Renunțasem de mult la ideea că iubirea ar mai putea apărea în viața mea. Totul s-a schimbat însă în ziua în care l-am întâlnit, la un grătar organizat de tata, pe Sorin, un vechi prieten de-al lui.
Povestea noastră a început cu o atracție neașteptat de puternică și, în numai câteva luni, ne-a dus până în fața altarului. Pentru o vreme, am avut impresia că toate visurile pe care le îngropasem se întorceau la viață.
Dar chiar în noaptea nunții am aflat un secret despre Sorin care a răsturnat tot ceea ce credeam că știu despre el și despre relația noastră.
Când am ajuns în fața casei părinților mei, am încetinit nedumerită. Mașinile erau lăsate peste tot, împrăștiate până și pe peluză.
— Ce se mai întâmplă aici? am murmurat, pregătindu-mă sufletește pentru încă una dintre surprizele de familie ale tatălui meu.
Mi-am luat geanta, am încuiat mașina și am pornit spre ușă, sperând că lucrurile nu erau atât de haotice pe cât păreau.
Nici nu apucasem să intru bine, când mirosul cunoscut de carne rumenită pe grătar m-a izbit. Imediat după el s-a auzit râsul puternic al tatei. Am aruncat o privire în sufragerie, apoi spre fereastra care dădea în curtea din spate.
Bineînțeles. Tata pusese din nou la cale un grătar pe nepregătite. Curtea era plină de oameni, iar cei mai mulți lucrau împreună cu el la service-ul auto.
— Andreea! m-a strigat tata, smulgându-mă din gânduri. Stătea lângă grătar, cu șorțul lui obișnuit legat în jurul taliei. Intră, ia-ți ceva de băut și vino la noi. Sunt doar câțiva colegi de la atelier.
M-am abținut să nu oftez.
— Câțiva? Pare că ai chemat jumătate de oraș, am spus, în timp ce îmi lăsam pantofii la intrare.
Înainte să apuc să mă amestec în gălăgia din curte, soneria a răsunat. Tata a pus spatula deoparte și și-a șters palmele de șorț.
— Trebuie să fie Sorin, a spus el, întinzând mâna spre clanță. Nu l-ai cunoscut până acum, nu-i așa?
N-am mai avut timp să răspund. Ușa s-a deschis.
— Sorin! a exclamat tata și l-a bătut prietenește pe spate. Hai, intră. Ai ajuns exact la timp. Și fă cunoștință cu fiica mea, Andreea.
Am ridicat privirea, iar pentru o clipă am simțit că inima mi se oprește.
Sorin era înalt, cu părul cărunt și cu acel farmec aspru al unui bărbat obișnuit să muncească mult și să vorbească puțin. Privirea lui era caldă, dar pătrunzătoare. Când mi-a zâmbit, am simțit în piept un fior pentru care nu eram deloc pregătită.
— Îmi pare bine să te cunosc, Andreea, a spus, întinzându-mi mâna.
Vocea lui liniștită și sigură m-a făcut să devin brusc conștientă de felul în care arătam. Veneam după un drum lung și probabil păream destul de răvășită.
— Și mie îmi pare bine, am răspuns.
Din acel moment, mi-a fost aproape imposibil să nu-l urmăresc cu privirea. Sorin avea darul rar de a-i face pe ceilalți să se simtă în largul lor. Nu încerca să domine conversațiile și părea să prefere să asculte. Eu mă străduiam să fiu atentă la ce spuneau ceilalți, dar de fiecare dată când ochii noștri se întâlneau, simțeam aceeași atracție inexplicabilă.
Era absurd. După tot ce trăisem, încetasem de mult să mă mai gândesc la iubire sau la o relație.
Renunțasem la speranța că voi găsi vreodată „omul potrivit” și îmi îndreptasem energia spre muncă și familie. Totuși, ceva din felul lui Sorin de a fi mă obliga să-mi pun la îndoială convingerile, deși nu voiam să recunosc asta nici măcar în fața mea.
Când seara s-a apropiat de sfârșit, mi-am luat rămas-bun și am mers spre mașină. Am răsucit cheia, dar motorul n-a pornit.
— Minunat, am murmurat, lăsându-mă pe spătar.
Mă gândeam să mă întorc și să-i cer ajutorul tatei, însă înainte să apuc să deschid portiera, cineva a bătut ușor în geam.
Era Sorin.
— Ai probleme cu mașina? m-a întrebat cu un zâmbet, de parcă să repare motoare ar fi fost cel mai firesc lucru din lume pentru el.
— Da, nu pornește. Voiam să-l chem pe tata, dar…
— Nu-ți face griji, m-a întrerupt el. Lasă-mă să mă uit.
Până să-mi dau seama ce se întâmplă, își suflecase mânecile și ridicase capota. Mâinile lui se mișcau cu ușurința unui om care știa exact ce face. După numai câteva minute, motorul a prins din nou viață. Abia atunci am observat că îmi ținusem respirația și am expirat ușurată.
— Ca nouă, a spus el, ștergându-și mâinile cu o cârpă.
— Mulțumesc, Sorin. Chiar îți sunt datoare.
A ridicat din umeri, apoi mi-a aruncat o privire care mi-a trimis un fior de-a lungul spatelui.
— Atunci ieși la cină cu mine. Așa suntem chit.
Am rămas nemișcată o clipă. Mă invita la întâlnire?
O voce din mintea mea îmi spunea să refuz, să nu complic lucrurile și să-mi amintesc cât de greu îmi fusese să-mi adun viața la loc. Dar în ochii lui era ceva care m-a făcut să accept riscul.
— Da. Cina sună bine.
Și astfel am spus da.
Nu aveam de unde să știu dacă Sorin urma să-mi vindece inima sau să mi-o frângă din nou.
Șase luni mai târziu, stăteam în vechea mea cameră din casa părinților și îmi priveam cu atenție reflexia în oglindă. Rochia de mireasă îmi cădea perfect pe trup, însă imaginea părea desprinsă din viața altei femei.