La șase și jumătate dimineața, alarma a izbucnit ascuțit în liniștea dormitorului. Andreea abia a reușit să deschidă ochii. Tâmplele îi zvâcneau, fiecare mușchi o durea, iar gâtul o ustura atât de tare, încât până și o înghițitură de apă îi provoca o senzație neplăcută. A încercat să se ridice, însă picioarele îi erau grele și parcă nu o mai ascultau, așa că s-a lăsat din nou pe pernă. Dincolo de geam ploua fără încetare, iar cerul cenușiu, coborât peste acoperișuri, îi accentua și mai mult starea de slăbiciune.
Locul de lângă ea era deja gol. Soțul ei, Mihai, plecase, ca de obicei, spre serviciu în jurul orei șapte. Înainte să închidă ușa, se apropiase, o sărutase cu grijă pe frunte și îi spusese:
— Ar trebui să te odihnești puțin. În ultima vreme nu te mai menajezi deloc.
Andreea îi răspunsese cu un zâmbet lipsit de putere:
— Sunt bine. Astăzi trebuie să predau un raport important. Nu pot să lipsesc.
Mihai clătinase doar din cap.
— Tu te gândești mereu numai la muncă. Ai grijă și de tine.
După ce el plecase, Andreea mai rămăsese câteva minute întinsă, cu privirea fixată în tavan. Apoi, adunându-și cu greu puterile, s-a ridicat.
În oglinda din baie a întâmpinat-o chipul unei femei pe care aproape că nu o recunoștea. Era palidă, cu ochii roșii și umflați. Termometrul s-a oprit la 38,7. Andreea a oftat obosită. În cei opt ani de când lucra ca contabilă, aproape niciodată nu rămăsese acasă din cauza unei răceli, nici măcar atunci când se simțea îngrozitor. Întotdeauna avusese impresia că nu are voie să-și dezamăgească colegii sau să-și lase sarcinile pe umerii altora. În dimineața aceea însă, trupul ei părea hotărât să nu-i mai urmeze voința. A căutat numărul șefului și a sunat.
— Domnule Popescu, vă rog să mă iertați, dar astăzi mă simt foarte rău. Aș putea să-mi iau o zi liberă?
— Sigur că da. Și nici să nu vă treacă prin minte să veniți, i-a răspuns el fără ezitare. Însănătoșiți-vă. Munca poate să aștepte.
Andreea i-a mulțumit și a închis. A coborât apoi până la mica farmacie din apropierea blocului, de unde a cumpărat medicamentele de care avea nevoie, ceai, un borcan cu miere și câteva lămâi. Când s-a întors în apartament, amețeala a lovit-o atât de puternic, încât era cât pe ce să cadă chiar în hol. S-a schimbat repede, și-a luat pastilele, și-a pregătit un ceai fierbinte și s-a strecurat sub plapumă fără să-și mai scoată șosetele groase. După numai câteva minute, durerea părea să se domolească puțin. Pleoapele i s-au îngreunat și somnul a început să o cuprindă.
Tocmai aluneca într-o stare de toropeală când a auzit un clic slab, ca și cum cineva ar fi descuiat ușa de la intrare.
Andreea s-a trezit pe loc.
A privit ceasul electronic de pe noptieră. Era 11:15.
„Probabil se aude de la vecini”, și-a spus ea.
Dar, după câteva secunde, din hol au venit pași moi și prudenți. Nu, nu visase. Cineva se afla cu adevărat în apartament.
S-a ridicat încet, simțind cum inima îi bate din ce în ce mai tare. Mihai nu se întorcea niciodată atât de devreme de la serviciu. Fără să facă zgomot, Andreea s-a apropiat de ușa dormitorului și a întredeschis-o doar câțiva centimetri. Dinspre bucătărie se auzeau voci coborâte. Pe una dintre ele a recunoscut-o imediat: era Mihai. Cealaltă voce îi aparținea unei femei necunoscute.
În pieptul Andreei s-a strâns ceva dureros.
— Nu-ți face griji, acum sigur este la serviciu, a spus Mihai încet.
Femeia a râs ușor.
— Atunci e perfect. Putem verifica toate actele fără să ne grăbim.
„Ce acte?”, s-a întrebat Andreea. Se așteptase să audă cu totul altceva. Prin deschizătura îngustă putea vedea o parte din bucătărie. Mihai și necunoscuta stăteau față în față la masă. Între ei se aflau un dosar voluminos, câteva foi, niște plicuri și un laptop deschis. Andreea și-a ținut răsuflarea și a început să asculte cu atenție.
— Ești absolut sigur că nu bănuiește nimic? a întrebat femeia.
— Absolut sigur, a răspuns Mihai liniștit. Pentru ea o să fie o surpriză adevărată.
Andreea și-a încruntat sprâncenele. Despre ce surpriză vorbeau? Și, dacă era ceva nevinovat, de ce fusese nevoie ca soțul ei să intre pe ascuns în casă? De ce era atât de convins că ea se afla la serviciu? Întrebările se adunau una după alta. Era gata să împingă ușa și să iasă în fața lor, când a auzit o altă propoziție.
— Cel mai important este să terminăm totul înainte de ziua ei de naștere.
Femeia a încuviințat.
— Atunci va ieși cu adevărat perfect.
Neliniștea Andreei s-a mai domolit. Poate că Mihai chiar îi pregătea un cadou. Totuși, de ce atâta secretomanie? În clipa următoare, el a scos din dosar câteva fotografii.
Andreea a încremenit.
În imagini era chiar ea, cu câțiva ani în urmă, la o petrecere organizată de firmă. Lângă ea stătea fostul director, un bărbat cu care avusese la un moment dat o relație profesională destul de tensionată. Își amintea foarte bine fotografiile. Fuseseră făcute întâmplător, iar colegii glumiseră multă vreme pe seama lor. Atunci Andreea ridicase din umeri și râsese împreună cu ceilalți, iar Mihai păruse că nici măcar nu le dăduse importanță. De ce îi trebuiau acum?
— Le-am găsit într-un album vechi, a spus Mihai, așezând fotografiile una lângă alta. Ea a spus întotdeauna că urăște seara aceea, dar mie mi se pare că sunt singurele poze în care zâmbește cu adevărat. Îți amintești că ți-am povestit că atunci ne-am cunoscut prima dată?
Femeia a zâmbit înțelegător.
— Sigur că îmi amintesc. De aceea vrei să-i faci un colaj?
— Nu numai atât, a răspuns Mihai cu un aer misterios și a scos dintr-un plic câteva bilete. Plecăm la Sibiu. Două săptămâni întregi. Vreau ca, de ziua ei, să-și amintească în sfârșit cum este să se odihnească fără să alerge mereu undeva. Fotografiile sunt pentru albumul pe care vreau să i-l dăruiesc. Aș vrea să-i înapoiez amintirile noastre. Muncește atât de mult în ultima vreme, încât aproape a uitat cum ne plimbam cândva pe străzile vechi, cum beam vin fiert și râdeam fără niciun motiv. O cunoști pe prietena ei, Irina. A fost de acord să mă ajute să organizez totul. Eu trebuia doar să iau de la ea cheile și actele apartamentului din Sibiu.
Femeia a râs scurt.
— Și chiar nu știe nimic până acum?
— Nimic. I-am spus că Irina a plecat cu treabă în alt oraș. De fapt, ea este deja acolo, verifică pensiunea și pregătește totul pentru sosirea noastră.
Andreea și-a apăsat palma peste piept. Inima îi bătea încă repede, dar acum din cauza ușurării și a tandreții care o cuprinseseră pe neașteptate. Și-a amintit cum, nu cu mult timp în urmă, îi mărturisise lui Mihai că nu mai avusese de ani buni un concediu adevărat. Îi spusese că visa să se plimbe din nou prin Piața Mare și să ajungă pe Podul Minciunilor, dar că amâna mereu călătoria din cauza serviciului. Iar el o ascultase. Reținuse fiecare cuvânt. Pregătise totul în secret, până la cel mai mic detaliu, și îi ceruse ajutorul prietenei ei.
Iar ea, ascunsă după ușă, își imaginase cine știe ce.
Andreea a ieșit din dormitor. În liniștea apartamentului, pașii ei au răsunat neașteptat de tare. Mihai s-a întors brusc. Când și-a văzut soția, mai întâi a pălit, apoi, după numai o secundă, obrajii i s-au înroșit.
— Andreea? Tu… de ce ești acasă? a întrebat el, zăpăcit, încercând în grabă să acopere cu mâinile dosarul deschis.
— Mi-am luat liber, a răspuns ea încet, simțind cum ochii i se umplu de lacrimi. Am febră. Credeam că ai plecat în delegație…
Mihai s-a ridicat imediat de pe scaun, s-a apropiat de ea și i-a atins fruntea cu palma.
— Doamne, arzi toată! De ce nu mi-ai spus nimic? Iar eu nici măcar nu te-am anunțat că mă întorc… Eram convins că ești la serviciu. Voiam să pregătesc totul din timp și apoi să-ți fac surpriza. Iartă-mă. Sunt un idiot.
Femeia, care se dovedise a fi Irina, s-a ridicat și ea de la masă și a zâmbit stânjenită.
— Andreea, nu am vrut deloc să te speriem. Totul a fost ideea lui Mihai. Știi doar că este un romantic fără leac, a spus ea, arătând spre biletele de pe masă. Chiar voiam doar să-ți pregătim o sărbătoare.
Andreea și-a privit soțul fără să spună nimic. În ochii lui se vedea o vinovăție sinceră, iar în mâini ținea încă fotografiile vechi. Abia atunci a înțeles de ce le alesese tocmai pe acelea. În ele, ea părea fericită și lipsită de griji. Nu avea în privire oboseala, tensiunea și neliniștea pe care le purta acum aproape zilnic. Era pur și simplu ea însăși.
— Îți mulțumesc, a șoptit Andreea și a făcut un pas spre el. Nici nu-ți imaginezi cât de mult îmi doresc să văd Sibiul. Și cât de mult îmi doresc să mergi acolo împreună cu mine.
Mihai a îmbrățișat-o cu grijă și a strâns-o la piept de parcă s-ar fi temut să nu-i provoace durere.
— Mâine dimineață mergem întâi la medic, a spus el hotărât. Și nu mai vreau să aud nimic despre rapoarte urgente. Tu ești una singură pentru mine.
Irina a așezat cu grijă cheile pe marginea mesei.
— Vă sun mâine, bine? Acum trebuie să vă odihniți. Să te faci repede bine, Andreea.
După ce prietena ei a plecat, Mihai și-a așezat soția pe canapea, a învelit-o cu o pătură moale și i-a pregătit ceai cu miere.
— Ești foarte supărată pe mine pentru tot spectacolul ăsta? a întrebat el, așezându-se lângă ea.
— Sunt, a răspuns Andreea zâmbind și și-a sprijinit capul pe umărul lui. Dar numai puțin. În schimb, acum o să am două săptămâni întregi de concediu, iar de data asta nu am de gând să refuz.
Ploaia continua să foșnească dincolo de ferestre, însă Andreei i se părea că în apartament devenise dintr-odată mai cald și mai luminos. Și-a închis ochii și, pentru prima dată după multă vreme, și-a permis să respire liniștită, fără să se gândească la cifre, tabele, rapoarte și termene care nu se mai sfârșeau. Lângă ea se afla omul care o iubea atât de mult, încât pregătise în taină o surpriză uriașă, riscând în orice clipă să fie descoperit.
În dimineața următoare, Andreea nu s-a mai trezit din cauza sunetului tăios al alarmei, ci atrasă de mirosul cald al clătitelor proaspăt făcute. Mihai stătea lângă aragaz, fredona încet o melodie veche și zâmbea.
— Nici să nu te gândești să te ridici, i-a spus el când a observat că și-a deschis ochii. Îți aduc micul dejun la pat. Și mai este ceva: plecăm peste o săptămână. Am apucat să-l sun pe șeful tău și am aranjat totul.
Andreea a râs, apoi a început imediat să tușească, dar pentru prima dată în ultimele zile a simțit că slăbiciunea începe să se retragă. Nu mai avea nicio îndoială că ziua aceea de naștere avea să fie cea mai frumoasă din viața ei.
Pentru că excursia nu era doar un cadou. Era o amintire vie a faptului că ea nu era numai contabila care trebuia să rezolve fără oprire problemele celorlalți. Era și o femeie iubită, prețuită și așteptată, o femeie pentru care cineva era gata să facă gesturi neașteptate, secrete și puțin nebunești.