— Aștept un copil de la bărbatul tău.
— Aștept un copil de la bărbatul tău.
Sunt însărcinată cu logodnicul tău, i-a aruncat cea mai bună prietenă chiar în mijlocul petrecerii burlăcițelor.
— Ai înnebunit? Rochia asta costă cât o Dacie 1310 la mâna a doua! Ana privea când eticheta, când chipul prietenei ei, de parcă cifra de acolo ar fi putut dispărea dacă se uita suficient de insistent.
— Nu, tu ai înnebunit dacă îți imaginezi că mă mărit într-o rochie care nu-l face pe Andrei să uite cum se respiră! Elena se rotea în fața oglinzii, ținând cu grijă trena bogată. O nuntă ai o singură dată în viață!
— Așa sper, a murmurat Ana, încă uitându-se la preț. Dar, Elena, serios acum, chiar trebuie atâta risipă? Andrei te iubește pe tine, nu perdeaua asta de lux.
Elena s-a oprit brusc. Veselia i s-a stins din privire, iar ochii i-au devenit grei.
— Când îți pierzi părinții, începi să înțelegi cât valorează fiecare clipă. Vreau ca ziua asta să fie perfectă. Vreau ca mama și tata, de acolo de sus, să poată fi mândri de mine.
Ana s-a înmuiat pe loc și i-a părut rău pentru vorbele ei tăioase. Părinții Elenei muriseră într-un accident de mașină cu trei ani în urmă, iar de atunci prietena ei își ascundea durerea sub zâmbete largi și sub o ușurință jucată.
— Iartă-mă, a spus Ana, apropiindu-se și îmbrățișând-o cu grijă, ca să nu șifoneze rochia scumpă. Dacă rochia asta îți trebuie ca să simți că ziua va fi așa cum ai visat, atunci merită.
— Culmea e că Andrei a zis primul să luăm banii din fondul nostru pentru călătorii, a zâmbit Elena, dând la o parte o șuviță rebelă. A spus că Sibiul nu fuge nicăieri, dar mireasa în rochia perfectă se vede o singură dată.
Ana a zâmbit, amintindu-și de Andrei, bărbat înalt, cumpătat, cu ochi blânzi și un zâmbet ușor timid. El și Elena păreau făcuți din două jumătăți opuse ale aceleiași monede: ea era vie, aprinsă, impulsivă; el era liniștit, atent, așezat.
— Ana, sunt atât de fericită, a șoptit Elena când vânzătoarea s-a dus după voal. Uneori nici nu-mi vine să cred că Andrei e cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat.
— După mine, evident, a tachinat-o Ana, iar Elena a izbucnit în râs.
— Evident! Apropo, vorbim despre petrecerea burlăcițelor? Mai sunt doar două săptămâni.
— Totul e pregătit, a asigurat-o Ana, care își asumase organizarea. O căsuță la marginea lacului, piscină mică încălzită, saună, karaoke și cele mai bune șapte prietene ale tale. Fără stripperi, exact cum ai cerut.
— Aici ai greșit, a făcut Elena cu ochiul. Oana ar fi avut ce regreta, că după divorț încă se uită după orice rază de lumină.
— Pentru Oana am eu o surpriză separată, a zâmbit Ana.
Vânzătoarea s-a întors cu un voal din dantelă fină, iar discuția s-a mutat imediat la lungime, stil și felul în care urma să fie prins.
Ana a ajuns acasă obosită, dar mulțumită. Elena își alesese în sfârșit rochia și accesoriile, iar pentru nuntă mai rămâneau doar câteva detalii de finisat. După ce și-a permis o baie fierbinte, Ana s-a gândit la petrecerea din weekendul următor, pe care o plănuise până la ultimul șervețel.
Când a ieșit din baie, a auzit telefonul vibrând. Ioana, una dintre prietene, îi scria că nu mai poate veni, fiindcă băiețelul ei făcuse febră.
— Păcat, a murmurat Ana, trimițându-i urări de însănătoșire. Ceva din ea îi spunea că nu va fi singura anulare.
Dimineața a sunat Cristina, rușinată că nu reușise să primească liber de la serviciu.
— Nu-ți face griji, a liniștit-o Ana. Important e să fim toate la nuntă.
Până vineri seară, când Ana a pornit duba Dacia încărcată cu sacoșe de mâncare și băuturi, din cele șapte invitate rămăseseră doar patru: Ana, Oana, Alina și Sorina. Elena însă nu părea deloc afectată.
— Mai puțină lume, mai mult aer, a declarat ea, așezându-se lângă Ana pe locul din față. Și mai mult prosecco pentru fiecare!
Oana, prietena divorțată, desfăcuse deja o sticlă de vin spumant și turna în pahare de plastic.
— Pentru mireasă! a strigat ea. Pentru cea mai frumoasă, cea mai norocoasă și cea mai fericită dintre noi!
— Și pentru logodnicul ei minunat! a adăugat Alina, care lucra cu Andrei la o firmă de construcții. Orice femeie ar fi binecuvântată cu un asemenea bărbat lângă ea.
— Mie nu mi-a ieșit, a oftat Oana. Fostul meu s-a dovedit un nemernic.
— Nu toți bărbații sunt la fel, a spus Ana cu blândețe. Andrei nu e genul ăsta.
— Exact, a confirmat Elena. Uneori am impresia că nici nu-l merit. Ieri am ajuns acasă, iar el făcuse deja cina, aprinsese lumânări și deschisese o sticlă de vin. Mi-a spus: „Te-ai agitat atât pentru nunta noastră. Acum odihnește-te.”
— Ăsta da bărbat, a zis Sorina cu o urmă de invidie. Al meu nici omletă nu știe să facă fără să ardă tigaia.
Discuția a alunecat firesc spre calitățile și defectele bărbaților, iar când duba a ajuns în fața căsuței cu două etaje de lângă lac, sticla de prosecco era aproape goală și veselia crescuse.
Casa închiriată de Ana s-a dovedit mai frumoasă decât în poze. La parter avea o bucătărie mare unită cu livingul și o terasă unde fusese pregătită o ciubără încălzită; sus erau trei dormitoare și o saună.