— Mamă, ce-ar fi să-l sunăm pe tata pe video? Îi urăm „La mulți ani”! — propuse fiica cea mare, privind-o pe Ioana.
— Da, mami! Noi, eu și surioara mea, am învățat și o poezie… Iar tata ne aduce cadouri din delegație! — bătu din palme mezina, plină de entuziasm.
Fetițele își iubeau enorm tatăl și fuseseră foarte triste când acesta plecase pe neașteptate. Nu doar că lipsea în weekend, ci își petrecea departe de familie chiar și propria zi de naștere.
— Da, iubitele mele, îl sunăm puțin mai târziu și îl felicităm împreună. Acum probabil este ocupat, lucrează…
Ioana încercase deja de câteva ori să-l contacteze pe Radu. Telefonul lui rămânea însă fără răspuns, iar femeia nu înțelegea de ce. Dintr-odată, aparatul începu să sune. Radu o apela chiar el, prin videoconferință — lucru pe care îl făcea foarte rar.
— Fetelor, tata ne sună singur! Probabil a simțit că vrem să-i urăm „La mulți ani”…
Fiica cea mare apucă telefonul înaintea mamei și apăsă butonul de acceptare. Când văzu imaginea de pe ecran, se albi la față și îi întinse imediat telefonul Ioanei.
Cu trei zile înainte
Ioana își pregătise din timp planul pentru aniversarea soțului.
În fiecare an îi organiza o mică surpriză. Știa foarte bine că lui Radu îi plăceau întâlnirile cu prietenii, serile lungi care se terminau aproape dimineața, vinul turnat din belșug și, la final, o plăcintă cu căpșuni proaspete în locul unui tort obișnuit cu cremă.
Nici de această dată nu voia să renunțe la tradiția lor. Rezervase o masă într-un restaurant nou și îi invitase pe cei mai apropiați prieteni ai soțului. Vorbise și cu mama ei, care urma să ia fetițele la ea, astfel încât petrecerea să poată continua fără griji.
După șapte ani de căsnicie, pasiunea dintre ei se mai domolise, iar Ioana înțelegea că focul iubirii trebuie, uneori, întreținut. De aceea pregătise pentru mai târziu ceva special: după ce invitații aveau să plece și urmau să rămână singuri, avea să apară tortul, împreună cu un dans senzual pe care îl repetase o lună întreagă, hotărâtă să-l impresioneze.
Totul mergea conform planului, până când, cu trei zile înainte de aniversare, Radu se întoarse acasă posomorât și încordat.
— S-a întâmplat ceva? — îl întrebă Ioana, neliniștită.
— Da… — răspunse el, așezându-se lângă ea, ca și cum își căuta cuvintele. — Știu că în fiecare an pregătești ceva de ziua mea, dar de data asta va trebui să amânăm. Dacă ai planificat deja ceva…
Ioana îl privi uluită.
— Bineînțeles că am planificat! Aproape totul este pregătit! — spuse ea, dezamăgită și nedumerită.
— Îmi pare rău, dar în ziua aceea nu voi fi acasă. Șefii sunt disperați: trebuie să plec urgent la Brașov. A apărut un proiect nou, neprevăzut, dar foarte profitabil. Dacă nu merg eu, există riscul să pierdem contractul. Sunt cel mai experimentat om din departament. Înțelegi, nu? Am încercat să găsesc pe cineva care să mă înlocuiască, chiar am încercat, însă este perioada concediilor și totul a apărut brusc… Nu se poate. Doar dacă veniți cu mine.
— Unde să mergem? — întrebă Ioana încet. — Cea mică abia s-a însănătoșit. Să o plimbăm prin trenuri? Nu, Radu, asta este exclus. Iar mama încă nu și-a revenit după moartea tatei. Mi-e teamă s-o las mult timp singură cu fetițele. Dacă i se face rău?
— Da, înțeleg foarte bine.
Radu oftă apăsat. Părea sincer apăsat de situație, iar Ioanei îi fu și mai greu să se supere pe el.
— Am aranjat ca delegația să fie cât mai scurtă. Doar trei zile. Mă întorc și sărbătorim atunci, îți promit. Fără invitați, doar noi, familia noastră mică.
— Bineînțeles. Vom sărbători mai târziu. Sun la restaurant și anulez rezervarea.
Ioana încercă să vorbească liniștit, însă dezamăgirea i se citea limpede pe chip. Plătise deja un avans, iar acesta nu mai putea fi recuperat. În plus, trebuia să-și sune prietenii și să le explice că petrecerea nu mai avea loc. Dar ce altceva putea face? Nu puteau sărbători fără sărbătorit.
— Îți mulțumesc… — spuse Radu, îmbrățișând-o.
O vreme rămaseră tăcuți, unul lângă celălalt. Apoi el adăugă:
— Ioana, dacă poți, ia-o pe mama ta și mergeți să depuneți actele pentru mașină. Ai procură din partea mea, nu? În curând expiră și eu nu mai am timp de nimic. Iar mama ta… după tot ce s-a întâmplat, nu mi se pare tocmai în stare să se ocupe de asemenea lucruri.
Ioana încuviință fără să spună nimic.
Cu șase luni în urmă, tatăl ei murise. Mama trecuse foarte greu prin pierdere. Avea probleme cardiace și ajunsese chiar internată în spital. De curând, femeia primise moștenirea: un apartament, o casă de vacanță și un autoturism străin scump, un SUV nou-nouț, pe care soțul ei nu apucase să-l conducă nici măcar o dată.
Cum numai Radu avea permis de conducere, trebuiau să hotărască ce vor face cu mașina. Dacă o vindeau, mama Ioanei ar fi trebuit să plătească un impozit considerabil. Dacă o păstra, întreținerea și toate cheltuielile legate de ea ar fi fost prea mari pentru o femeie rămasă fără sprijin financiar.
Atunci Radu venise cu o soluție care păruse rezonabilă:
— Treci mașina socrului pe numele meu. O voi folosi ca să vă duc peste tot. Pe cea veche o vând, iar banii obținuți, împreună cu economiile noastre pentru o mașină nouă, îi dau mamei tale. În felul acesta va primi o sumă frumușică.
La început, soacra refuzase categoric să primească bani de la ginere. După ce se gândise mai bine, hotărâse să accepte doar o parte. Restul urma să fie darul ei pentru ziua de naștere a lui Radu.
Numai că, după cum se spune, întâi trebuiau rezolvate actele și abia apoi puteau apărea banii.
La centrul de înmatriculări urmau să meargă luni, după aniversare.
Ioana anulă rezervarea și își ceru scuze în fața prietenilor invitați. Sâmbăta se transformă într-o zi obișnuită. Fetițele rămaseră acasă, se jucară și o bătură la cap pe mama lor să-l sune pe tata. Pe acel tată despre care toți credeau că muncește din greu în delegație.
Dar dorința de a-l felicita nu dispărea. Ioana formă iar și iar numărul lui Radu.
„Abonatul nu răspunde.”
Probabil era ocupat. Muncea. Așa își explica ea tăcerea.
Între timp, în frumosul Brașov, Radu era convins că planul lui funcționase perfect. Cânta fals, dar cu multă plăcere, în timp ce se săpunea sub duș. Telefonul rămăsese în dormitor, așa că nu auzea apelurile soției, care încerca să-i ureze „La mulți ani”.
Radu era încântat că reușise să scape de soție și copii pentru tot weekendul.
Andreea, iubita lui, trecu pe lângă telefon și auzi din nou soneria. Se încruntă. Apelurile repetate de la contactul salvat cu numele „Sora” îi trezeau o neliniște pe care nu și-o putea explica.
— Radu? — strigă ea, întredeschizând ușa băii. — Te sună „Sora”. Probabil vrea să-ți ureze la mulți ani.
— Nu-i răspunde, iubito! — se auzi vocea lui prin zgomotul apei. — O sun eu mai târziu. Nu pot să vorbesc cu rudele din duș. Mai bine vino aici și spală-mi spatele.
— Bine, dragule, vin imediat…
Andreea zâmbi, închise ușa și apăsă pe ecran, alegând opțiunea de apel video.
În locul surorii despre care presupusese că urma să răspundă, pe telefon apăru însă o fetiță de vreo șase ani.
— Mami… De ce este pe ecran o doamnă pe care nu o cunoaștem? — întrebă copila, uluită.
Fetița semăna izbitor cu Radu.
„Probabil este nepoata lui”, își spuse Andreea. Îi zâmbi și îi făcu vesel cu mâna.
— Bună! Cum te cheamă?
Copila nu răspunse. Îi întinse telefonul mamei sale.
Pe ecran apăru o femeie adultă. Arăta cât se poate de normal: avea părul castaniu deschis, prins cu o clamă, iar pe frunte i se vedea o cută de încordare. Andreea își dădu seama că situația devenise stânjenitoare. Trebuia să spună ceva, mai ales că nu-i întâlnise niciodată pe membrii familiei iubitului ei.
— Bună ziua! — rosti ea prima, încercând să pară amabilă. — Îmi doream de mult să vă cunosc!
— Îmi pare rău, dar dumneavoastră cine sunteți? — întrebă Ioana, prudentă.
— Eu sunt Andreea. Iubita lui Radu. Adică… iubita fratelui dumneavoastră. Acum face duș și se pregătește pentru seară. Cu siguranță știți că astăzi este ziua lui și că mergem la restaurant. Păcat că nu veți fi și dumneavoastră acolo… M-am gândit că poate îl felicităm împreună. Este o zi importantă pentru el. Putem să o facem chiar acum, prin video. Sunt sigură că s-ar bucura.
Ioana ascultă tot ce-i spunea femeia fără să clipească aproape deloc. Doar cuta de pe frunte i se adânci.
— Andreea… iubita lui Radu? — repetă ea, cu glas stins.
— Da. Suntem împreună de aproape un an. De atâtea ori am vrut să vă cunosc, dar Răducu nu găsește niciodată momentul potrivit. Aș putea să vin eu la București sau poate veniți dumneavoastră la Brașov. Este un oraș minunat, o să vă plimb peste tot! Sunt atât de fericită că m-ați sunat astăzi. Altfel, cine știe cât timp ar mai fi trecut până să aflăm una despre cealaltă. Radu este foarte secretos, dar este un om bun. Cred că în curând relația noastră va trece la un alt nivel…
Ioana își forță buzele să zâmbească. Acum totul era limpede. Nu mai exista niciun mister.
Nu-i spuse Andreei că nu era sora lui Radu, ci soția lui legală. Din fericire, nici fetițele nu scoaseră o vorbă.
— Bine, atunci să-i facem o surpriză adevărată, propuse ea calm. Mă bucur și eu că ne-am cunoscut, în sfârșit. Doar să nu închideți apelul. Îmi pun o căciuliță de petrecere, aduc prăjitura, iar eu și fetele suflăm în lumânări și îi cântăm „La mulți ani”. Ce spuneți?
— Da! — exclamă Andreea, strălucind de fericire. În clipa aceea părea mai bucuroasă decât însuși sărbătoritul.
— Radu! Ieși curând? — strigă ea spre baie. — În curând trebuie să plecăm!
— Da… Nu am mai avut răbdare să te aștept, iubito. Se pare că desertul va trebui păstrat pentru noapte…
Radu ieși în cele din urmă din baie, cu un prosop înfășurat în jurul taliei. Andreea stătea pe pat și ținea telefonul în mâini. Pe chipul ei era un zâmbet atât de fericit, încât părea că tocmai câștigase un premiu uriaș.
— Cu cine vorbești? — întrebă Radu, devenind imediat suspicios.
— Am făcut cunoștință cu sora ta. Este foarte drăguță, iar fetițele sunt adorabile. Ne-am gândit să te felicităm împreună. Va fi ca o transmisiune în direct.
Andreea întoarse telefonul spre el, iar ecranul se lumină.
— Surpriză! — strigară în același timp Andreea și Ioana.
Radu rămase nemișcat.
În fața camerei, Ioana purta o căciuliță colorată de aniversare. Lângă ea stăteau cele două fetițe, și ele cu pălărioare caraghioase pe cap.
— Tati! La mulți ani! — strigară copilele.
Radu nu mai știa unde să se uite. Ar fi vrut să dispară, să se topească pur și simplu în podea.
În mâinile Ioanei se afla certificatul lor de căsătorie.
— Fetelor, acum aruncăm confetti pentru tata!
Apoi Ioana privi direct în cameră.
— Dragul meu soț, îți doresc o zi de naștere fericită.
Ridică documentul, astfel încât Andreea și Radu să-l vadă clar. După aceea îl rupse încet, în bucăți mici, chiar sub ochii amantei lui. Andreea privea înmărmurită și încă nu înțelegea ce se întâmplă.
— Mașina nu ți-o mai dăm. Va rămâne la mama. În schimb, mașina ta va trebui vândută. La fel și apartamentul. Toate bunurile acestea au fost cumpărate în timpul căsătoriei noastre.
Ioana făcu o scurtă pauză.
— Sper că Andreea are o locuință a ei. Pentru că, de acum înainte, tu vei locui la ea. Iar eu, bineînțeles, voi cere pensie alimentară. Copiii sunt mai presus de orice.
Imaginea Ioanei dispăru de pe ecran. Rămase doar negrul și liniștea apăsătoare. Lui Radu i se părea că își aude inima bătând în piept.
— Deci ești căsătorit… — spuse, într-un târziu, Andreea. — Iar pe soția ta ai trecut-o în telefon drept „Sora”, ca să nu bănuiesc nimic. Ingenios…
Radu nu răspunse.
— Deși nici măcar asta nu este partea cea mai rea… Ai și copii! Două fetițe minunate! Ce ți-a lipsit? Soția ta este frumoasă, iar copilele te iubesc și îți spun „tati”…
În privirea Andreei se amestecau uimirea, durerea și o dezamăgire adâncă.
— Andreea, ascultă-mă, lucrurile nu sunt chiar așa. Eu doar n-am vrut…
— …să-mi spui adevărul?
Femeia se ridică brusc și începu să-și strângă lucrurile. Weekendul fusese distrus pentru toți cei implicați, iar Andreea nu mai voia să rămână nici măcar un minut sub același acoperiș cu Radu.
— Nu pleca, te rog! Măcar tu fii înțelegătoare!
— Mi-ai spus că nu ai pe nimeni! Că ești singur, complet singur! Îmi povesteai cât de trist este să-ți petreci ziua de naștere fără nimeni, mai ales când toți prietenii tăi au deja familii!
Radu încercă să se apere, dar Andreea nu mai voia să audă nimic. Înțelesese totul și luase deja hotărârea să plece.
Pentru Radu, ziua lui de naștere devenise, într-adevăr, o zi fără sărbătoare și fără nimeni alături.
Ioana habar nu avea cum să le explice fetelor cele întâmplate. Nu era pregătită pentru o discuție atât de grea, așa că își sună mama. Femeia înțelese aproape fără explicații.
— Da, draga mea… Eu rămân cu nepoatele. Tu du-te. Ieși puțin, respiră, încearcă să te liniștești.
Ioana își îmbrăcă rochia cea nouă, apoi îi sună pe prietenii lui Radu și îi invită să sărbătorească alături de ea începutul unei noi etape din viața ei. Unii refuzară, însă cei mai mulți veniră.
În seara aceea, Ioana se distră atât de mult cum nu o mai făcuse nici măcar la optsprezece ani. Spre sfârșitul petrecerii, mâncă din toată inima plăcinta cu căpșuni pregătită inițial pentru Radu. Prietenii o susținură, condamnară fără ezitare comportamentul sărbătoritului și traseră propriile concluzii.
Luni, în loc să meargă la centrul de înmatriculări, Ioana se duse la avocat și depuse actele pentru divorț.
Radu rămase fără mașina pe care sperase s-o primească, fără apartamentul pe care crezuse că-l poate păstra și, pe deasupra, obligat să plătească pensie alimentară pentru cele două fiice.
A meritat totul? Cu siguranță, nu.
Dar pentru el nu mai exista nicio cale de întoarcere.