
Un murmur a trecut prin sală.
Preda s-a aplecat spre Radu și i-a șoptit ceva la ureche. Maxilarul lui Radu s-a încleștat. Ioana și-a dus mâna spre telefon, dar a încremenit când executorul judecătoresc a privit-o sever.
Judecătoarea Dobre a deschis dosarul.
Prima pagină era lipsită de dramatism. Alb-negru, rece, simplă și devastatoare.
Transferuri. Conturi ale clinicilor. Achiziții imobiliare. Un fond de economii deschis pe inițialele lui Matei și golit la trei zile după ce Radu depusese cererea de divorț.
Expresia judecătoarei s-a schimbat încet. Nu era șoc. Era înțelegere.
Părea că încăperea se strânge în jurul nostru.
Preda și-a dres glasul.
— Doamnă judecător, nu am avut timp să verificăm aceste documente…