– Unde ai fost? întrebă cu furie Adrian când soția lui a intrat în apartament.
– La serviciu, răspunse ea calm.
– Dar azi e sâmbătă!
– Chiar și sâmbăta lucrez.
– Și muncești, dar nu avem bani.
– Mai bine taci, îi tăie soțul cu privirea, apropiindu-se amenințător. Du-te rapid la magazin! Acasă nu e nimic de mâncare.
– Adrian, mai avem doar opt sute de lei și până la salariu e încă o săptămână. Poate ai putea să mai faci un mic job sau să duci pe cineva cu mașina.
– Eu sunt șoferul tău? Bucură-te că trăiești în apartamentul meu! izbucni el și închise ușa cu forță. Pleacă!
Lacrimi i se adunară în ochi Annei. Cât de nedrept! Oare chiar ea era vinovată că totul se întâmplase atât de rău? Cinci ani împreună, iar la început totul părea normal: ambele familii ajutaseră, au cumpărat un apartament cu două camere în centrul orașului, apoi au strâns bani pentru mașină, chiar dacă nu era un model de lux, dar bucuria fusese imensă! Totul a fost trecut pe numele lui Adrian, „soțul, capul familiei”… Părinții Annei locuiau lângă Harkov și ei contribuise cu partea lor.
Adrian și tatăl său aveau o mică afacere care aducea suficiente venituri, dar soțul hotărâse că merita mult mai mult, și din mândria lui pierduse totul, certându-se cu tatăl său. De mai bine de un an nu lucra și aștepta ca totul să se rezolve de la sine.
Începuse să țipe la Anna, apoi să ridice mâna. Fata muncea șase zile pe săptămână, și tot nu ajungeau banii. Uneori se gândea să se întoarcă la părinți, la sat, dar acolo locuiau cele două surori mai mici și nu voia să le fie o povară.
Anna șterse lacrimile la intrarea în bloc și hotărî să meargă la un magazin mai îndepărtat, acolo era mai ieftin, și nu voia să se întoarcă acasă.
În parcarea unui supermarket, un SUV alb opri, iar din mașină coborî un bărbat cu un mers ușor șchiopătat. Ea îl privi și îngheță.
– Anna! strigă el bucuros.
Se întoarse.
– Sergiu!
Era colegul ei de școală. Sergiu fusese handicap din copilărie, cu probleme la picioare și mâini. Împreună învățaseră din clasa întâi până în a unsprezecea. Băieții râdeau adesea de el, dar Sergiu nu se lăsa descurajat, învățând mereu cel mai bine. După fiecare operație putea să meargă puțin mai ușor. Dacă în prima zi de școală mama îl adusese aproape pe brațe, la absolvire primise singur medalie, chiar șchiopătând.
Acum coborâse din mașină și alergă către fosta colegă.
– Anna, ești tu?! vocea lui era sigură și veselă. Unde ai dispărut? Am vrut să ne întâlnim acum câțiva ani, spunea Larisa, dar tu nu ai venit.
– Da… doar că… murmura ea stânjenită.
– La cumpărături? schimbă el subiectul.
– Da.
– Perfect, mergem împreună.
Îl urmă ea, dar nu la magazinul scump la care se gândise, ci la unul mai accesibil. Sergiu observă imediat situația și privi atent spre ea.
– Anna… începu el încet.
– Sergiu, scuză-mă, eu… nu am bani, abia de-ajung, îi spuse ea șoptit.
El deschise ușa mașinii și o invită:
– Urcă!
Anna se așeză tăcut, Sergiu lângă ea:
– Povestește-mi tot.
Fără să ezite, ea îi povesti totul printre sughițuri.
– Lasă-l baltă, și gata!
– Sergiu, și unde să merg? Totul e pe numele lui.
– Anna, sunt unul dintre cei mai buni avocați din Harkov. Nu contează că e pe numele lui, jumătate îți aparține! Scoate telefonul.
Ea îi dădu numărul, el sună imediat. Melodia de apel răsună pe telefonul ei.
– Azi e sâmbătă. Luni depui cererea de divorț. Îți voi explica tot ce și cum să scrii. Hai, te duc.
– Locuiesc pe strada Eroilor Muncii, în fața poștei.
– Tocmai m-am mutat într-un bloc nou, arătă el către clădirea modernă.
Ajunși la apartamentul ei, Sergiu deschise ușa:
– Gata, Anna, ia decizia! Luni te sun. Dacă se întâmplă ceva în weekend, sună-mă imediat.
– Sergiu, mi-e frică de el!
– Nu te teme, zâmbi el încurajator.
Când trecu pragul, soțul său se aruncă asupra ei:
– Cu cine te plimbi cu mașina?
Începură insulte murdare și un pumn. Anna aruncă punga, gâfâind de durere, și ieși din apartament. În stradă, se întâlni din nou cu Sergiu.
– Urcă! spuse el simplu.
Se trezi doar în apartamentul lui Sergiu.
– Sergiu, unde m-ai adus?
– La mine. Nimeni nu te va atinge aici, locuiesc singur.
Telefonul ei sună: soțul, voce amenințătoare:
– Unde umbli?
Sergiu răspunse calm:
– Anna depune cererea de divorț. Apartamentul rămâne la ea.
– Cine ești tu?!
– Dacă vă veți împotrivi, vă garantez că veți petrece câțiva ani „la răcoare”.
– Cine ești tu?..
– Totul a fost spus.
Închise telefonul și îi spuse:
– Calm, Anna. Aranjează-te puțin, acum luăm masa.
Cât ea se pregătea, Sergiu pregăti ceai și vorbi la telefon. După un ceai rapid, privirile lor se întâlniră cu hotărâre:
– Hai să ne ocupăm de soțul tău!
– Nu, mi-e teamă, spuse ea.
– Anna, zâmbi el din nou. Totul va fi cum vrei tu.
La intrarea în bloc îi aștepta o „Niva” de patrulă, din care sări un tânăr locotenent:
– Sergiu Anatolievici, sunt la dispoziția dumneavoastră.
Îi strânseră mâinile și Anna fu urcată în mașină. Câteva minute mai târziu sunau la apartamentul ei.
– Cine e acolo? se auzi voce răutăcioasă.
– Adrian Kieașco? întrebă ferm polițistul.
– Da.
– Trebuie să vă pun câteva întrebări.
Adrian aruncă o privire ostilă către soție:
– Intrați, grăi printre dinți.
În cameră, locotenentul începu să întocmească procesul-verbal.
– Anna, adună-ți lucrurile și actele.
Sergiu vorbea calm și hotărât, și asta îi dădea Annei putere. Simțea siguranță pentru prima dată de mult timp. Documentele le predă fără ezitare, iar Sergiu îi făcu semn că nu o va lăsa pradă nimănui. În timp ce strângea totul, simți pentru prima oară un fior de fericire.
– Gata, raportă locotenentul.
– Mulțumesc! Vreau să vorbesc singură cu tine.
Polițistul plecă, iar Sergiu se așeză în fața lui Adrian:
– Luni soția dvs. depune cererea de divorț. Trebuie să faceți și dvs. cererea. Nu aveți copii, se va divorța rapid. Împărțiți averea corect.
– Dacă refuz să divortez? Apartamentul e al meu!
– Atunci Anna va merge în instanță și pentru împărțirea averii și pentru lovituri. Sunt șeful Colegiului Juridic din Harkov, fiți sigur că instanța va fi de partea ei.
– Azi vorbesc cu ea și totul va fi cum decid eu.
– Greșiți. Nu veți rămâne singur cu ea. Pot să ordonez imediat reținerea dvs. și veți petrece weekendul în arest preventiv. Vă place perspectiva?
– Bine, să facă ce vrea.
– Perfect. Luni venim împreună la starea civilă.
Telefonul sună: mama.
– Salut, mami!
– Salut, draga mea, voce îngrijorată.
– Ce s-a întâmplat?
– Se pare că te bucuri că te-ai despărțit.
– Sincer? Da, sunt fericită!
– Decide singură, trebuie să trăiești tu. Olesia a spus că vrea să se mute în oraș după soțul ei, acolo locuind cu părinții într-un apartament cu o cameră. Noi am promis să îi ajutăm să-și cumpere locuință. Dar ea tot e supărată.
– Să locuiască la mine pentru moment.
– Și tu unde vei locui, Anna?
– Mama, mă căsătoresc, zise ea cu fericire.
– Nu ai divorțat încă, dar deja…
– Sincer, asta e pentru totdeauna. Numele lui e Sergiu și îl iubesc.