La aniversarea căsătoriei, soțul meu mi-a pus în mână un plic cu rezultatele testului ADN al copiilor noștri.
La a cincisprezecea aniversare, Nicolae mi-a oferit un plic cu rezultatele testului ADN al copiilor noștri.
— Tu chiar crezi că ăsta e un cadou? Oana ținea plicul alb doar cu vârfurile degetelor, de parcă hârtia i-ar fi ars pielea. La aniversare, Nicolae! La cincisprezece ani de căsnicie!
Nicolae stătea lângă fereastră și privea curtea scăldată în lumina aspră a soarelui de iulie. Umerii lui lați erau încordați până la durere.
— Trebuie să mă înțelegi, Oana. Aveam dreptul să știu.
În jurul lor rămăseseră urmele cinei festive: șampania neterminată, o felie de tort cu cincisprezece lumânări, un buchet de crini într-o vază înaltă. Casa lor de la marginea orașului, cumpărată cu cinci ani în urmă, părea dintr-odată străină și rece, deși afară era o căldură sufocantă.
— Să știi ce? Că Andrei nu e fiul tău? Oana a aruncat plicul pe masă. E o greșeală cumplită! Eu nu te-am înșelat niciodată, mă auzi? Niciodată!
Nicolae s-a întors brusc spre ea. În ochii lui se loveau furia și durerea.
— Atunci explică-mi rezultatele astea. Spune-mi de ce scrie acolo că probabilitatea ca eu să fiu tatăl lui este sub un procent!
Ușa s-a deschis larg. În prag stătea Ana, fiica lor de paisprezece ani. Înaltă, ca tatăl ei, cu aceiași ochi cenușii, adânciți și tăioși.
— Ce se întâmplă aici? privirea i-a fugit de la tată la mamă. Vă certați? Tocmai azi?
Oana a apucat în grabă plicul de pe masă.
— Nimic, Anuța. Doar discutăm niște… probleme de serviciu.
— În weekend? Ana și-a îngustat ochii, exact cum făcea Nicolae când încerca să pătrundă dincolo de aparențe. Bine, dacă nu vreți să-mi spuneți, nu-mi spuneți. Mă duc la Daria, voiam să mergem la film.
După ce fata a ieșit, Oana s-a lăsat moale pe scaun.
— Unde e Andrei?
— La familia Popescu. L-au luat de la fotbal și rămâne la ei peste noapte. Nicolae și-a turnat șampanie în pahar. Amuzant, nu? Sărbătorim cincisprezece ani de căsnicie, iar eu tocmai am aflat că de zece ani cresc copilul altui bărbat.
— Nu e copil străin! Oana a sărit în picioare. Cum poți să spui așa ceva? Tu ești tatăl lui! Tu l-ai ținut în brațe când s-a născut, tu l-ai învățat să meargă pe bicicletă, tu…
— Eu credeam că e al meu! Nicolae a trântit paharul pe masă, iar șampania s-a vărsat pe fața de masă. Acum nu mai știu ce să cred. Cine este el, Oana? Al cui este?
— Al meu și al tău. E fiul nostru. Testul e greșit.
— Am verificat de trei ori, Oana. De trei ori! Primul rezultat nici eu n-am vrut să-l cred.
Oana a simțit cum i se taie picioarele.
— De când ai început să te îndoiești? Și de ce ai făcut testul ăsta?
Nicolae a tăcut câteva secunde, apoi a tras adânc aer în piept.
— Victor.
— Victor? Fostul tău coleg? Ce legătură are el cu toate astea?
— Acum două săptămâni ne-am întâlnit întâmplător într-un magazin de materiale de construcții. Am stat de vorbă. M-a întrebat de tine, de copii. Și apoi… a spus ceva care mi-a rămas în minte.
Oana a simțit cum i se răcesc mâinile.
— Ce anume?
— A dat de înțeles că între voi a fost ceva. Că tu… că voi… Nicolae nu reușea să termine fraza.
— Ce?! Oana s-a ridicat brusc. Eu și Victor? Ai înnebunit? Nu l-am suportat niciodată! Încerca mereu să-ți pună piedici la serviciu, chiar tu spuneai asta!
— Știu. Nicolae și-a trecut mâna prin păr. Dar după aceea am început să-mi amintesc… Andrei nu seamănă deloc cu mine. Nici cu cineva din familia mea. Și vârsta lui se potrivește exact cu perioada în care eu lucram pe șantier în alt oraș…
— Nu-mi vine să cred că nu ai încredere în mine. Oana s-a așezat din nou pe scaun. Cincisprezece ani de căsnicie, și tu alegi să-l crezi pe Victor în locul meu.
— Am vrut să te cred! Tocmai de aceea am făcut testul, ca să-mi demonstrez că Victor minte. Dar rezultatele… Nicolae a făcut un semn spre plic. Rezultatele spun altceva.
În cameră s-a lăsat o tăcere grea, apăsătoare.
— Și acum? a întrebat Oana în cele din urmă.
— Nu știu. Nicolae și-a luat geanta. Am nevoie de timp să gândesc. O să stau câteva zile la Igor.
Oana a vrut să-i răspundă, să-l oprească, să-i strige că distruge totul, dar cuvintele i s-au blocat în gât. L-a privit în tăcere cum iese din casa pe care o ridicaseră împreună. Când ușa s-a închis în urma lui, și-a lăsat fruntea în palme și a izbucnit în plâns.
— Nu înțeleg, i-a spus Igor, fratele mai mic al lui Nicolae, întinzându-i o cană cu cafea. De ce ai făcut testul ăsta?
Stăteau în bucătăria apartamentului lui mic, dar primitor. Nicolae nu dormise deloc în noaptea aceea, iar cercurile întunecate de sub ochi îl trădau.
— Nu ai văzut cum s-a uitat Victor la mine când a adus vorba. Cu atâta… siguranță. Și apoi, și tu știi bine, Andrei nu seamănă cu mine.
— Seamănă cu Oana, a ridicat Igor din umeri. Și ce dacă? Nici Dima al meu nu seamănă prea mult cu mine, mai degrabă cu Lenuța.
— Tu crezi că rezultatele sunt corecte? Unde s-a făcut analiza?
Nicolae a scos din buzunar o carte de vizită șifonată.