La șase și jumătate dimineața, alarma a izbucnit ascuțit în liniștea dormitorului. Andreea abia a reușit să deschidă ochii. Tâmplele îi zvâcneau, fiecare mușchi o durea, iar gâtul o ustura atât de tare, încât până și o înghițitură de apă îi provoca o senzație neplăcută. A încercat să se ridice, însă picioarele îi erau grele și parcă nu o mai ascultau, așa că s-a lăsat din nou pe pernă. Dincolo de geam ploua fără încetare, iar cerul cenușiu, coborât peste acoperișuri, îi accentua și mai mult starea de slăbiciune.
Locul de lângă ea era deja gol. Soțul ei, Mihai, plecase, ca de obicei, spre serviciu în jurul orei șapte. Înainte să închidă ușa, se apropiase, o sărutase cu grijă pe frunte și îi spusese:
— Ar trebui să te odihnești puțin. În ultima vreme nu te mai menajezi deloc.
Andreea îi răspunsese cu un zâmbet lipsit de putere:
— Sunt bine. Astăzi trebuie să predau un raport important. Nu pot să lipsesc.
Mihai clătinase doar din cap.
— Tu te gândești mereu numai la muncă. Ai grijă și de tine.
După ce el plecase, Andreea mai rămăsese câteva minute întinsă, cu privirea fixată în tavan. Apoi, adunându-și cu greu puterile, s-a ridicat.
În oglinda din baie a întâmpinat-o chipul unei femei pe care aproape că nu o recunoștea. Era palidă, cu ochii roșii și umflați. Termometrul s-a oprit la 38,7. Andreea a oftat obosită. În cei opt ani de când lucra ca contabilă, aproape niciodată nu rămăsese acasă din cauza unei răceli, nici măcar atunci când se simțea îngrozitor. Întotdeauna avusese impresia că nu are voie să-și dezamăgească colegii sau să-și lase sarcinile pe umerii altora. În dimineața aceea însă, trupul ei părea hotărât să nu-i mai urmeze voința. A căutat numărul șefului și a sunat.
— Domnule Popescu, vă rog să mă iertați, dar astăzi mă simt foarte rău. Aș putea să-mi iau o zi liberă?
— Sigur că da. Și nici să nu vă treacă prin minte să veniți, i-a răspuns el fără ezitare. Însănătoșiți-vă. Munca poate să aștepte.
Andreea i-a mulțumit și a închis. A coborât apoi până la mica farmacie din apropierea blocului, de unde a cumpărat medicamentele de care avea nevoie, ceai, un borcan cu miere și câteva lămâi. Când s-a întors în apartament, amețeala a lovit-o atât de puternic, încât era cât pe ce să cadă chiar în hol. S-a schimbat repede, și-a luat pastilele, și-a pregătit un ceai fierbinte și s-a strecurat sub plapumă fără să-și mai scoată șosetele groase. După numai câteva minute, durerea părea să se domolească puțin. Pleoapele i s-au îngreunat și somnul a început să o cuprindă.
Tocmai aluneca într-o stare de toropeală când a auzit un clic slab, ca și cum cineva ar fi descuiat ușa de la intrare.
Andreea s-a trezit pe loc.
A privit ceasul electronic de pe noptieră. Era 11:15.
„Probabil se aude de la vecini”, și-a spus ea.
Dar, după câteva secunde, din hol au venit pași moi și prudenți. Nu, nu visase. Cineva se afla cu adevărat în apartament.
S-a ridicat încet, simțind cum inima îi bate din ce în ce mai tare. Mihai nu se întorcea niciodată atât de devreme de la serviciu. Fără să facă zgomot, Andreea s-a apropiat de ușa dormitorului și a întredeschis-o doar câțiva centimetri. Dinspre bucătărie se auzeau voci coborâte. Pe una dintre ele a recunoscut-o imediat: era Mihai. Cealaltă voce îi aparținea unei femei necunoscute.
În pieptul Andreei s-a strâns ceva dureros.
— Nu-ți face griji, acum sigur este la serviciu, a spus Mihai încet.
Femeia a râs ușor.
— Atunci e perfect. Putem verifica toate actele fără să ne grăbim.
„Ce acte?”, s-a întrebat Andreea. Se așteptase să audă cu totul altceva. Prin deschizătura îngustă putea vedea o parte din bucătărie. Mihai și necunoscuta stăteau față în față la masă. Între ei se aflau un dosar voluminos, câteva foi, niște plicuri și un laptop deschis. Andreea și-a ținut răsuflarea și a început să asculte cu atenție.
— Ești absolut sigur că nu bănuiește nimic? a întrebat femeia.
— Absolut sigur, a răspuns Mihai liniștit. Pentru ea o să fie o surpriză adevărată.
Andreea și-a încruntat sprâncenele. Despre ce surpriză vorbeau? Și, dacă era ceva nevinovat, de ce fusese nevoie ca soțul ei să intre pe ascuns în casă? De ce era atât de convins că ea se afla la serviciu? Întrebările se adunau una după alta. Era gata să împingă ușa și să iasă în fața lor, când a auzit o altă propoziție.
— Cel mai important este să terminăm totul înainte de ziua ei de naștere.
Femeia a încuviințat.
— Atunci va ieși cu adevărat perfect.
Neliniștea Andreei s-a mai domolit. Poate că Mihai chiar îi pregătea un cadou. Totuși, de ce atâta secretomanie? În clipa următoare, el a scos din dosar câteva fotografii.
Andreea a încremenit.
În imagini era chiar ea, cu câțiva ani în urmă, la o petrecere organizată de firmă. Lângă ea stătea fostul director, un bărbat cu care avusese la un moment dat o relație profesională destul de tensionată. Își amintea foarte bine fotografiile. Fuseseră făcute întâmplător, iar colegii glumiseră multă vreme pe seama lor. Atunci Andreea ridicase din umeri și râsese împreună cu ceilalți, iar Mihai păruse că nici măcar nu le dăduse importanță. De ce îi trebuiau acum?